La Botezul Domnului: refacerea legăturii cu Mântuitorul Iisus – acest „râu de har şi de pace”, după a menţionat IPS Casian

Pe o vreme ca de primăvară, cu un soare superb, cer senin şi o temperatură ce a topit mare parte din zăpada aşternută pe străzile brăilene, sărbătoarea creştină a Botezului Domnului a scos din case în dimineaţa zilei de 6 ianuarie 2010 ceva mai puţini brăileni – decât anul trecut, spre exemplu. Şi nu că ar fi fost la muncă… doar majoritarea sunt pensionari şi, mai nou, şomeri – de când ne tot învârtim în jurul cozii şi nu luăm măsurile ce se impun  pentru redresarea reală a economiei – dar ceva, nu ştim ce, i-a ţinut departe de momentul extrem de important în religia ortodoxă: botezul Domnului nostru Iisus Hristos, clipa când se purifică apele şi se pogoară Sfântul Duh în chip de porumbel pentreu a cosnfinţi realitatea divinităţii încarnate, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului fiind una şi aceeaşi fiinţă, cea care se va răstigni pentru ca noi, oamneii, să învăţăm să ne purificăm de asemenea, să ne îmbunătăţim vieţile, să devenim mai buni.

Aşa cum am anunţat, Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţia Sa dr. Casian Crăciun – arhiepiscopul „Dunării de Jos” – s-a desfăşurat la Catedrala „Naşterea Domnului”, după care s-a mers în procesiune pe Calea Călăraşilor până la scena de al Esplanadă unde a fost oficiată prima parte a Sfintei Slujbe de sfinţire a Apei Mari, şi unde au fost prezenţi mai mulţi preoţi brăileni în frunte cu preotul Gheorghe Marinescu – Protopopul Protoieriei Brăila.

În predica de la finalul acestui prim moment IPS Casian a ţinut să aducă mulţumiri pentru soarele blând, raze de două ori minunate – după a spus IPS Casian – nu doar pentru că încălzea pământul, ci şi pentru că ne încălzea inimile. Apoi a amintit de Bethleem, şi locul unde s-a născut Pruncul Sfânt, „casa cea mai săracă de pe pământ care însă a îmbogăţit de 2.000 de ani lumea”. Şi cum suntem urmaşi ai acestei sfinte şi umile case, conducătorul Arhiepiscopiei ne-a amintit şi că inima creştinului este asemănată pâinii calde, aşa cum multă vreme orice era foarte bun avea acest sinonim… (între timp, am mai uitat de aceste comparaţii, de când – chipurile – toată lumea are pâine albă pe masă…). „Din inimi bune izvorăsc gândurile bune şi gesturile bune, inimile bune îl fac pe om mai bun. Şi Anul Nou ne-a arătat că putem să schimbăm ceva; să nu uităm insă că nu tot ce e nou este neapărat bun, că trebuie să facem o alegere conştientă”, ne-a îndemnat IPS Casian.

Mai mult, arhiepiscopul ne-a readus în starea de graţie a sărbătorii, cu puţin înainte de a merge să sfinţească apele Dunării unde s-au aruncat brăilenii să scoată Crucea, menţionând că Mântuitorul ni se descoperă la botez ca un râu de har şi de pace,

şi astfel ne putem şi noi curăţa, sfinţi, la acest praznic, după ce în prealabil am postit, ca să fim cu adevărat pregătiţi.

După Sfânta Cruce se aliniaseră la start opt brăileni, dar numai unul a avut cinstea s-o aducă pe vas: Bogdan Vasiliu (foto mai jos), de 28 de ani, acelaşi care a prins Crucea şi anul trecut.

La semnalul IPS, şi credincioşii care aşteptau răbdători în faţa Esplanadei s-au apropiat şi au luat – pentru ei şi pentru rude, prieteni – apa sfinţită, de care se vor bucura cu smerenie şi credinţă până al următoarea sărbătoare similară, până atunci ţinând-o lângă icoana casei.

Bărbat întors spre viaţă de jandarmi

 Sunt situaţii în care unii dintre noi aleg să plece din această lume… din diverse motive, numai de ei ştiute. Dar situaţia este de obicei combinată cu un sentiment de neputinţă, de disperare, şi dacă aflăm din vreme despre aceatsa îi putem ajuta pe aceşti semeni.

