* Evenimentul a avut loc la Școala ”Anton Pann” din municipiul Brăila, în organizarea școlii gazdă, a Inspectoratul Școlar Județean și a Asociației Partida Romilor “Pro-Europa” filiala locală * Parteneri au fost Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Brăila și Cabinetul Parlamentar deputat Viorel Balcan, de la PDL
Cu ocazia implinirii a 156 de ani de la Dezrobirea rromilor, pe 20 februarie 2012 la Școala cu clasele I-VIII ””Anton Pann” din municipiul Brăila a avut loc a IV-a editie a Concursului de istoria rromilor “De la robie la emancipare”, eveniment in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean Braila si Asociatia Partida Romilor “Pro-Europa” filiala Braila.
La activitate au participat 8 echipaje mixte de elevi de etnie țigănească și majoritari români de la Scolile ”Anton Pann”, Gradistea si Șutesti, dar și de la Liceele Teoretice ”Mihail Sebastian”, ”Nicolae Iorga” și ”Panait Cerna”, Grupurile Școlare ”Gh. K. Constantinescu”, ”George Vâlsan” Făurei. ”Echipele au avut de raspuns la 10 intrebari referitoare la etapele dezrobirii romilor, de realizat un eseu (text) în 5 minute pe tema concursului si o proba surpriza constand in realizarea unui cvintet. Invitatul de onoare a fost deputat PDL de Brăila Viorel Balcan”, precizeaza organizatorii. 
Juriul a fost acătuit din Veronica Macri - subprefectul județului Brăila, prof. drd. Ana Hărăpescu – director executiv la Direcția Judeteană de Cultura, Culte și Patrimoniu Cultural National (DJCCPCN) Brăila, prof. Gina Anton – inspectorul scolar pentru minoritati, Manina David de la Cabinet parlamentar Viorel Balcan si Georgian Isofache – consilierul pe problemele rromilor din Cancelaria prefectului Brăilei.
Locul I l-a obtinut Liceul ”Mihail Sebastian”, locul II – Liceul ”Nicolae Iorga” si locul III Grupul Scolar ”George Valsan” Faurei, mai precis echipele de concurs care au beneficiat de coordonare din partea profesorilor de istorie și a consilierilor educativi.
Premiile au constat in diplome, carti si rechizite oferite participantilor de ISJ Braila, DJCPN Braila, deputat Viorel Balcan si Asociatia Partida Romilor.
În context, Gina Anton – deopotrivă președinte la filiala Brăila a Asociației Rromilor – completează:
”Dupa cum se stie, in anul 2011, la initiativa domnului deputat Nicolae Paun, ziua de 20 februarie a devenit prin lege Comemorarea dezrobirii romilor din Romania. In anul scolar 2008-2009, cand am conceput acest concurs, ne-am dorit sa promovam dialogul intercultural si la nivel liceal, fiind atunci primul an in care am extins studiul limbii rromani si al Istoriei si traditiilor rome la liceu cu o grupa de elevi de la Liceul Iorga si Ana Aslan. De la an la an concursul a luat amploare, incercand sa atragem cat mai multe licee in acest concurs, licee in care studiaza elevii nostrii admisi pe locurile special alocate etniei noastre.
Cand am aflat ca cele doua comisii reunite: Comisia de Cultura si Comisia pentru Drepturile omului au decis sa elimine din textul propunerii legislative introducerea in programa scolara a perioadei de robie a romilor din Istoria Romaniei, am decis in acest an sa implicam in desfasurarea concursului si profesorii de istorie. Daca vrem sa construim o generatie fara prejudecati, tinerilor trebuie sa li se povesteasca despre perioadele nefaste din viata romilor, sa constientizeze cauzele decalajelor culturale si sociale intre populatia majoritara si minoritatea romilor. Istoria noastra trebuie cunoscuta si nu ignorata! Nu putem uita ca timp de aproape 500 de ani stramosii nostrii au fost robi, cum nu putem uita perioada deportarii romilor in Transnistria !
Multumim Inspectoratului Scolar Judetean, directiunii Scolii Anton Pann si tuturor celor care s-au implicat in desfasurarea acestui concurs si care au inteles ca Numai impreuna putem depasi prejudecatile - Numai kethanes astisaras te nakhas e anglalkrisimata!”
Foto cu juriul (din arhiva Liceului “Sebastian” – blog Proiect Lecturiada http://lecturiada.blogspot.com/) 
Scrie un comentariu
Niciun comentariu până acum.











