La “Saligny” – proiect pentru tineri prin schimburi culturale

Cancelaria Grupului Şcolar Industrial „Anghel Saligny” a găzduit, duminică, o conferinţă al cărui principal scop a fost lansarea Proiectului „De la satul brăilean la <satul mondial>” care se va derula în următoarele luni cu sprijinul Asociaţiei Părinţi-Elevi-Profesori de la liceul „Saligny”, dar şi al altor organisme şi instituţii: SC STX RO Offshore SA (Şantierul naval Brăila – partener fidel al liceului în activităţile educativ-instructive), Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Teatrul „Maria Filotti”, Asociaţia Pro Democraţia – Club Brăila, Biblioteca Judeţeană „Paniat Istrati”, Asociaţia „Pentru voi” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila.  Proiectul este finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Tineret Brăila – sprijin substanţial de la Nicolae Pascu, după cum s-a precizat la lansare.

DSC06844

Aşa cum a subliniat prof. Georgiana Troia (în imaginea de mai sus) – managerul de proiect – scopul acestuia este de a oferi elemente definitorii pentru dezvoltarea personală a tinerilor prin intermediul schimbului cultural, din grupul ţintă urmând să facă parte 20 de tineri din municipiu – care vor primi şi sprijin pentru formarea în domeniul autocunoaşterii, devenind formatori – şi 40 de tineri din mediul rural, respectiv din localităţile Zăvoaia, Dudeşti, Roşiori şi Ciocile.

Şi, tot după cum preciza Georgiana Troia la conferinţă, la sate vor avea ce vedea membrii proiectului în materie de cultură, cel puţin la Zăvoaia, unde funcţionează un muzeu, dar şi la Ciocile – unde există celebrul cor bărbătesc condus de prof. Ciucă. În fine, la oraş vor exista mai multe atracţii, pe lângă campaniile de promovare şi instruire, vizite comune. De asemenea, vor fi aplicate şi chestionare – realizate cu sprijinul specialiştilor de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională care să-i ajute pe tienri în depistarea propiilor caracteristici comportamentale şi trăsături personale, şi compatibilitatea acestora cu pasiunile lor şi cu dezvoltarea personală şi crearea unui viitor benefic pentru ei. 

DSC06846

Elevii prezenţi la lansare (în fotografia de mai jos): Raul Dumitraşcu de la Liceul Economic „Ion Ghica”, Dana Licsandru de la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor şi membră în Consiliul Naţional, Ioana Sandu şi Mirel Ionuţ Buga de la Colegiul „Bălcescu”, Valentina Marin de la Colegiul Naţional „Gh. Munteanu-Murgoci” şi, de la liceul gazdă, Andrei Cătăuţă – el sigur va fi implicat în activităţile din proiect.

DSC06862

Au fost prezenţi reprezentanţi de la aproape toţi partenerii, fiecare exprimându-şi încrederea în rezultatele deosebite ale acestui proiect şi în capacitatea tinerilor de a face faţă provocării. Iată câteva din opiniile formulate, în ordinea… intrării în scenă a fiecărui vorbitor.

 Mădălin Gorciu – şef Centru Instruire la SC STX Offshore: “Gândindu-mă cât de greu ne-a fost uneori să atragem tineri din mediul rural către meseriile din şantier, sper ca acest proiect să fie şi o oportunitate spre acest lucru, domeniul naval oferind reale şanse în dezvoltarea unei cariere pentru tineri”.

 Dragoş Adrian Neagu – directorul Bibiotecii “Istrati” – şi-a exprimat bucuria că proiectul coincide cu dezvoltarea  unor noi direcţii ăn activităţile instituţiei, respectiv Biblioteca Digitală şi dezvoltarea colecţiilor de carte în mediul rural: “Sper că proiectul va continua, tinerii urmând să fie ajutaţi să acceseze informaţa prin metodele cele mai moderne”.

 Elisa Aron – preşedintele Asociaţiei “Pentru voi”, prezentă la eveniment împreună cu Marinela Datcu, membră a Asociaţiei – s-a exprimat în sensul implicării pe liniile comune de interes, respectiv metode eficiente de educaţie a tinerei generaţii, implicarea în activităţi care să dezvolte şi mai mult spiritul tolerant, acceptarea diversităţii.

 Prof. Viorica Tănase – inspector şcolar pentru Educaţie formală şi non-formală la ISJ – a apreciat în mod deosebit implicarea tinerilor, şi i-a sfătuit pe profesori să fie deschişi cu elevii pentru că “pot învăţa foarte mult de la ei”.

 Valentina Ciornea – preşedinte al Asociaţiei de părinţi de la “Saligny” – a remarcat multitudinea de proiecte de la liciu, implicarea deosebită a cadrelor didactice, precum şi faptul că bucuria unor bune rezultate ar trebui să-I facă pe mai mulţi părinţi să se implice, pe şi mai mulţi elevi.  

DSC06861

Prof. Petruţa Adriana Simionescu (foto mai jos, alături de Georgiana Troia) – directorul liceului “Saligny”: “O felicit pe Georgiana pentru că se implică în asemenea activităţi. Ţinta noastră este implica şi a cât mai mulţi părinţi, nu doar elevi. Sunr sigură că acest proiect, ca şi cel cu Staţia Radio care funcţionează de doi ani de zile prin autofinanţare, va continua cu succes”.

DSC06865

Ca de fiecare dată când subiectul este interesant, discuţiile de la final au fost extreme de animate (foto de mai sus).

Zilele acestea vor fi selectaţi elevii din proiect, primele vizite urmând să aibă loc destul de curând. Cu siguranţă, schimburile culturale vor face ca mediul sătesc să devină atractiv şi interesant pentru elevii de la oraş, dar şi cei de la sate să vadă cel puţin o piesă de teatru, dacă nu cumva vor fi ajuns pană acum.

Anunțuri