Zilele Şcolii la “Ana Aslan”, un liceu unde şi activităţile artistice sunt la înălţime

Sub semnul trinităţii  – sărbătoarea Sfinţilor ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan – la Colegiul Naţional “Ana Aslan” din municipiul Brăila s-au derulat luni, 30 ianuarie 2012, activităţi sub semnul Zilelor şcolii. Motto-ul a fost şi el unul generos: „Fără şcoală să nu aştepte nimeni nici părinţi buni, nici fii buni, şi prin urmare, nici stat [...]

Ajutor bancar de la UE pentru România, pe absorbţie fonduri europene

Conform ultimelor date, proiectele europene ar trebui să aibă în ţara noastră ceva mai mult succes. Aşa cum ne prezintă situaţia Reprezentanţa Comisiei Europene în România, cel puţin pe fonduri structuarle avem acum – şi cu sprijinul direct al ministrului Leonard Orban, al Băncii Europene pentru Investiţii – posibilitatea unor facilităţi. Documentul prin care este [...]

Sfinţii Trei Ierarhi, serbaţi la Şcoala “Radu Tudoran”

Cinstind, aşa cum face  Biserica Ortodoxă conform calendarului,  Sfinţii Trei Ierarhi, în data de 30 ianuarie 2012 la Şcoala cu clasele I – VIII “Radu Tudoran” din municipiul Brăila a avut loc un eveniment prin care au fost serbaţi ocrotitorii spirituali. Cu acest prilej,elevii clasei a III a A însoţitţi de profesorul de religie Petruş [...]

La Biblioteca “Istrati”, lansare de carte Anthonia Amatti. Invitaţie

Joi, 2 februarie 2012, de la ora 17.00, în sala de festivităţi a Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati” are loc încă un eveniment la care publicul este invitat. Mai precis, este vorba de lansarea volumului de versuri “Clepsidra cu fum”, semnat Anthonia Amatti (foto alăturat, de la lansarea în 2010 a volumului său “Igluuri la Tropice”). [...]

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,384 other followers