Săptămâna educaţiei globale la SAM Tichileşti


Prof. Mihaela Pleşa – consilier de imagine la Şcoala de Arte şi Meserii (SAM) Tichileşti – ne oferă amănunte despre manifestarea “Săptămâna educaţiei globale”, un proiect care “a prins aripi” la SAM Tichileşti, după cum afirmă cadrul didactic.        

 

“Pe 19 octombrie, a avut loc o partidă de fotbal între elevii Şcolii de Arte şi Meserii şi elevii Liceului <D. P. Perpessicius> Brăila coordonată de Iulian Moşescu – inspector SRS. De asemenea, în cursul săptămânii s-a derulat un campionat de tenis de masă, urmând să se desfăşoare şi meciul de finală, sub îndrumarea profesorului de sport Sorin Oancea”, precizează consilierul de imagine.

Un alt eveniment a fost parte integrantă din Proiectul “Şi noi avem drepturi”, activitatea fiind coordonată de profesorul de istorie Luminiţa Cociaş împreună cu profesorul de religie Andrei Bagu. S-a marcat astfel  Ziua Eradicării Pedepsei cu Moartea. Au participat la activitate elevi din clasele a VIII-a şi a IX-a.

În şcoală sunt expuse lucrări în miniatură realizate din lut, dar şi desene pe tema “Să ne cunoaştem tradiţiile şi obiceiurile străbune”. Lucrările au fost efectuate de elevi şi “retuşate” de profesorul de desen Dumitru Ştefan.

Un alt eveniment în cadrul “Săptămânii educaţiei globale” este concursul de sudoku şi integrame cu nivel mediu şi avansat. Cadrul didactic care se ocupă de imaginea şcolii mai precizează şi că “nu toţi elevii care s-au înscris participă la competiţie, ci doar cei care au trecut de proba eliminatorie. Pentru a fi în formă, elevii care au fost admişi au primit material pentru antrenament. Concursul se desfăşoară sub atenta supraveghere a profesorilor Ana Jipa şi Iuliana Moşescu”.

Un comentariu

  1. Unde sint parintii? Ei nu trebuiau inclusi? Pina una, alta, copiii sint ai lor…


Comments RSS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.