Povestea vorbii – şezătoare la Şcoala „Anton Pann”


Cum să-i faci pe tineri să se apropie de lectură şi cărţi, de istorie şi de valori? Cred că astfel au pus problema profesorii implicaţi în Proiectul educaţional judeţean “Brăila de ieri şi de azi”. Una din acţiunile incluse în proiect s-a desfăşurat  pe 19 ianuarie, la Şcoala cu clasele I – VIII “Anton Pann” în cadrul amplei manifestări Zilele Şcolii. Astfel, sub genericul “Povestea vorbii – şezătoare literară” s-au întâlnit elevii din echipele de proiect si profesorii coordonatori – Maria Mădălina Chiriţă  de la Şcoala ”Gh. Naum”, directoarea Cici Bolovan şi Maria Marin de la Şcoala ”Anton Pann”, Finiţa Benescu de la  Şcoala ”Mihai Eminescu”, Adrian Prodea – director şi Otilia Teodoru  de la Şcoala cu cls. I-VIII nr. 22.

Prof. Maria Magdalena Chiriţă – coordonator educativ la Şcoala „Gh. Naum”, initiatoarea proiectului – a deschis întâlnirea prin prezentarea scopului şi obiectivelor proiectului. Apoi, au fost reamintite celor prezenţi date din viata şi opera scriitorului Anton Pann, cel “istet ca un proverb”, prezentate de director şcolii gazdă – prof. Cici Bolovan.

O altă introducere, de această dată în atmosfera de sărbătoare a şezătorii – un punct important de legătură cu trecutul, dat fiind că şezători nu se mai petrec acum decât în cadrul unor asemenea întâlniri, a fost realizată de către  elevii Şcolii „Mihai Eminescu” într-un program coordonat de prof. Finiţa Benescu. Ei au interpretat cu haz şi aplomb zicători şi proverbe din creaţia lui Anton Pann, prestaţia lor fiind în msăură să încante audienţa.

A urmat apoi un dialog între elevii Şcolilor „Gh. Naum”, „Anton Pann” şi nr.22, tinerii evocând figurile unor scriitori şi poeţi brăileni: Fănuş Neagu, Mihail Sebastian, Panait Istrati, Mihu Dragomir, Ilarie Voronca, Anton Bacalbaşa. Tinerii au prezentat date biografice, au citit fragmente din operele  „Îngerul a strigat”, „Moş Teacă”, „Steaua fără nume”, „Poezii – Străzi brăilene”, „Codin”, punând accent în selectarea pasajelor pe evocarea Brăilei în literatură.

“A fost un început, un îndemn la lectura adresat elevilor”, afirmă Finiţa Benescu, încântată că acest eveniment nu a rămas fără ecou în rândul participanţilor – chiar merită felicitări toată lumea implicată în proiect!.

În final, actorii din echipa „Fraţi de cruce” de la  şcoala gazdă au prezentat o adaptare după balada populară „Mioriţa” – cu care au participat in noiembrie 2009 la Concursul ”Diversitatea, o şansă în plus pentru viitor” şi unde au obtinut premiul al II-lea pe ţară.

Finiţa Benescu doreşte să-i felicite şi prin intermediul revistei de faţă: “Profesorii din şcoală care au realizat această adaptare şi-au propus să reflecte diversitatea etnică a oraşului Brăila. Şi au reuşit cu mult succes! Felicitări!”

Chiar aşa, toată stima pentru cei care fac ceva în comparaţie cu cei care doar îi critică pe alţii, toată stima pentru cei care nu se lamentează, nu bârfesc, ci îşi văd de treburi şi mai fac ceva în plus…

Un gând despre „Povestea vorbii – şezătoare la Şcoala „Anton Pann””

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.