Când foamea sau „nesimţirea” te împinge la… furat


Unii fură de foame – ?!? – cel puţin aşa reiese din actul depistat într-un supermarket de pe Bulevardul Dorobanţilor şi anunţat jandarmilor luni, 4 ianuarie, în jurul prânzului. După cum precizează plt. Sorin Neftode, o patrulă de jandarmi s-a deplasat la societatea comercială respectivă, l-a identificat pe N. Gheorghe, în vârstă de 50 ani, asupra căruia au fost găsite mai multe produse alimentare, în valoare de 120,22 lei: “Celui în cauză, i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar bunurile sustrase au fost predate societăţii prejudiciate”.

Alţii fură din obişnuinţă – pentru că dacă era prima oară nu ar fi avut tupeul… – sau din dorinţa de a face bani uşor şi fără prea multă muncă. Doar aşa se poate traduce acţiunea lui George S., de 23 ani, depistat de un echipaj de jandarmi pe 31 decembrie, în Piaţa Concordia, având asupra lui un adevărat arsenal de materiale cu amestec pirotehnic:  pocnitori (1020 cutii a câte 10 bucăţi. marca „TROPIC” – cls a II-a; 16 cutii a câte 100 bucăţi marca „PIRAT ”, cu cinci focuri – cls a II-a; 76 cutii a câte 100 buc. marca „PIRAT ”– cls a II-a; 112 cutii a câte 12 buc. marca „ MEGA x 2 ”– cls a II-a; 53 cutii a câte 100 buc. marca „PIRAT ”– cls a II-a), obiecte zburătoare luminoase (5 pachete a câte 12 buc, din  cls.  I). Persoanei în cauză jandarmii i-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, iar obiectele comercializate ilegal au fost predate lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila. 
 În aceeaşi zi, jandarmii au identificat un bărbat în timp ce oferea spre vânzare un număr de 114 pachete cu ţigări de diferite mărci. Cel în cauză, Valentin Ş., de 30 ani, a fost depistat pe strada Mihai Bravu, iar pentru comerţul ilicit cu ţigări – nu deţinea acte care să ateste provenineţa ţigaretelor, jandarmii l-au sancţionat contravenţional cu amendă de 1000 lei. 

Tot amendă, în total – 1.750 lei –  au primit şi cinci tineri din comuna Şuteşti care au fost depistaţi de o patrulă de jandarmi jucând jocuri de noroc. Jucătorii – surprinşi în parcul din localitate – sunt Alin M., Ionuţ S., Cosmin M., Ionuţ I., Cătălin B, au vârste de 15 ani, 22 ani, 23 ani, 15 ani şi 16 ani.

Vinovaţi sunt şi adulţii de această situaţie am putea conchide,  e păcat ca nişte tineri să aibă asemenea “pasiuni” când există metode mult mai inteligente de a-ţi petrece timpul liber… chiar şi în mediul rural…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.