Alexandru Dănăilă, candidat la şefia Organizaţiei Municipale a PNL Brăila

Lupta pentru şefia Organizaţiei PNL Brăila la municipiu va una serioasă şi democratică. Sunt deja doi candidaţi, ambii tineri şi oameni de afaceri, deopotrivă cu poziţii importante şi în administraţia locală brăileană.

Acum şi-a anunţat candidatura Alexandru Dănăilă (foto).

În urma activităţii desfăşurate ca preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale PNL Brăila, dar şi din dorinţa de a continua activitatea alături de echipa construita in aceasta perioada, îmi anunţ candidatura pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Braila. Doresc să continui consolidarea echipei ce a început să se contureze la nivelul municipiului şi voi susţine deschiderea organizaţiei pentru a atrage cât mai mulţi oameni oneşti şi competenţi. Ştiu că există deja un contracandidat pentru această funcţie dar vreau ca lupta dintre noi să fie una corectă, fiecare având la dispoziţie aproape două săptămâni pentru a ne promova ideile şi proiectele.

Am ales data de 24 ianuarie pentru a-mi anunţa oficial candidatura, plecând de la semnificaţia istorică a actului Unirii de la 1859. Este o zi pe care toţi trebuie să o luăm drept exemplu pentru viaţa noastră, sacrificiul şi curajul oamenilor simpli care au participat la înfăptuirea Unirii Principatelor fiind completat de inteligenţa politică a conducătorilor acelor vremuri. Sper că şi noi vom reuşi să formăm o echipă inteligentă, astfel încât sa fim un partid puternic şi respectat pe scena politică brăileană“, precizează într-un comunicat Alexandru Dănăilă – actualul preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale a PNL Brăila.

Alexandru Dănăilă este în prezent şi viceprimar la Primăriei Brăila, celălalt viceprimar fiind Doiniţa Ciocan (de la PSD). Merită menţionat şi faptul că Alexandru Dănăilă este unul din puţinii viceprimari din ţară care a ales să utilizeze şi calea Internetului pentru a comunica şi a rezolva problemele cetăţenilor. Astfel, există pagina web  http://alexandrudanaila.wordpress.com/ respectiv blogul de viceprimar al lui Alexandru Dănăilă. Şi tot din această pagină se poate accesa calea online pentru audienţe pe messenger.

Biroul Politic Municipal – Filiala Teritoriala PNL Brăila a anuţat pentru data de 4 februarie 2012  Adunarea Generală a membrilor, când vor fi aleşi preşedintele şi membrii Biroului Politic Municipal.

Aşa cum am scris deja aici

http://brailachirei.wordpress.com/2012/01/16/adrian-neagu-radulescu-candidat-la-sefia-organizatiei-municipale-pnl-braila/

şi-a anunţat candidatura pentru poziţia de şef al Organizaţiei Municipale a PNL Brăila şi Adrian Neagu Rădulescu – deţine în prezent poziţia de vicepreşedinte al Consiliul Judeţean Brăila din partea PNL, celălalt vicepreşedinte este Florin Mija (de la PSD, respectiv USL).

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comentarii RSS

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s