Dar până la acest ajutor, unul din concetăţeni chiar a fost împiedicat de jandarmi să-şi pună capăt zilelelor, cum se pare că întenţiona. Iată cum prezintă întâmplarea plt. Neftode Sorin de la Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean  Brăila:

“Marţi, 5 ianuarie, în jurul orei 9.30, ca urmare a unei sesizări telefonice, care anunţa faptul că un bărbat încearcă să-şi pună capăt zilelor în Parcul Monument, o patrulă de jandarmeriei s-a deplasat de urgenţă în locul indicat. Jandarmii au reuşit să-l oprească din gestul său pe S. M. , în vârstă de 56 ani, care încercase să se spânzure cu un cablu electric legat de o creangă a unui copac. Cel în cauză, cunoscut ca fiind om al străzii, a fost condus de jandarmi şi de un echipaj SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe Brăila, pentru acordarea îngrijirilor medicale”.

Mai rămâne, cum spuneam, ca alţi oameni de bine să-l ajute efectiv pe acest om să reziste mai departe într-o lume în care, de fapt, nu mai dorea să fie. Dacă e “cunsocut om al străzii”, poate că are cineva – sunt atâţia plecaţi şi atâtea case cu spaţii nefolosite, case care trebuie păzite… – un colţ şi pentru acest semen…

Simpozion naţional la Şcoala „Kogălniceanu” – preocupări pentru copiii cu dificultăţi de învăţare, lor oferindu-li-se atenţie şi dragoste

Pe site-ul BBC a fost postat recent un material documentat şi actualizat, cu date confirmate de reprezentanţi ai oficialitţilor şi de cei ai specialiştilor în domeniul sănătăţii, referitor la îngrijorarea privind numărului crescut al copiilor cu dificultăţi în vorbire şi învăţare. Aşa după cum afirmă jurnaliştii BBC, sentimentul de îngrijorare este dublat de eforturi conjugate care să ducă la schimbarea situaţiei în bine.

 Nu ştiu cum este la noi la nivel ministerial – semnale nu prea sunt că le-ar păsa… doar schimbări de şefi şi ceva modificări de… programe care se manifestă doar la nivel de… hârtii, în fine, nimic nou! – dar în materie de lucru cu elevii şi preşcolarii care au certificate CES (cerinţe educaţionale speciale) se vede o preocupare serioasă la nivelul municipiului Brăila.

 Astfel, prin grija Şcolii cu clasele I-VIII „Mihail Kogălniceanu” se organizează şi în acest an Simpozionul naţional „Spriinul tâu de azi mă ajută să devin independent mâine”. Ajuns la ediţia a III, proiectul beneficiază de sprijinul organizatoric oferit de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională BrăilaCentrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Brăila şi de Grădiniţa „Sf. Nicolae”. De asemenea, sunt parteneri în desfăşurarea manifestării Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi Casa Corpului Didactic Brăila.

Scopul proiectului este, aşa cum îl menţionează iniţiatorii,  valorizarea lucrului în echipă interdisciplinară; popularizarea aspectelor pozitive privind proiectarea documentelor curriculare adaptate pentru elevii cu cerinţe educative speciale; prezentarea instrumentelor de lucru utilizate în predarea diferitelor discipline şcolare, la clasa incluzivă şi în munca individuală cu elevul/ copilul cu cerinţe educative speciale, promovarea unor metode de bune practici în lucrul cu părinţii şi comunitatea. Ca şi în ceilalţi ani, lucrările prezentate vor fi strânse într-un singur loc, cel puţin în format electronic – pe CD sau DVD, şi fiecare participant va primi câte un exemplar.

Demne de interes sunt şi motivarea proiectului, dar şi obiectivele generale:  „Educaţia incluzivā se adresează tuturor copiilor şi promovează ideea că şcoala trebuie să se schimbe şi să se adapteze nevoilor elevului şi nu invers. Educaţia incluzivă garantează prin flexibilitatea sa pregătirea pentru viaţa socială şi profesională a tuturor elevilor cu / fără deficienţă. Beneficiul acestui tip de învăţământ rezultă din: eliminarea barierelor de învăţare; asigurarea şanselor egale tuturor elevilor ( indiferent de sex, clasă socială, rasă, condiţie socială etc.), soluţiile efective, adaptate nevoilor de învăţare ale fiecărui elev, lucrul în echipă( cadru didactic de la clasă şi  de sprijin, psiholog, consilier şcolar, logoped, medic şcolar, părinte, mediator şcolar, comunitatea. Cu certitudine, şcoala este cea care contribuie la formarea capacitāţilor cognitive şi de integrare socialā, dar tot şcoala ne–a demonstrat că acceptarea diferenţelor poate fi un  punct de pornire în valorizarea fiecăruia dintre noi”  şi „Formarea, dezvoltarea, inovarea deprinderilor de lucru cu elevii ce cerinţe educative speciale integraţi/neintegraţi in şcoala de masǎ; Valorificarea experienţei pozitive a cadrelor didactice privind integrarea copiilor cu nevoi speciale de invăţare; Dezvoltarea unor abilităţi de lucru corespunzătoare diversităţilor de nevoi de învăţare la nivelul  clasei”.

