Ediţii speciale la Radio Cultural – retrospectiva Premiilor Nobel


Radio Cultural ne invită la o emisiune deosebită, dedicată unui eveniment care stârneşte de fiecare dată o mulţime de sentimente, comentarii pro şi contra…

Despre ce anume este vorba, ne explică organizatorii:

2009 – un an care, cu siguranţă, va rămâne în istoria premiilor Nobel ca „altfel” – cu totul altfel decât oricare dintre cei 108 trecuţi de la acordarea primelor, în 1901.

De ce? În primul rând, pentru că 2009 a fost anul premierelor Nobel: cinci femei într-un singur an şi prima femeie laureată a unui premiu Nobel în ştiinţe economice în memoria lui Alfred Nobel – americanca Elinor Ostrom, „inventatoarea”, în urmă cu peste 30 de ani, a teoriei guvernării economice a spaţiilor comune.

Dar şi pentru că premiu Nobel pentru literatură aducea România, chiar dacă indirect, pe prima pagină a ziarelor prin numele dar mai ales opera scriitoare germane (născută în România), Herta Muller. Pentru care România poartă, încă, urmele comunismului dărâmat acum 20 de ani şi unde, „din păcate”, după cum spunea la conferinţa de presă de la Academia Suedeză din Stockholm, din 7 decembrie, „nu poţi avea oponenţi, doar duşmani”, referindu-se la intoleranţa diferenţei de opinii ce caracterizează, astăzi, printre altele, România….

Dar poate că cel mai special va face din 2009, premiul Nobel pentru pace – care, încă din momentul anunţării laureatului – Barack Obama – a stârnit nenumărate şi necontenite comentarii, pro dar mai ales contra. Într-un Oslo neobişnuit cu dominaţia forţelor de securitate – 2500 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru vizita şefului de stat american (de o zi) la Oslo (neconform cu tradiţia ce prevede trei zile şi, deci, prilej de alte critici…), Barack Obama şi-a primit premiul argumentând, cumva, în favoarea deciziei Comitetului Nobel norvegian exact cu „armele” criticilor săi: „Aş da dovadă de nepăsare dacă n-aş recunoaşte controversa teribilă pe care a stârnit-o decizia dumneavoastră generoasă. Şi asta s-a întâmplat, în parte, pentru că sunt la începutul şi nu la sfârşitul misiunii mele”, spunea Barack Obama în deschiderea discursului său susţinut cu ocazia ceremoniei decernării premiului Nobel pentru pace din ziua de 10 decembrie, de la Olso.

Greu de spus ce argumente vor fi cântărit mai mult în favoarea femeilor, anul acesta sau în favoarea unui personaj care face pace prin război – nu vom afla (poate) decât peste alţi 50 de ani, când documentele din arhivele Nobel vor fi, cel puţin teoretic, declasificate. Dar ştim ce i-a motivat pe fiecare dintre aceştia să ajungă unde au ajuns – şi asta vă invităm şi pe dumneavoastră să faceţi: să descoperiţi, alături de noi, „drumul spre premiul Nobel”!

În două ediţii speciale „Planeta radio” din 12 şi 19 ianuarie, de la ora 17.00, la Radio România Cultural. Două ediţii cu adevărat speciale cu comentarii, interviuri şi declaraţii ale chiar laureaţilor Nobel ai anului 2009!
Şi pe care le veţi putea asculta şi „vedea”, ulterior, şi pe pagina specială www.nobel.radiocultura.ro” – pentru detalii suplimentare:  Oltea Serban-Pârâu,
redactor sef Radio România Cultural.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.