Ce citim în 2010? (II)


Aşa cum am promis, continui călătoria printre rafturile bibliotecii, la capitolul „noutăţi”, propunându-vă repere de lectură pentru un timp liber provocator, de echilibru sau de revoltă – depinde cum vă împăcaţi cu cele lecturate!  – dar, cu siguranţă, de cunoaştere ori de recunoaştere a unor trasee mai mult sau mai puţin iniţiatice în lumea atât de imprevizibilă a literelor, dar cu atât mai fascinante… (şi pentru că vă aduc şi citate, şi îmi ia vreme să le reperez, să le introdcc în calculator, nu pot să fiu prea expansivă pe cât aş fi dorit iniţial; deci, vor fi ceva mai multe… capitole)

În volumul său de versuri „Câmp minat” apărut la Editura Limes – pe care o şi conduce,  Mircea Petean  – în imaginea de mai sus recitând din volum, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” – (re)compune o nouă formulă de poezie, cu aer fresh, o poezie gustată de publicul tânăr în primul rând. Este un vers modernist, dur ca limbajul contemporan, fără rimă, cu un ritm interior care seamănă cu tumultosul cotidian. În acest sens pot aduce câteva argumente: „drum de ţară/ drum de cară/ Poemei căzute în şanţ îi sar în ajutor/ masorul şi doi medici dintre care unul e fals/ o ceată de tineri cântă cântece/ mai blege mai întremate/ compuse pe textele unui poet preabinecunoscut/ şi gravate pe textile de un plastician cvasinecunoscut (…) îmbrăcat în veşmintele colorate ale acelei muzici/ ca un prestidigitator/ Poetul răsuceşte inelul cu enigmă  (…) Poema se ridică din şanţ se scutură/ se uită în stânga în dreapta/ apoi se îndreaptă şontâc-şontâc înspre autostradă” din poeziaSpectacol de muzică şi poezie”  sau „poemul acesta e un poem uitat/ îl visase în noapte Poetul bietul/ cum însă nu s-a sculat/ convins fiind că-şi va aminti cu uşurinţă visul la trezire/ ca să-l transcrie măcar în nodurile sale/ cum i s-a mai întâmplat/ l-a uitat cu desăvârşire” din „Poemul uitat”.

„Carmina Balcanica” – nr. 2, coperta este identică volumul 1 (în imagine, mai sus) condusă de Dan Anghelescu şi Vasile Datcu în calitate de membri ai Consiliului director (sau, cum spunem noi, directori) şi de Mihaela Albu – redactor şef – este o revistă care îşi propune o vedere asupra spritualităţii şi culturii din Euripoa de Sud-Est, după cum au ţinut să sublinieze pe coperta întâi iniţiatorii ei. Este editată în mai multe limbi, textele fiind în engleză, română ori în limba de origine a autorilor publicaţi – croaţi, bulgari, francezi, italieni etc. Cel de-al doilea număr, apărut în toamna lui 2009, se deschide cu un text al lui Mircea Muthu – „Europa centrală”. Cunoscut prin studiile sale balcanologice, Mircea Muthu a devenit o autoritate în materie, aşa că informaţiile se cuvin atent aprofundate.

Vasile Datcu (în imagine, mai sus, alături de Dan Anghelescu, la lansarea revistei la Brăila, la Biblioteca Judeţeană) are o contribuţie în revistă sub titlul „Socrate, Isus şi spiritul european”. Nici nu se putea altfel, cunoscându-l pe scriitorul predispus la profunzimi şi idei filosofice greu de combătut, ceea ce propune Vasile Datcu porneşte de la o premisă de bun simţ: „Secolele 19 şi 20 vor transforma vestul Europei dintr-un spaţiu cultural cu o singură religie, într-un spaţiu cu două religii, una sacră, a lui Isus, pentru trebuinţele sufleteşti şi alta desacralizată, profană, a lui Socrate, pentru trebuinţele curente (…) Omul nu este măsura tuturor lucrurilor, cum i-ar fi plăcut lui Protagoras să fie, dar lucrurile făptuite de om dau măsura socotinţei sau nesocotinţei sale. Până la urmă, atât raţionalismul lui Socrate cât şi dragostea creştină a lui Isus nu sunt decât instrumente de cunoaştere” – poţi să-l contrazici?!   

