Despre Unire – o întâlnire între generaţii la Şcoala „Creangă”


Istoria singură ne poartă paşii, la fel cum noi privim mai mult sau mai puţin atenţi la paginile trecute scrise de personaje de demult… Ideal este ca schimbul informatic dintre prezent şi trecut să se realizeze la vârste cât mai mici, pentru ca mai târziu educaţia să-şi facă efectul în plan social.

Aşa s-a întâmplat luni, 25 ianuarie, la Şcoala cu clasele I -VIII „Ion Creangă” din municipiul Brăila, când s-a desfăşurat o activitate sub genericul „Copiii sărbătoresc Unirea„. După cum ne-a precizat prof. Elena Livica Băcanu – director adjunct al unităţii – aceasta face parte din  Proiectul „Punte între generaţii” la care participă elevi, tineri voluntari de la Clubul “Voltin” şi bătrâni, veterani de război din Căminul pentru persoane vârstnice „Sf. Nicolae” din municipiu.

Departe de a fi o simplă activitate şcolărească, întâlnirea – la care micuţii au venit îmbrăcaţi în costume populare – a prilejuit tuturor celor prezenţi în holul de la parterul şcolii atât o rememorare a celor mai importante momente ale Micii Uniri săvârşite sub sceptrul principelui Alexandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859, cât şi un moment artistic.

Copiii, din clasele a II-a şi a III – a, au interpretat sceneta “Toţi românii cântă Hora Unirii” de Dumitru Almaş, dar au recitat şi poezii, au cântat.

Emoţia a fost mai mare, şi vizibilă, pe obrajii bătrânilor prezenţi, care la final s-au prins în Hora Unirii cu elevii şi cadrele didactice coordonatoare ale activităţii – institutoarele Mihaela Teşileanu (foto)

şi  Violeta Ana Jianu – coordonatoare ale Proiectului “Punte între generaţii”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.