Concertul extraordinar de la Viena – un regal pentru public la început de An Nou

O tradiţie începută în anii celui de-al doilea război mondial – iată că lumea nu s-a oprit pentru că nişte politicieni (hm…) au dorit să fie mai bătăioşi ca alţi… – mai précis din 1939, aduce la Viena oameni care iubesc muzica – sper – mai presus de orice. Evident că nu pierd, ca noi, noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, pentru că exact în prima zi a anului este programat Concertul extraordinar susţinut de Filarmonica din Viena – o instituţie cu o şi mai mare vechime, de peste 160 de ani – şi dirijat de fiecare dată de unul dintre cei mai importanţi oameni ai genului la acel moment.

Astfel, anul acesta, ca şi anul trecut, concertul – impresionant prin atmosferă, nu neapărat prin abilităţile şi tehncica impecabilă a interpreţilor, despre care oricum ştim că sunt la înălţime, acesta fiind şi motivul pentru care a devenit atât de popular, şi de îndrăgit – a fost dirijat de Georges Pretre.  Francezul, care are 85 de ani (şi tot nu am înţeles de ce comentatoarea de la Televiziunea Română -care a transmis în direct la fel ca alte câteva zeci de televiziuni din întreaga lume – a făcut atâta caz de vârsta omului, de parcă la această vârstă nu mai ai dreptul la performanţă şi la întâlnirea în condiţii de calitate cu publicul…) s-a comportat în limitele unei normalităţi de excelenţă – nu e nonsens ce scriu aici, chiar există în lumea civilizată o normalitate aşa, de calitate, la înălţimi pe care noi le considerăm “suspecte”, nu le aşteptăm de la prea mulţi, pe când în străinătate ele sunt chiar o regulă! Ba chiar, aşa cum sper că au văzut foarte mulţi conaţionali, dirijorul s-a arătat şi un tip cu mult umor; ceea ce nu a dăunat deloc muzicii familiei Strauss.

A mai fost frumos şi decorul – cum să nu fie frumoasă, şi impresionantă (pentru noi care nu suntem obişnuiţi cu asemenea construcţii), sala de aur a Filarmonicii?! La fel de atractiv a fost şi programul de balet, dar şi costumele balerinilor semnate Valentino, dar la fel de mult cred că plăcut şi excursul video pe traseul bătrânului Danubiu – în timp ce orchestra intona celebrul vals “Dunărea albastră” compus de Strauss fiul – unde am putut vedea din nou siluetele unor castele, impunătoare ca însăşi muzica şi ca interpretarea membrilor orchestrei vieneze – şi nu sunt toţi austrieci, este o componenţă internaţioanlă, pentru că se caută talentul şi performanţa, de aceea ne palce atât de mult, nu?

Sper din toată inima că v-aţi împărtăşit şi voi din bucuria acestui concert, cu adevărat excepţional, şi vă urez să aveţi şansa să gustaţi această plăcere dintr-un fotoliu vienez şi îmbrăcaţi la patru ace! Ca să nu mai amintesc şi de bucuria aplauzelor, inclusiv cele de la final, pe ritmul „Marşului lui Radetzky”, unde publicul devine partener al orchestrei şi veselia este generală…

Şi am ţinut să împărtăşesc cu voi această bucurie tocmai pentru toate aceste calităţi, numite rând pe rând aici, pe care le doresc făcând parte din viaţa noastră de zi cu zi – şi nici măcar nu ar fi atât de greu dacă ne-am face fiecare datoria cum se cuvine şi nu am mai cârcoti, nu am mai da vina – că nu se poate…  oare de ce???– pe unii sau pe alţii…

Un Nou An mai bun, sperăm!

A trecut şi ora mult aşteptată… 12 de la miezul nopţii… dintre ani… deja e 2010! Vă vine să credeţi sau nu, a mai trecut ceva vreme din viaţa noastră şi poate că e cazul – cu toată distracţie, şampania, dansul, mâncarea, amicii… –  să ne facem o proiecţie a viitorului. Cum va fi Noul An? Cred că va fi aşa cum îl construim, nu cum îl visăm, ci aşa cum îl merităm. Dar sper să fie cât mai bun, pentru fiecare dintre noi, indiferent pe ce zonă de fus orar ne situăm.

Conform veştilor de la BBC, în lume au fost deja petreceri fastuoase în centrele marilor oraşe. Cu lumini feerice şi focuri de artificii, cu mulţimi în stradă, omenirea din partea civilizată a lumii – de parcă cealaltă parte ar fi necivilizată… ce aberaţie, şi totuşi uneori expresia este uzitată cu rost, aici însă nu merge… – a încercat să trească peste spaima crizei şi să zâmbească Anului Nou.

În fond, e şi asta o prejudecată sau, dacă vreţi, o prevedere. Cum îţi aşterni, aşa dormi! Ce ai semănat, aia culegi!

În multe părţi ale globului, oamenii au putut admira „luna albastră” – fenomen astronomic ce desemnează nu o lună de culoare albastră, ci a doua lună plină vizibilă pe cer în intervalul unei luni calendaristice, aşa ceva nemaiîntâlnindu-se decât o dată la 19 ani…

Cât despre ce ne rezervă astrele, voi lăsa un pic de suspans şi că voi hrăni curiozitatea ceva mai încolo… nu de alta, dar merită să ştim ce anume avem aşternut în faţă (şi după o hartă a cerului calculată conform tabelelor astrologice, va semăna cu cea din imagine, vă asigur).

La mulţi ani!