Serbări la Şcoala nr. 21 – după pregătirea sufletească pentru Anul Nou, aniversarea lui Eminescu


Elevii de la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 21 din municipiul Brăila, cei mai mulţi membrii ai Comunităţii ruşilor lipoveni, se pot lăuda cu alt tip de activităţi în prima parte calendaristică a anului decât ceilalţi colegi de la alte unităţi de învăţământ. Aceasta deoarece ei serbează pe 14/15 ianuarie Revelionul şi imediat, pe 15 ianuarie, Sf. Vasile şi Botezul Domnului – în conformitate cu tradiţia creştin-ortodoxă de rit vechi, după calendarul iulian.

Dacă la data Crăciunului de rit vechi elevii au avut o zi liberă acordată, conform legii, de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, tradiţia presupunând neapărat mersul la biserică, cu ocazia Revelionului elevii au fost la şcoală şi au avut program normal. Totuşi, împreună cu profesorii şi educatorii, ei au ales să pregătească măcar o mică serbare pentru a marca trecerea în Noul An pe stil vechi. “Conform tradiţiei, copiii trebuie să-i ureze pe adulţi, să le dorească belşug şi sănătate, cele două componente ale fericirii umane complete fiind simbolizate de orez sau orice boabe cu care se aruncă spre cei uraţi în acelaşi timp cu recitarea  urării. Astfel, toate cadrele didactice i-au primit cu sufletul deschis pe urători  şi i-au răsplătit pentru <efort> cu dulciuri”, după cum povesteşte prof. Maria Ştefan  – în imaginea de mai jos împreună cu o parte dintre elevii participanţi la serbare şi cu prof. Anisia Gheorghiu – directorul Şcolii nr. 21 (în holul şcolii… pentru că toto nu au sală de sport sau de festivităţi…).

Totodată, momentele dedicate spiritului au continuat şi vineri, 15 ianuarie, când a fost evocată ziua naşterii marelui poet Mihai Eminescu. Elevii claselor a V-a şi a VI-a, îndrumaţi de profesoara de limba română Maria Ştefan au recitat câteva din cele mai frumoase versuri ale creaţiei eminesciene. Serbarea a fost completată de prezentarea în power point a biografiei şi operei poetului naţional.

Şi să nu uităm că de aici a plecat şi scrisoarea unui elev către Fănuş Neagu… o găsiţi tot pe pagina BrailaChirei…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.