La Cercul Militar, expoziţie de caricatură cazonă

Dumitru Ştefănescu-Ştef expune în această perioadă la Cercul Militar Brăila lucrări de grafică de inspiraţie cazonă. La vernisajul din 19 septembrie, oficiile de gazdă şi de prezentator în acelaşi timp au fost realizate de col (r) Petru Gurău – şeful Cercului Militar – care a dezvăluit publicului prezent că autorul se consultă adesea cu domania sa în privinţa subiectelor, caricaturile arătând şi aspecte mai puţin vizibile ale vieţii din armată şi nu dintre cele mai plăcute. „Sunt desene umoristice în genul haz de necaz, dar e bine aşa”, a subliniat Petru Gurău, atrăgând atenţia şi asupra faptului că Ştef a preferat pentru această a 18-a personală varianta color pentru grafica sa, cumva în contradicţie cu genul care se prezintă cel mai adesea alb-negru.

Stef si Petru Gurau DSC05836

Astfel, holul Cercului Militar, spaţiu cu deschidere spre fosta Regală – şi cu afiş pe ferestrele largi, dar mai puţin căutat de trecători, nu se ştie din ce motive… – merită atenţia celor care doresc să fugă, măcar câteva clipe, de monotonia şi cenuşiul cotidiene. (foto: Dumitru Ştefănescu-Ştef in dreapta, alături de Petru Gurău)

Anunțuri

Lumea Bio, Eco, Organică

de Profira Gagu, cosmetician-estetician, manager

 

 

Dintotdeauna au existat tendinţe. Unele spun poveşti frumoase în care oamenii cred uneori, dar sunt şi tendinţe care trec de noţiunile „curent” sau modă pasageră şi pe acestea le încadrăm la capitolul „aspecte profunde”.

Tendinţa cu aspect profund îndrumă consumul către un comportament durabil. Aşa este şi cazul produsului cosmetic de tip Bio. Publicul, cosnumatorul este avid după „curat”, „virgin”, „neatins”, „sănătos”. Mai mult ca oricând, lumea Bio, Eco, Organică şi-a deschis porţile cu generozitate. Produsele Bio se vând bine acum pentru că întreg contextul actual este favorabil. Tendinţa este adorată de consumatori, chiar şi pe internet au loc multe conversaţii pe această temă.

Produsul Bio are toate componentele necesare ca să ofere siguranţă consumatorilor. Suntem cu toţii trimişi la valori care care ne sunt dragi: natural, sinceritate, autentic. Produsul Bio a devenit deja un simbol al concilierii omului cu natura. A fi consumator Bio astăzi înseamnă a fi responsabil, a-ţi asuma preferinţa cosmetică.

Există controverse asupra parabenilor – componenţi chimici – şi a altor derivaţi petrochimici? Da. Dar mai este adevărat şi că produsul Bio costă mai mult, nu miroase prea apetisant. Produsul Bio face pielea să se simtă răsfăţată şi în deplină siguranţă.

Şi de ce să nu consumăm produse naturale?!? Chiar este indicat să le folosim! Pentru că natura este importantă şi trebuie protejată pentru copiii noştri; pentru că animalele nu trebuie să sufere pentru frumuseţea mea; pentru că sănătatea mea e înainte de toate, dar nu făcând pe alţii să sufere.

Oricare ar fi motivele, concluzia finală este aceasta: un număr foarte mare de consumatori caută naturalul.Trăiască naturalul!

Repere de patrimoniu – expoziţie la Primărie

Cu prilejul sărbătoririi Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), în holul Primăriei municipiului a fost vernisată expoziţia foto-documentară intitulată “Repere de patrimoniu ale Brăilei”. Titlul ales este în ton cu evenimentele desfăşurate în întreaga ţară cu acest prilej, aşezate sub semnul temei “Accesul către monumentele istorice”. Principalului organizator – Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Brăila – venindu-i în întâmpinare Palatul Copiilor şi Primăria. De altfel, imaginile expuse au fost realizate de tineri pasionaţi de arta fotografică, iar explicaţii pertinente – despre domeniul fotografiei care îl pasionează de multă vreme şi care l-a determinat să organizeze de aproape două decenii un foto-cineclub la liceul “Ion Ghica” – au fost oferite de prof. Viorel Alecu (în imagine, alături de copii şi tineri) – directorul Palatului Copiilor.  

ZEP la primarie 101_0993

“An de an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni europeni sunt invitaţi să viziteze monumentele istorice cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Din anul 1992, şi în România Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanţilor posibilitatea să descopere nu numai monumentele istorice protejate, cât şi situri sau zone mai puţin cunoscute care, în mod obişnuit, nu sunt accesibile publicului larg. Evenimentele culturale organizate cu acest prilej se adresează tuturor cetăţenilor cărora le oferă un mediu istoric atractiv, stimulant pentru comunicarea interpersonală. Totodată, apropierea faţă de patrimoniul cultural conştientizează sentimentul de apartenenţă comună la valorile ţării, ale regiunii, oraşului sau mediului rural şi îmbogăţeşte diversitatea societăţii noastre contribuind la mai buna înţelegere mutuală între cetăţeni. ZEP este un semn  de democraţie europeană, de acces liber la valorile culturale cu un deosebit impact asupra comunicării între persoane. ZEP încearcă să sensibilizeze conştiinţele asupra existenţei  lucrurilor cu vechime purtătoare a  memoriei înaintaşilor care merită să nu fie distruse”, se precizează în comunicatul Direcţiei pentru Cultură emis cu prilejul ZEP.