“Contractul de vânzare-cumpărare comercială” de Mihai Vintilă, la lansare

* Volumul, editat la PIM Iaşi, este un minunat sprijin pentru toţi cei interesaţi şi, evident, pentru cei care lucrează în domeniu

Şcoala de Artă Populară “Vespasian Lungu” a găzduit vineri, 22 iulie 2011, lansarea volumului “Contractul de vânzare – cumpărare comercială” de Mihai Vintilă, apărut la Editura PIM Iaşi. Prezentarea a fost realizată de conf. univ dr. Cristian Morozan, autor şi al prefeţei cărţii, moderator al evenimentului fiind reprezentantul gazdelor, Romeo Bunea – directorul Şcolii “V. Lungu”.

    Cred că putem să aflăm mai multe despre Mihai Vintilă (foto) din excelentă prezentare aflată prefaţa cărţii: “Autorul, domnul Mihai Vintilă, dublu licenţiat în ştiinţe (atât în economie, cât şi în domeniul juridic) este director comercial în cadrul unei importante companii naţionale, dar se implică şi în numeroase proiecte în economia reală sau în spaţiul virtual, fiind înzestrat şi cu darul scriiturii jurnalistice. Preocupările domniei sale s-au extins, în ultimii ani, şi în domeniul juridic, dovadă fiind şi lucrarea de faţă, în cadrul căreia şi-a propus ca, plecând de la succinte consideraţii privind evoluţia instituţiei contractului, să analizeze atât importanţa factorului economic, cât şi a celui juridic în procesul de formare, derulare şi perfecţionare a mecanismului contractual în economia bazată pe libera iniţiativă”.

În lucrare (coperta alăturat) se fac referiri, pe de o parte, aşa cum ne lămureşte Cristian Morozan, “la condiţiile de valabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare comercială iar, pe de altă parte, la efectele unui astfel de contract, pornind de la ideea că securitatea şi certitudinea raporturilor contractuale reprezintă condiţii esenţiale pentru promovarea interesului economic al partenerilor. Totodată, sunt scoase în evidenţă consecinţele nerespectării obligaţiilor contractuale, mergându-se chiar până la comentarea clauzelor de forţă majoră şi la răspunderea pentru nerespectarea obligaţiilor partenerilor”.  De asemenea, o parte însemnată a lucrării de faţă conţine “informaţii şi comentarii referitoare la diferitele tipuri de vânzare a mărfurilor, în măsură să sporească caracterul pragmatic al demersului autorului şi să orienteze mai bine cititorul în înţelegerea problematicii complexe a elaborării documentaţiei şi a transferului drepturilor de proprietate asupra mărfurilor şi titlurilor de valoare”, după cum ne confirmă acelaşi Cristian Morozan.

Despre preocupările autorului aflaţi şi paginile jurnalului on-line InfoEst  şi din cele, de aesemnea on-line, ale blogului său omonim – ambele le regăsiţi pe Brăila Chirei, primul la rubrica “Mass-media”, celălalt la Link-uri. Şi tot aici puteţi să comandaţi, cred, lucrarea.

Este a treia carte publicată de Mihai Vintilă, una este de versuri şi a doua de publicistică.

1 comentariu

  1. ESTI TARE FRATE.TE RESPECT PENTRU TOT.BRAVO


Comentarii RSS

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s