“Performanţa nu înseamnă să-i copiezi pe alţii”


Violonistul Alexandru Tomescu susţine vineri, 6 noiembrie, alături de Orchestra Naţională Radio, un concert pe scena Salii Radio, sub bagheta lui Radu Popa. În program: Rain-Music pentru taragot si orchestra (p.a.a.) de Dan Dediu, Concertul nr. 3 pentru vioara si orchestra de Saint-Säens, Poemul simfonic Don Juan de Strauss si Uvertura operei Tannhäuser de Wagner.

Alexandru Tomescu 3

Vă reamintesc că Alexandru Tomescu (fotografiile aparţin violonistului, a avut amabilitatea să facă să-mi parvină câteva) a concertat de multe ori la Brăila.

Înainte de concertul din  6 decembrie (după ce câştigase, în septembrie, concursul organizat de Ministerul Culturii pentru dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu) unde nu a venit cu celebrul instrument, violonistul – un tânăr extrem de bine educat – nu a refuzat o scurtă discuţie înainte de concert. Vă ofer aici acest dialog, în speranţa că unii dintre dvs au fost la concertele lui Alexandru Tomescu sau vor merge la următoarele.  

 Armanda Filipine: Ce-i trebuie unui tânăr ca să ajungă la performanţă?

Alexandru Tomescu: Îi trebuie talent, fără îndoială, că fără asta nu s-ar fi apucat de muzică, dar talentul nu e întotdeauna suficient, trebuie dublat de foarte multă muncă şi foarte multă încredere în ceea ce ai de făcut. Pentru că viaţa unui artist nu este întotdeauna o succesiune de evenimente fericite sau de succese, sunt şi momente în care trebuie să îţi aduni gândurile şi să fii capabil să mergi mai departe în ciuda condiţiilor dificile.

 E necesară autodisciplina?

Da, e foarte important să aibă un psihic foarte puternic.

Am înţeles că Alexandru Tomescu are o familie care îl sprijină. Dar un copil care nu are în familie acest ajutor, cum ar putea să acceadă la performanţă?

 Trebuie să găsească în el însuşi resursele, pentru că mai devreme sau mai târziu, familia nu te mai poate ajuta sau nu te poate călăuzi în toate împrejurările. Este foarte important să ştii care este menirea ta şi să crezi în ea. Dincolo de toate acestea, trebuie şi un dram de noroc, care nu mai este nici controlabil şi nici cuantificabil.

Alexandru Tomescu 4

Care a fost norocul din cariera lui Alexandru Tomescu?

 Cred că primul noroc a fost că m-am apucat de vioară. Iniţial eram pianist, dar la urmă am avut ore pentru vioară şi cred că am făcut o alegere foarte norocoasă.

 Câte ore de muncă sunt necesare?

 Eu cred că este greşită ideea aceasta potrivit căreia calitatea unui solist se măsoară în numărul de ore pe care le petrece cu instrumentul. Sigur că la început sunt necesare multe ore de studiu, dar mai importantă mi se pare eficienţa cu care lucrezi. Mai târziu, atunci când solistul, muzicianul începe o carieră şi are multe concerte, atunci chiar nu mai este timp de studiu, şi atunci ar trebui să facă faţă concentrării.

 Este important şi maestrul?

 Foarte important, el este cel care formează muzicianul.

 Şi comparaţia cu alţi performeri? Sau o solidă cultură muzicală?

 Întotdeauna un artist trebuie să fie el însuşi. Nu trebuie nici să-i copieze pe alţii, nici să fie ca alţii, ci trebuie să găsească acel mesaj al său, personal, pe care să-l transmită ascultătorilor.

 Acum nu aţi venit cu Stradivarius-ul. E o diferenţă mare atunci când cânţi cu celebra vioară?

 Da, dispune de alte resurse sonore, într-adevăr. Primul concert cu această vioară este programat pe 9 decembrie, la Sala Radio.

 Mulţi elevi de la Liceul de Artă „Hariclea Darclee“ au venit special să vă asculte. Ce le transmite Alexandru Tomescu tinerilor care studiază vioara la Brăila?

 Să lucreze cu încredere în continuare, chiar dacă nu este o viaţă uşoară şi să ştie că într-o bună zi, poate, Stradivarius-ul va fi al lor.

 Mulţumesc, şi sper să vă revedem la Brăila şi cu celebra vioară. (n.aut. Ceea ce am specificat că s-a întâmplat!)

Reclame

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.