Jandarmii, la paza scolilor

Pe timpul patrulărilor executate, jandarmii au în atenţie şi instituţiile de învăţământ cu scopul vădit de a preveni săvârşirea de fapte antisociale si de a-I proteja pe tineri, dar si cadrele didactice. Astfel, vineri, 18 septembrie a.c, în jurul orei 9.00, o patrulă a Jandarmeriei (IJJ) Brăila a depistat, în parcarea Grădinii Publice, un bărbat care deţinea, fără drept – asa cum s-a dovedit, obiecte prin care se poate primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor. Jandarmii au observat si un grup de persoane suspecte, iar la controlul autoturismului condus de cel în cauză, A. G., în vârstă de 26 ani, au fost găsite un dispozitiv pentru şocuri electrice în stare de funcţionare, de provenienţă străină, un spray cu substanţă iritant-lacrimogenă şi o bâtă de baseball confecţionată din material lemnos. Obiectele (in imagine) care puteau deveni arme primejdioase au fost confiscate. “În cauză au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, care vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, iar obiectele găsite au fost ridicate în vederea continuării verificărilor”, precizează plt. Neftode Sorin de la Compartiment Informare şi Relaţii Publice al IJJ Brăila. Pentru orice probleme legate de ordinea publică, jandarmii pot fi sesizaţi la numărul unic de urgenţă – 112.

Anunțuri

Proiecte sociale si de mediu ale Rompetrol

Un exemplu de implicare in societate si de educatie ne ofera divizia de proiecte de la Rompetrol, care deruleaza si in perioada imediat urmatoare o serie de actiuni menite sa conduca la o viata mai buna. Astfel, recent, grupul Rompetrol a finalizat selecţia a 16 proiecte din cadrul Programului de responsabilitate socială „Împreună pentru fiecare”, urmând ca implementarea acestora să se desfăşoare în următoarele două luni. Proiectele sunt localizate în judeţele Alba, Argeş, Bucureşti, Cluj, Dolj, Hunedoara, Maramureş, Vâlcea, Satu Mare şi Suceava. Prin aceste proiecte de responsabilitate socială, Rompetrol urmăreşte să contribuie la dezvoltarea şi menţinerea pe termen lung a unor practici responsabile din partea comunităţilor cărora li se adresează aceste proiecte. „Reponsabilitatea socială ar trebui să fie o parte integrată a oricărei companii care vrea să dea ceva înapoi societăţii, iar Grupul Rompetrol nu face excepţie. În programul ‘Împreună pentru fiecare’ au fost înscrise 89 de proiecte, dintre care 55 în domeniul sănătăţii şi 34 în domeniul mediului. Nu putem decât să ne bucurăm că acest program de responsabilitate socială este foarte bine primit de către societatea civilă şi reprezintă o dovadă clară a faptului că împreună putem schimba ceva”, a declarat Oana Năstase, Director de Comunicare şi Afaceri Corporative al Grupului Rompetrol.

Cele 8 proiecte alese din domeniul sănătăţii constau în renovarea şi dotarea unor cabinete sau dispensare medicale din mediul rural, acestea fiind într-o stare care nu permite diagnosticarea sau tratarea pacienţilor în condiţii normale. Alături de aceste proiecte, Rompetrol se va implica şi în derularea unor acţiuni de ecologizare a unor zone din mediul rural şi urban. După cum precizează Catalina Rusu – senior consultant corporate Comm.&PR, Odyssey – evaluarea de teren a acestor proiecte, de către echipele formate din reprezentanţii companiei, voluntari, dar şi autorităţi locale, a avut loc în perioada 24 august – 7 septembrie. „Parte a platformei de CSR ‘Energia vine din suflet’, programul ‘Împreună pentru fiecare’ porneşte din aceleaşi valori ca cele ale oamenilor din Rompetrol: puterea Grupului Rompetrol nu stă în tehnologie, ci în noi, oamenii care facem posibilă această evoluţie surprinzătoare. Ceea ce am făcut până acum este dovada vie a faptului că noi, cei care producem energie, ne-am asumat o nouă dimensiune a muncii noastre: aceea de a da suflet energiei”, a declarat Alexandra Crâsnaru, Brand Building Manager al Grupului Rompetrol.

Măştile cosmetice, vitaminele şi pielea

de Profira Gagu, cosmetician-estetician, manager

 

 

Pielea se modifică odată cu înaintarea în vârstă şi îşi pierde o parte din proprietăţi. În plus, sub acţiunea razelor ultraviolete, principalii compuşi ai piellii se degradează, favorizând apariţia ridurilor şi a petelor pigmentare. A lupta împotriva îmbătrânirii şi a agresiunilor exterioare, înseamnă a-i procura pielii activi biologici – cum sunt vitaminele – care o vor ajuta să-şi păstreze rolul esenţial faţă de organism. Din punct de vedere chimic, vitaminele sunt mici molecule pe care organismul nu le poate sintetiza sau furniza în cantitate suficientă. Aşadar, ele se impun procurate din surse exterioară, prin intermediul produselor alimentare sau cu ajutorul cosmetologiei. Vitaminele sunt 13 la număr, clasificate în două grupe distincte: vitamine liposolubile, respectiv A şi E şi vitamine hidrosolubile, respectiv B5, B6, B8 şi C.

