22 Decembrie – Revoluţia?!?… dar nu uitaţi, morţii nu ne iartă!

Iar a venit decembrie… şi după 20 de ani (Doamne, parcă a fost ieri ziua când am ieşit uimiţi pe străzi, vorbind despre libertate) e la fel: încă nu ştim exact pe cine să dăm vina pentru că revoluţia noastră este nu doar confiscată în mare parte, dar şi însângerată, iar vinovaţii nici acum pedepsiţi – unii nici nu au fost căutaţi, cercetaţi…

Nu pot uita că imediat după aceea a trebuit să ne îngropăm prieteni, vecini, cunoscuţi, concetăţeni… Să nu uităm că la Brăila a început să se tragă – clar o diversiune – pentrru că în realitate nu era nici un motiv să se fi tras… în noaptea de 23 decembrie!

„Ruşine!” parcă aud cum murmură vântul mângîind marmura sau piatra crucilor, şi nu am cum să mă apăr… Dar nu am nicio scuză. Nu am făcut nimic (încă) în  sensul aflării adevărului. Dar voi – conaţionali, autorităţi, parlamentari, justiţiari – ce aţi făcut???

Nu se poate să mergem înainte şi să ne facem că nu există. Ei, morţii noştri, nu ne iartă! Nu au cum…

Dar mâine, la comemorarea oficială, nu veţi auzi aşa ceva… va fi o pomană, o adunare cu coroane, o adunare de oameni – mulţi trişti, reprezentaţii familiilor eroilor – şi alţii doar… acolo. Nicio lacrimă nu-i mai aduce înapoi. Cred că ar trebui să facem ceva pentru a ne plăti libertatea! Măcar să încercăm, chiar dacă au trecut – iată! – două decenii, deja!,  să aflăm vinovaţii. Pentru că cine nu ştie, va repeta greşelile. Şi cum spunea Nicolae Iorga, cine uită, nu merită!

Şi poate că cei care sunt ucigaşi – cu voie sau fără – stau bine, mersi, cu noi, la masă, sau chiar ne conduc…

Repet: nicio lacrimă nu ne spală obrazul de ruşinea aceasta. Morţii se uită la noi şi… aşteaptă!