La Teatrul “Maria Filotti” – Mihail Sebastian sau voluptatea “poeziei lucidităţii”, după cum a receptat rolul actorul Marius Capotă

Acest interviu, ca de altfel multe textele de acest gen pe care le veţi regăsi aici, au fost deja vizionate de o parte dintre dumneavoastră. Le reiau pentru că ele continuă să rămână valabile, prin utilitatea intrinsecă a subiectului, dar şi – de fapt, în egală măsură, trebuie să recunoaşteţi – prin prestanţa interlocutorului. Actorul Marius Capotă, interlocutorul meu în acest  caz, este eroul principal în spectacolul “eMeS” regizat de Ilinca Stihi la dramaticul brăilean, un proiect realizat în anul când se serba centenarul naşterii scriitorului, dramaturgului şi importantului om de cultură român, pe numele real Iosif Hechter, evreu de origine, născut la Brăila pe strada care-i poartă în prezent numele. Interviul a fost realizat prin intermediul e-mail-ului.

Totodată, în cazul de faţă mai am un motiv: sper din toată inima să mai citiţi câte ceva din opera concetăţeanului nostru Mihail Sebastian despre care scriu mai des decât noi străinii, este foarte jucat în afara graniţelor şi stârneşte invidii creatoare în mediile literare din multe ţări.

Armanda Filipine: Stimate Marius Capotă, sunteţi în rolul lui Sebastian. Ca erou, acesta este extrem de complex, asa cum se si punctează în scenariu: evreul, scriitorul, bărbatul,brăileanul, prietenul… cât de greu este să faci, ca actor, din toate aceste faţete una singură?

Marius Capotă:  Nu cred în “eroul” Mihail Sebastian, cred în omul Iosif Hechter, şi cum altfel l-ai putea descrie decât ca pe o personalitate complexă după ce te apropii de el prin lectura operei sale, incluzand şi jurnalul. Nu am unitate de măsura pentru cât de “greu” mi-a fost să-l interpretez pe Sebastian, tot ce pot să vă spun este că am încercat să fiu cât mai fidel modului său de a simţi şi a gândi, de a privi oamenii, faptele, cu o asemenea intensitate a lucidităţii ce conduce întotdeauna la adevăruri  incomode, orice ai fi: evreu, scriitor, bărbat, brăilean, prieten…  Un scenariu  foarte complex şi o provocare pentru orice actor de a trece prin stări şi gânduri ce te aruncă în mai puţin de o oră şi jumatate prin tot ceea ce a trecut acest om într-o viaţă întreagă.

 Există o anume poezie în spectacol, jucată însă de o manieră tipică pentru proza lui Sebastian – puţin cam rece sau ca în “Accidentul”, unde personajul încearcă să se distanţeze de   sentimentalism… Mai prinde poezia, azi, în teatru?

În mod cert Sebastian are farmecul său special, aerul aşa-zis poetic al acestui spectacol ţine nu numai de opera lui, ci şi de felul în care a fost construit acest scenariu de Ilinca Stihi. Dacă îmi îngăduiţi comparaţia, scenariul aşa cum l-am privit eu în forul meu interior este o judecată de apoi, e acea secundă de dinaintea morţii în care îţi retrăieşti toată viaţa, cu tot ce a fost bun şi rău în ea. Acea secundă ţine de un spaţiu aparte, în care nu se spun decât adevăruri, iar acest spaţiu şi timp noi am încercat să-l recreăm în faţa spectatorilor. În smerita mea pricepere, cred că poezia scrierilor domnului M. Sebastian ţine de o voluptate a lucidităţii, e un amestec permanent de contrarii, un vesnic joc dublu. Inutil să vă mai reamintesc ca fiecare spectator rezoneaza cu Sebastian in functie de afinitatile sale elective.  Raspunsul meu este Da. Si astazi si oricand, atat timp cat exista un public cultivat, poezia va “prinde” in teatru.

 Cât aţi citit din opera lui Sebastian ca să intraţi în rol?… pentru că se vede că aţi citit şi că aţi intrat bine in pielea personajului.

 V-aş fi răspuns cu un zâmbet şi o privire atotcuprinzatore, dar am să mă folosesc totuşi de cuvinte: destul de mult cât să mă simt în siguranţă în faţa oricui, acolo pe scenă. Dincolo de piesele sale de teatru, “Accidentul”, “Oraşul cu salcâmi”, “De două mii de ani”, “Cum am devenit hooligan”,  “Jurnal”, “Jurnal II” (indirect).

 “Jurnal”-ul a stârnit atât de multe controverse încât Sebastian a fost repus pe tapet-ul literar, ca să spun aşa, ca scriitor, dramaturg etc. Anul trecut (2007), insă, la centenar, au fost prea puţini care l-au jucat, la piesele sale de teatru mă refer. Cum îl vede actorul
Marius Capotă pe scriitorul Sebastian? Dar pe dramaturgul Sebastian?

 Actorul îl vede pe scriitorul şi dramaturgul M. Sebastian tot aşa precum spectatorii îl văd pe M. Sebastian în actorul ce îl interpretează. Acolo unde este instituită scena, indiferent de spaţiu, se creează ca prin farmec un loc magic în care este imposibil să minţi. Exact cât l-am înţeles eu pe M. Sebastian ca să pot să-l reprezint riguros, atât va înâelege şi publicul avizat. În felul acesta responsabilitatea mea faţă de memoria domnului M. Sebastian este deplină.

 Vă place rolul, cred, pentru că îl jucaţi cu multă convingere. Ce alte roluri v-au marcat, în ce piese? În ce spectacole mai jucaţi?

 Vă multumesc frumos pentru apreciere. Cu riscul de a exagera, aş spune că fiecare rol pe care l-am interpretat mi-a marcat într-un mod aparte traseul meu artistic. În Bucuresti mai joc la Teatrul Bulandra în “Ce păcat că e curvă”  de John Ford în regia domnului Alexandru Darie, “De Pretore” de Eduardo de Filippo în regia domnului Horaţiu Mălăele, “Şase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello în regia domnului Liviu Ciulei, “ Poveste evreiască” după Isaac Bashevis-Singer în regia domnului Elie Malka, “Anatomie. Titus. Căderea Romei” de Heiner Muller în regia domnului Alexandru Darie.

 Ce le spuneţi prietenilor despre acest spectacol de la Brăila? Cum i-aţi convinge să vină din capitală ca să vă vadă pe scena noastră, cu ce argumente? 

 Le-aş spune că plăcerea de a te delecta cu excursia mentală pe care acest spectacol ţi-o oferă  surclasează efortul de a face o excursie până la Dunăre, la Brăila.

Mulţam frumos de cooperare şi sper să vorbim, poate curând, şi faţă în faţă. Numai bine!