Mihaela Albu (foto mai sus), cadru universitar cu un stagiu de câţiva ani în Statele Unite (despre care a scris o carte „Et in America… jurnal 1999 – 2005”, despre care însă voi reveni), are în revistă un studiu despre literatură şi Bărăgan, documentat şi plin de surprize lingvsitice (voi reveni asupra ideii), autoarea dând dovadă de un adevărat fler detectivist în urmărirea subiectului. Intitulat „Un topos literar – Bărăganul”, materialul se axează pe câteva linii directoare, tot atâtea subcapitole: „Stepa românească – Câmpia Bărăganului”, 1a „Bărăganul – Arcadia românească”, 1b „Bărăganul – ţara salcâmului”, 1c „Bărăganul – ţara ciulinilor”, 1d „Bărăganul – ţara cârdurilor de dropii” şi tot aşa… trebuie neapărat citit, pentru că trimiterile sunt tot atâtea invitaţii la lectură, din Fănuş Neagu – de aici autoarea îşi extrage şi motto-ul „Osia lumii trece prin Bărăgan” – din Alexandru Odobescu, Panait Istrati, Mircea Eliade, G. Călinescu, Lucian Blaga şi nu numai.

Când spuneam surprize lingvistice, mă gândeam la exprimarea care derivă din apropierea unor citate şi care se transformă într-o poezie în proză: „Pentru mulţi scriitori români, Câmpia Bărăganului a fost întotdeauna o geografie suprareală sau mai degrabă o utopie şi un mit. Bărăganul are o existenţă milenară, iar cei care locuiesc acolo ştiu bine că el este uneori <leneş şi nesupus>, oamenii având sentimentul că <viaţa se încheagă din somnolenţă şi se perpetuează în miraj> (Panait Istrati). Acest <miraj> este – într-un mod metaforic – visul fără sfârşit <al trecerii peste limită>, al încălcării <graniţelor> către civilizaţie”.  

Despre „Levantul şi miraculoasa artă a sunetelor” ne vorbeşte în revistă (al cărei format este mai asemănător unei cărţi) Dan Anghelescu. Textul apare cititorului  într-o curgere ideatică aidoma unei melodii orientale, cu unduiri şi bucle care pleacă tocmai de la încrengături originale – adică de la origini – la finalităţi aproape comtemporane, făcând trimiteri la Enescu ori Bartok. Şi e mereu surprinzător. „Cu greu ne-am putea imagina cum ar arăta arta sunetelor – altfel spus – civilizaţia sonoră a lumii europene de astăzi (aşa cum o cunoaştem din Monteverdi, Gesualdo Da Venosa, Buxtehude sau Bach, până la Mozart, Wagner, Arnold Schonberg, Enescu ori Bartok şi Messiaen) dacă spaţiul dintre Carpaţi, Dunăre, Marea Neagră, Balcani şi Mediterana (îl vom numi Levant) nu ar fi înflorit – în timpuri aurorale – străvechi civilizaţii care îşi vor fi atins o inegalabilă şi fascinantă strălucire (con)topite în ceea ce azi numim şi înţelegem prin marea cultură heraldică”, îşi începe Dan Anghelescu excursul către lumea muzicii, şi legătura ei cu arhitectura, cu filosofia şi metafizica lumii, argumentând conex la multe alte domenii ideea din titlu, în aşa fel încât nu putem decât să fim de acord cu autorul, minunându-ne la rândul nostru de farmecul lumii în care, de fapt, trăim, dar căreia omitem să-i cunoaştem trecutul fascinant…

2 gânduri despre „Ce citim în 2010? (II)”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.