Măcar o zi fără maşini – bucuria copiilor!

Viata strazii, fara masini DSC08747

A fost ziua fără maşini – 22 septembrie, prilejuită de Ziua Europeană a Mobilităţii – o mare bucurie! Măcar copiii s-au bucurat, au desenat (foto Camelia Guşatu), au mers cu role şi cu biciclete, şi cel puţin pe porţiunile de străzi, şi în parc, unde s-au derulat activităţile – patronate de Primăria municipiului – toată lumea a avut senzaţia că aerul e mai respirabil, iarba mai verde… Până la urmă, aceste senzaţii ar putea fi mai dese, dacă am face să fie mai multe ziile fără maşini, chiar dacă autoturismele par indispensabile!

Anunțuri

A nouă reuniune pentru Pactul justiţiei

Mariana Bâtcă – preşedinte Club Brăila al Asociaţiei Pro Democraţia (APD) – anunţă că pe 24 septembrie este aşteptată semnarea Pactului pentru Justiţie. Practic, la această dată a fost anunţată o altă întâlnire între magistraţi şi reprezentanţii partidelor politice moderată de Alianţa pentru Statul de Drept, formată din APD, Active Watch – Asociaţia de Monitorizare a Presei (AMP), Centrul de Resurse Juridice (CRJ) şi Transparency International Romania (TI-RO). 

APD central subliniază într-un comunicat următoarele:

“Doar o zi până la semnarea unui acord privind Pactul pentru Justitie. Premisele Pactului pentru Justitie vor fi semnate joi, 24 septembrie, de către reprezentanţii magistratilor si ai partidelor politice, in urma seriei de intalniri facilitata de societatea civilă, prin Alianţa pentru Statul de Drept, formată din AMP, APD, CRJ siTI-Ro. Pe 22 septembrie, la cea de-a doua intalnire între magistraţii şi reprezentanţii partidelor politice au fost prezenti si Mircea Geoană (PSD), Constantin Traian Igas (PD-L), Iulian Urban (PD-L), Eugen Nicolăescu (PNL). Participanţii au stabilit principalele puncte asupra cărora este absolut necesar stabilirea unui acord şi au decis reluarea discuţiilor privind formularea Pactului pentru Justitie în data de 23 septembrie, la ora 15:00, la sediul Transparency International Romania din Bd. Nicolae Balcescu, nr. 21, etaj 2, sector 1, Bucuresti. Tot pe 22 septembrie a fost stabilită ziua de joi, 24 septembrie, ca dată pentru semnarea documentului preliminar al Pactului pentru Justitie. La semnarea acestuia vor fi prezenti Mircea Toader (PD-L), Constantin Traian Igas (PD-L), Iulian Urban (PD-L), Victor Ponta (PSD), Dan Sova (PSD), Eugen Nicolaescu (PNL). Din partea magistraţilor sunt reprezentate Asociaţia Magistraţilor din România prin Mona Pivniceru şi Viorica Costiniu, Adunările Generale ale Magistraţilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public.
Semnarea acestui document are loc pe 24 septembrie, începând cu ora 15:00, la hotel Novotel, Calea Victoriei, nr. 37b, sector 1, Bucuresti”.

Recrutări europene – şanse pentru tineri

Noi oportunităţi se întrevăd pentu tinerii studioşi, mai ales pentru cei cu talent şi abilităţi în domeniul limbilor străine. Cel puţin aşa reiese din informaţia pe care ne-o transmite ing. Sorin Constantin, directorul Direcţiei pentru Tinret a Judeţului Brăila, informaţie care ar trebui să intereseze pe cei care au cunoştinţe profunde lingvistice şi care doresc să lucreze în ţări europene.

Astfel, Centrul European de Limbi Moderne (ECML) din Graz, Austria, recrutează
stagiari pentru o perioadă cuprinsă între 3 la 6 luni. Stagiarii trebuie să fie absolvenţi de studii superioare (studii postuniversitare), să aibă cunoştinţe plurilingvistice (engleză, germană, franceză) şi să aibă cunoştinţe adecvate de utilizare a calculatorului, sarcinile lor frecvente fiind să traducă documente oficiale.
Data limită pentru înscriere la stagiul din ianuarie – iunie 2010 este 30
septembrie 2009  Mai multe informaţii găsiţi în baza de date Eurodesk:
http://www.eurodesk.ro/program.php?prog
sau direct pe site-ul ECML http://traineeship.ecml.at/
ECML este o instituţie a Consiliului Europei care implementează politicile
lingvistice şi promovează metode inovatoare în învăţarea şi predarea
limbilor moderne.

Prinde gustul participării în comunitatea ta!

Dă amploare Săptămânii Naţionale a Participării Active a Tinerilor (SNPAT), un eveniment marca TiA™, derulându-ţi propriul eveniment în perioada 17-24 octombrie. “De ce? Pentru că este o Săptămână cu şi pentru TINEri, pentru că participarea face parte din TINE(ri) şi ai o super idee şi vrei să o pui în practică, pentru că vrei să-ţi pui amprenta în comunitatea ta şi pentru că doreşti să PARTICIPI”.

Aşa sună invitaţia din partea Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare (ANPCDEFP) care, prin Programul Tineret in Acţiune, încurajează şi sprijină tinerii să-şi pună ideile de participare în practică prin următoarele mijloace: promovarea evenimentului sub umbrela Săptămânii Naţionale a Participării Active a Tinerilor – SNPAT, 17-24 octombrie; oferirea unei rubrici cu descrierea evenimentului pe blogul http://euparticip. wordpress. com/, platforma SNPAT dedicată acestui eveniment; promovarea evenimentului pe afişul dedicat acestei Săptămâni în care se va menţiona contribuţia şi sprijinul pe care îl acorzi în vederea susţinerii şi promovării participării; promovarea organizaţiei/ instituţiei/ grupului informal şi evenimentului desfăşurat în broşura de diseminare a rezultatelor realizată cu ocazia SNPAT.