După cum confirmă învăţătoarea Doralina Iordan – unul din organizatori, anul acesta apare o noutate  – un concurs interdisciplinar la care sunt aşteptaţi să participe elevi cu dificultăţi de învăţare (în echipe de câte patru). Concursul are loc pe data de 22 ianuarie, iar simpozionul pe 5 februarie. Şcoala „Kogălniceanu”, condusă în calitate de director prof. Dorin Chiru, va fi gazda evenimentelor.

Ce citim în 2010? (II)

Aşa cum am promis, continui călătoria printre rafturile bibliotecii, la capitolul „noutăţi”, propunându-vă repere de lectură pentru un timp liber provocator, de echilibru sau de revoltă – depinde cum vă împăcaţi cu cele lecturate!  – dar, cu siguranţă, de cunoaştere ori de recunoaştere a unor trasee mai mult sau mai puţin iniţiatice în lumea atât de imprevizibilă a literelor, dar cu atât mai fascinante… (şi pentru că vă aduc şi citate, şi îmi ia vreme să le reperez, să le introdcc în calculator, nu pot să fiu prea expansivă pe cât aş fi dorit iniţial; deci, vor fi ceva mai multe… capitole)

În volumul său de versuri „Câmp minat” apărut la Editura Limes – pe care o şi conduce,  Mircea Petean  – în imaginea de mai sus recitând din volum, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” – (re)compune o nouă formulă de poezie, cu aer fresh, o poezie gustată de publicul tânăr în primul rând. Este un vers modernist, dur ca limbajul contemporan, fără rimă, cu un ritm interior care seamănă cu tumultosul cotidian. În acest sens pot aduce câteva argumente: „drum de ţară/ drum de cară/ Poemei căzute în şanţ îi sar în ajutor/ masorul şi doi medici dintre care unul e fals/ o ceată de tineri cântă cântece/ mai blege mai întremate/ compuse pe textele unui poet preabinecunoscut/ şi gravate pe textile de un plastician cvasinecunoscut (…) îmbrăcat în veşmintele colorate ale acelei muzici/ ca un prestidigitator/ Poetul răsuceşte inelul cu enigmă  (…) Poema se ridică din şanţ se scutură/ se uită în stânga în dreapta/ apoi se îndreaptă şontâc-şontâc înspre autostradă” din poeziaSpectacol de muzică şi poezie”  sau „poemul acesta e un poem uitat/ îl visase în noapte Poetul bietul/ cum însă nu s-a sculat/ convins fiind că-şi va aminti cu uşurinţă visul la trezire/ ca să-l transcrie măcar în nodurile sale/ cum i s-a mai întâmplat/ l-a uitat cu desăvârşire” din „Poemul uitat”.

„Carmina Balcanica” – nr. 2, coperta este identică volumul 1 (în imagine, mai sus) condusă de Dan Anghelescu şi Vasile Datcu în calitate de membri ai Consiliului director (sau, cum spunem noi, directori) şi de Mihaela Albu – redactor şef – este o revistă care îşi propune o vedere asupra spritualităţii şi culturii din Euripoa de Sud-Est, după cum au ţinut să sublinieze pe coperta întâi iniţiatorii ei. Este editată în mai multe limbi, textele fiind în engleză, română ori în limba de origine a autorilor publicaţi – croaţi, bulgari, francezi, italieni etc. Cel de-al doilea număr, apărut în toamna lui 2009, se deschide cu un text al lui Mircea Muthu – „Europa centrală”. Cunoscut prin studiile sale balcanologice, Mircea Muthu a devenit o autoritate în materie, aşa că informaţiile se cuvin atent aprofundate.

