“Agenţia de carte” – un alt proiect incitant al poetului Dan Mircea Cipariu


Conform anunţul iniţiatorului, în primele zile ale lunii martie 2010, cu ajutorul unei echipe din care fac parte poeta Andra Rotaru, graficianul Mihai Zgondoiu şi webmasterul Adriana Cocic, se lansează proiectul web „Agenţia de Carte” al lui Dan Mircea Cipariu. Va fi, aşa cum afirmă iniţiatoriul ei, prima agenţie de ştiri şi comentarii on-line dedicată industriei editoriale din România, evenimentelor de carte şi scriitorilor români.

 “În fapt, îmi doresc să creez o puternică şi activă comunitate de autori de cărţi care să îşi promoveze evenimentele lor editoriale”, afirmă poetul Dan Mircea Cipariu – care conduce secţia “Poezie” a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti din cadrul Uniunii Scriitorilor din România.

 Agentia de Carte se doreşte prima producţie editorială românească pe web care adună în acelaşi loc informaţii la zi din industria editorială şi din spaţiul cultural autohton.

“Cu o structură editorială ingenioasă, rubrici permanente dedicate cărţilor, editurilor, autorilor şi cu actualizări în timp real, Agenţia de Carte îşi propune să genereze un nou tip funcţional de comunitate media. Comunitatea de Carte, în care autorii, editorii şi cititorii sunt actori şi creatori ai fluxului informaţional, putând propune, interacţiona si promova informaţii şi opinii specializate. Orice eveniment artistic, cultural, ştiinţific şi infoeducaţional care va propune o carte sau un autor de carte îşi va găsi locul în rubricile Agentiei de Carte. Informaţiile la zi pe care editorii şi autorii le vor trimite, precum şi un desfăşurător al evenimentelor în pregătire ne vor ajuta să generăm actualizări editoriale de impact”, subliniază poetul – a candidat la preşedinţia USR, are un alt proiect interesant, fiind prezent în spectacole de jazz şi poezie împreună cu Mike Godoroja şi “Blue Spirit” şi este, totodată, prezent mereu pe această pagină … aveţi un link cu numele său la dispoziţie.

 Cei interesaţi pot trimite texte despre cărţi sau evenimente editoriale la Dan Mircea Cipariu, publisher (cipariu@yahoo.com) sau Andra Rotaru, editor coordonator (rotaru.andra@gmail.com) la Agenţia de carte.

Îl felicit pe Dan pentru acest  – alt – incitant proiect şi îi doresc, din toată inima, succes. Sunt sigură că şi dvs., stimaţi prieteni şi cititori gândiţi la fel şi abia aşteptaţi să fiţi, şi prin intermediul acestui nou mijloc media-net, mai aproape de universul Gutenberg şi de scriitori.

Un gând despre „“Agenţia de carte” – un alt proiect incitant al poetului Dan Mircea Cipariu”

  1. felicitari, un proiect minunat, sunt alaturi de voi si ma bucur pentru tot ceea ce faceti! mult succes!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.