Pana pe 30 octombrie, la Clubul Taranului de la Muzeul Taranului Roman din capitala are loc Festivalul International de Literatura, aflat la editia a II-a in acest an.
Iata programul manifestarii.
Prima zi: întâlnire cu Jose Luis Peixoto (citeşte din romanul său de debut „Nici o privire”) şi Zahar Prilepin, dar si Radu Aldulescu („Ana Maria şi îngerii”), Vasile Ernu („Ultimii eretici ai Imperiului”) şi Florin Iaru („Bucureşti-celălalt trotuar”). Tema dezbaterii, moderată de reprezentanţi ai Suplimentului de Cultură, este „New Ways for the Old Literature” sau Cât de mult cântăreşte tradiţia în romanele scriitorilor invitaţi, cât de mult este experimentalism?
A doua zi a festivalului: dezbateri despre destinul prozei scurte: „The Short-Story: A Way to the Novel, or a Way Itself?” sau Ce ne facem cu proza scurtă: o considerăm în continuare laboratorul romanului, sau începem s-o respectăm la adevărata valoare? Moderatori: reprezentanţi ai revistei Dilemateca. Invitaţii sunt Alek Popov (citeşte un fragment din „Mission: London”) şi Philip O Ceallaigh (citeşte în premieră din „Şi dulce e lumina”), plus scriitorii români Matei Florian („Şi Hams Şi Regretel”), Răzvan Petrescu („Foxtrot XX”) şi Radu Pavel Gheo („Numele mierlei”).
Ultima zi a festivalului: dezbaterea „Istorie vs. Imaginaţie”, romanul secolului XXI, trecut prin oglinzile postmodernismului, se mai poate întoarce la formele pure de secol XIX, rezistă romanul istoric, nepervertit de ludicul postmodern? Moderatori: reprezentanţi ai revistei Observator cultural. Invitati sunt scriitorii Dieter Schlesak (citeşte din Capesius, „Farmacistul de la Auschvitz”) şi Ardian-Christian Kuciuk (citeşte un fragment din romanul „Empatycon”), dar si Gabriela Adameşteanu (lectură în premieră din romanul „Provizorat”), Filip Florian (lectură din romanul „Zilele Regelui”) şi Cecilia Ştefănescu (lectură din romanul „Intrarea Soarelui”).
Moderatorul celor trei seri este George Onofrei, redactor-şef al săptămânalului Suplimentul de cultură.
Mai multe amanunte pe www.filb.ro