Oaspeţi universitari moldoveni de peste Prut la Facultatea de Inginerie Brăila


Facultatea de Inginerie Brăila (FIB) a găzduit, pe 19 ianuarie, două evenimente ştiinţifice deosebit de importante pentru comunitatea academică din Brăila. Unul dintre ele a fost reprezentat de susţinerea publică, în faţa studenţilor, a unor prelegeri ştiinţifice – despre transmisii şi sisteme de conversie a energiilor regenerabile – de către cadre didactice de renume de la Universitatea Tehnică a Moldovei din Chişinău. Invitaţii au fost  prof. dr. habilitat (n. Aut. Grad în ierarhia didactică moldovenească, însemnând persoană care are al doilea doctorat) ing. Valeriu Dulgheru – şeful catedrei de Teoria Mecanismelor si Organe de Maşini şi prof.dr. habilitat ing. Vasile Marina – şeful catedrei de Rezistenţa Materialelor şi preşedintele Comisiei de Expertiză a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

Prof.dr. habilitat ing. Vasile Marina are o colaborare mai veche cu Facultatea de Inginerie din Brăila, încă din 2004 conlucrând împreună cu reprezentanţi la vârf ai FIB la realizarea unor programe de mobilităţi ale cadrelor didactice ale facultăţii în sensul înlesnirii susţinerii de către acestea a unor cursuri de specialitate adresate atât către studenţii cu rezultate bune  cât şi masteranzilor în perioada 2004 – 2006.

 Al doilea eveniment a fost susţinerea publică a două teze de doctorat, sub coordonarea prof. dr. ing. George Bălan. Cele două teze au fost susţinute în faţa unor comisii cu componenţă internaţională, de către autorii ing. Anca ŞTEFAN şi ing. Violeta-Aurora PANŢURU, primind recomandarea pentru acordarea titlului ştiinţific de doctor de către Comisia Naţională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.

Conducerea FIB a pus, astfel, prin reluarea legăturii cu universitarii moldoveni, bazele unei noi colaborări pe termen lung cu reprezentanţii Universităţii Tehnice a Moldovei, orientată în principal pe următoarele direcţii: schimb de experienţa în domeniul didactic prin efectuarea de invitaţii bilaterale adresate cadrelor didactice de specialitate cu recunoaştere naţională şi internaţională; realizarea unui protocol de colaborare care să vizeze mobilităţi la nivelul studenţilor, în sensul că, celor mai buni studenţi ai celor doua structuri academice să li se ofere posibilitatea efectuării practicii industriale în ţara vecină; realizarea în viitorul cât mai apropiat a unei conexiuni de tip internet care să permită predarea on-line a cursurilor fără a mai fi necesară deplasarea cadrelor didactice; participarea la contracte de cercetare comune în domeniul ingineriei mecanice.

 „În concluzie, putem afirma că întâlnirea reprezentanţilor din cele două centre universitare a fost benefică şi a deschis noi dimensiuni pentru colaborările următoare în interesul atât a cadrelor didactice şi a studenţilor dar şi în interesul general al învăţământului universitar”, afirmă  conf. ec. dr. ing. Adrian Goanţă – decanul FIB.

Secvenţe filmate la evenimente pot fi urmărite pe youtube la adresele: http://www.youtube.com/watch?v=sE9gwyqSGL4 si http://www.youtube.com/watch?v=P8-Y6R3ygfA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.