Vitamina A este considerată o armă împotriva îmbătrânirii. Vitamina C este apreciată pentru înlăturarea stărilor de oboseală pasageră, pentru tratarea cuperozei, ca tonic şi purifiant pentru piele, regenerant. Vitamina E este principalul antioxidant al organismului; este considerată şi „vitamina fecundităţii”. Vitamina B5 este „a frumuseţii”, iar vitamina B6 este utilizată în ameliorarea stării pielei grase. Vitamina B8 luptă împotriva căderii părulu E numită şi biotină; e recomandată şi în tratarea unghiilor casante.

Cosmetica modernă cunoaşte în prezent multe şi variate tipuri de măşti, obţinându-se rezultate deosebite în aplicarea lor. Folosite cu răbdare şi adecvate tipului de ten, măştile aduc pielii numeroase avantaje. În urma aplicării măştilor, pielea apare netedă, curată, suplă şi întinerită. Ele au o acţiune emolientă, hidratantă, calmantă, decongestionantă, sicativă, tonifiantă. Măştile stimulează circulaţia sanguină, regenerează ţesuturile, închid porii, atenuează ridurile. O mască aplicată pe pielea curată îşi va atinge scopul. Momentul cel mai potrivit pentru aplicarea unei măşti cosmetice acasă este seara, înainte de culcare.

Pentru tenul gras recomand măştile de nămol, neapărat de la magazinele specialitate în comercializarea produselor cosmetice – exclus cel din lacurile staţiunilor balneare aplicat direct, măştile de drojdie de bere preparate frecând 25-30 grame drojdie proaspătă cu puţină apă călduţă şi o linguriţă de miere până se obţine o pastă moale.

Tenul uscat poate beneficia de o mască obţinută din ulei de măsline, tărâţe de grâu, caimac din lapte şi suc de fructe sau suc de morcovi, brânză proaspătă de vaci, gălbenuş de ou.

Tenului ridat, ofilit îi aplicăm o mască obţinută din amestecul a 0,10 grame lăptişor de matcă, 2 ml vitamina A uleioasă şi un gălbenuş de ou proaspăt sau o mască din linguriţă de smântână, tărâţe de grâu, căpşuni sau piersici.

Vasele în care se prepară măştile trebuie să fie din sticlă sau porţelan. În general, la prepararea măştilor nu se folosesc cantităţi fixe, ele vor fi stabilite după fiecare caz în parte. Important este să se obţină o pastă care să poată fi aplicată uşor cu ajutorul unei spatule. După îndepărtarea măştii, se aplică o cremă adecvată tipului de ten şi momentului zilei. În cabinetele pentru îngrijire corporală, măştile fac fericite multe persoane. Şi pentru că frumuseţea este o stare de fericire, aveţi grijă de imaginea dumneavoastră!

Tabără româno-germană pentru îngrijirea mormintelor eroilor

În perioada 3 – 18 septembrie s-a desfăşurat în Brăila o manifestare deosebită, atipică pentru peisajul local, dar care poate fi un excelent exemplu de urmat. Aceasta a fost Tabăra română-germană de îngrijire a mormintelor de război, desfăşurată în baza unui acord bilateral semnat la Bonn în 25 iunie 1996 şi ratificat prin Legea nr. 170 din 2007. La activităţile specifice au participat câte 12 militari din ambele armate, având o deosebită colaborare şi din partea direcţiilor specializate ale Primăriei municipiului Brăila.

1 nemti P1100964

Ceremonia de deschidere s-a desfăşurat la Comandamentului Garnizoanei, în faţa statuii generalului Eremia Grigorescu, la eveniment participând – pe lângă reprezentanţi la vârf ai Armatei şi ai Prefecturii – şi primarul Aurel Simionescu. “Mă bucur că şi în acest an Brăila vă întâmpină cu soare, cu căldură şi prietenie, şi sper ca activitatea pe care o veţi desfăşura timp de două săptămâni la Brăila să fie una la fel de rodnică, la fel ca cea pe care aţi desfăşurat-o anul trecut. Dincolo de aceasta, sper ca relaţiile dintre dumneavoastră să capete noi dimensiuni, să legaţi prietenii, să aveţi un schimb de experienţă în legătură cu participarea noastră comună la acti-vităţile NATO, şi atunci când veţi pleca de la Brăila, dumneavoastră să plecaţi mai bogaţi, iar militarii români să se bucure de noi prieteni”,li s-a adresat primarul.

2 nemti P1110015

Cei 12 militari oaspeţi au fost găzduiţi la Garnizoană. Activitatea de curăţare şi înfrumuseţare a mormintelor a decurs conform programului stabilit, iar pe 18 septembrie a avut loc ceremonia de depunere a coroanelor la Osuarul Central din Cimitirul Eroilor – din cadrul Cimitirului “Sf. Constantin” – la eveniment participând şi Muzica Militară a Garnizoanei consusă de lt. col. Petrea Gogu, dar şi reprezentante ale Asociaţiei Cultul Eroilor. Tabăra s-a închis tot printr-un ceremonial, în aceeaşi zi, tot la Garnizoană.