Trebuie doar trimisă o descriere a evenimentului, apoi şi fotografii după ce acesta a avut loc, completând formularul de la adresa http://www.anpcdefp .ro/programe/ tineret/forum/ Formular_ eveniment_ SNPAT.doc la adresa florina.fagaraseanu @anpcdefp. ro şi el va fi prezentat in brosura de diseminare a rezultatelor intregului eveniment SNPAT.

Citeşte despre evenimentele SNPAT aici: http://euparticip. wordpress. com/

  

Finanţare pentru îmbunătăţirea calităţii mediului

Ministerul Mediului anunţă, încă din 21 septembrie, pe site-ul propriu – www.mmediu.ro/ deschiderea sesiunii de depunere a dosarelor pentru Programul national de îmbunatatire a calitatii mediului prin realizarea de spatii verzi în localitati. Sunt aşteptate, astfel, dosare de la administraţiile locale în perioada 21 septembrie – 12 octombrie.
În comunicat se precizează că suma ce va fi alocată sesiunii de finanţare este de 92.442.224,38 lei, sumă prevăzută în bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul 2009 al Fondului pentru mediu si al Administraţiei Fondului pentru Mediu “Programul se adresează autorităţilor publice locale care aplică voluntar în vederea realizării proiectelor de dezvoltare şi modernizare a spaţiilor verzi din localităţi, precum şi înfiinţarea de noi parcuri, scuaruri şi aliniamente plantate sau reabilitarea celor existente”, precizează iniţiatorii. În “Ghidul de finanţare” sunt toate detaliile de interes.

De menţionat în context că Brăila, în ciuda aparenţei unei impresionante suprafeţe verzi, are nevoie de mult mai mult ca să poată fi încadrată în categoria oraşelor cu suprafaţa necesară de spaţiu verde – în funcţie de numărul de locuitori – aşa cum prevede legislaţia internaţională în vigoare.

faleza 044

Ultima accesare a Primăriei Brăila adresată Administraţiei Fondului pentru Mediu s-a petrecut cu succes, în urmă cu aproximativ doi ani de zile, fiind beneficiara unor sume destinate taluzării Falezei (în imagine Faleza, o zonă de peste doi kilometri care arată şi acum destul de bine, în ciuda faptului că vreme de ani mulţi, prea mulţi, autorităţile nu s-au preocupat deloc de aceste probleme – de estetică urbană şi peisagistică, spre exemplu).

Festivalul poeţilor din Balcani, ediţie cu invitaţi din Bulgaria

Ediţia din acest a Festivalului Poeţilor din Balcani – manifestare organizată la iniţiativa Filialei Brăila-Galaţi a Uniunii Scriitorilor din România cu sprijinul Consiliului Judeţean şi a Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati” – prilejuieşte iubitorilor de gen şi nu numai lor întâlnirea cu autori şi critici din Bulgaria, după ce în primele două ediţii brăilenii au avut ca oaspeţi poeţi din Serbia şi din Macedonia.

basorelief Voinicov DSC_0152

Programul manifestării cuprinde evenimente pe un parcurs orar inclus în zilele de 25 şi 26 septembrie, nu doar poezia fiind sărbătorită, ci şi cultura bulgară în integralitatea sa, dat fiind că pe teritoriul brăilean au funcţionat primele şcoli şi instituţii cultural-artistice bulgare şi tot aici şi-au desfăşurat activitatea câţiva dintre cei mai mari luptători pentru eliberarea Bulgariei de sub dominaţia turcească – Hristo Botev, Dobri Voinicov (căruia i s-a aşezat un basorelief la Teatrul „Maria Filotti”, în imagine secvenţă de la acel moment, cu primarii Brăilei şi din Şumen) etc. Acesta este motivul pentru care în timpul festivalului are loc şi expunerea „Contribuţii ale etnicilor bulgari la dezvoltarea culturii brăilene: Societatea Literară Bulgară” susţinută de prof. Maria Gancev – preşedinta Comunităţii „Bratsvo” a Bulgarilor din Brăila, conferinţă care este programată – sâmbătă, la ora 12.00 – la Biserica Înălţarea Domnului de pe B-dul Al. I. Cuza, biserica bulgărească.

Deschiderea manifestării are loc vineri, la ora 17.00, la Biblioteca gazdă, în prezenţa unor importanţi oaspeţi şi a lui Dragoş Neagu – directorul Bibliotecii „P. Istrati”. Vor susţine alocuţiuni Corneliu Antoniu – preşedintele Filialei USR Brăila-Galaţi, Nicolae Petev – preşedintele Uniunii Scriitorilor din Bulgaria, fiind aşteptat şi Gheorghe Bunea Stancu – preşedintele Consiliului Judeţean. Poetul Nicolae Grigore Mărăşanu – vicepreşedinte al Filialei USR – va fi gazda eveniemntului, făcând introducerile pentru public şi prezentându-şi colegii de breaslă. În aceeaşi seară, de la 18.00 eset programat un recital de poezie susuţinut de Nicole Băciuţ, Angela Furtună, Victoria Milescu, Ofelia Prodan, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Aurel Ştefanachi. Imediat după acest moment, Stere Bucovală îşi lansează primul volum de versuri – „Oglinda secată” , apărut la Iaşi, la Editura Junimea – în prezentarea lui Aurfeliu Goci şi a lui Vasile Spiridon.

Voi reveni şi cu alte amănunte despre interesantul moment cultural care ne oferă un weekend extrem de atrăgător, cel puţin celor care gustăm acest gen de manifestări.