Vasile Datcu (în imagine, mai sus, alături de Dan Anghelescu, la lansarea revistei la Brăila, la Biblioteca Judeţeană) are o contribuţie în revistă sub titlul „Socrate, Isus şi spiritul european”. Nici nu se putea altfel, cunoscându-l pe scriitorul predispus la profunzimi şi idei filosofice greu de combătut, ceea ce propune Vasile Datcu porneşte de la o premisă de bun simţ: „Secolele 19 şi 20 vor transforma vestul Europei dintr-un spaţiu cultural cu o singură religie, într-un spaţiu cu două religii, una sacră, a lui Isus, pentru trebuinţele sufleteşti şi alta desacralizată, profană, a lui Socrate, pentru trebuinţele curente (…) Omul nu este măsura tuturor lucrurilor, cum i-ar fi plăcut lui Protagoras să fie, dar lucrurile făptuite de om dau măsura socotinţei sau nesocotinţei sale. Până la urmă, atât raţionalismul lui Socrate cât şi dragostea creştină a lui Isus nu sunt decât instrumente de cunoaştere” – poţi să-l contrazici?!   

Mihaela Albu (foto mai sus), cadru universitar cu un stagiu de câţiva ani în Statele Unite (despre care a scris o carte „Et in America… jurnal 1999 – 2005”, despre care însă voi reveni), are în revistă un studiu despre literatură şi Bărăgan, documentat şi plin de surprize lingvsitice (voi reveni asupra ideii), autoarea dând dovadă de un adevărat fler detectivist în urmărirea subiectului. Intitulat „Un topos literar – Bărăganul”, materialul se axează pe câteva linii directoare, tot atâtea subcapitole: „Stepa românească – Câmpia Bărăganului”, 1a „Bărăganul – Arcadia românească”, 1b „Bărăganul – ţara salcâmului”, 1c „Bărăganul – ţara ciulinilor”, 1d „Bărăganul – ţara cârdurilor de dropii” şi tot aşa… trebuie neapărat citit, pentru că trimiterile sunt tot atâtea invitaţii la lectură, din Fănuş Neagu – de aici autoarea îşi extrage şi motto-ul „Osia lumii trece prin Bărăgan” – din Alexandru Odobescu, Panait Istrati, Mircea Eliade, G. Călinescu, Lucian Blaga şi nu numai.

Când spuneam surprize lingvistice, mă gândeam la exprimarea care derivă din apropierea unor citate şi care se transformă într-o poezie în proză: „Pentru mulţi scriitori români, Câmpia Bărăganului a fost întotdeauna o geografie suprareală sau mai degrabă o utopie şi un mit. Bărăganul are o existenţă milenară, iar cei care locuiesc acolo ştiu bine că el este uneori <leneş şi nesupus>, oamenii având sentimentul că <viaţa se încheagă din somnolenţă şi se perpetuează în miraj> (Panait Istrati). Acest <miraj> este – într-un mod metaforic – visul fără sfârşit <al trecerii peste limită>, al încălcării <graniţelor> către civilizaţie”.  

Despre „Levantul şi miraculoasa artă a sunetelor” ne vorbeşte în revistă (al cărei format este mai asemănător unei cărţi) Dan Anghelescu. Textul apare cititorului  într-o curgere ideatică aidoma unei melodii orientale, cu unduiri şi bucle care pleacă tocmai de la încrengături originale – adică de la origini – la finalităţi aproape comtemporane, făcând trimiteri la Enescu ori Bartok. Şi e mereu surprinzător. „Cu greu ne-am putea imagina cum ar arăta arta sunetelor – altfel spus – civilizaţia sonoră a lumii europene de astăzi (aşa cum o cunoaştem din Monteverdi, Gesualdo Da Venosa, Buxtehude sau Bach, până la Mozart, Wagner, Arnold Schonberg, Enescu ori Bartok şi Messiaen) dacă spaţiul dintre Carpaţi, Dunăre, Marea Neagră, Balcani şi Mediterana (îl vom numi Levant) nu ar fi înflorit – în timpuri aurorale – străvechi civilizaţii care îşi vor fi atins o inegalabilă şi fascinantă strălucire (con)topite în ceea ce azi numim şi înţelegem prin marea cultură heraldică”, îşi începe Dan Anghelescu excursul către lumea muzicii, şi legătura ei cu arhitectura, cu filosofia şi metafizica lumii, argumentând conex la multe alte domenii ideea din titlu, în aşa fel încât nu putem decât să fim de acord cu autorul, minunându-ne la rândul nostru de farmecul lumii în care, de fapt, trăim, dar căreia omitem să-i cunoaştem trecutul fascinant…