NICĂPETRE – o aniversare emoţionantă, cu un film tulburător şi o carte evocatoare


La 27 ianuarie 2010 sculptorul Nicăpetre (Petre Bălănică – n. 27 ianuarie 1936 la Brăila, m. 21 aprilie 2008 la Toronto, Canada) ar fi implinit 74 de ani. I-ar fi plăcut să fie înconjurat de prieteni, cu siguranţă, şi de public pentru care a lucrat, de altfel, atât în Brăila natală, cât şi în Canada – unde s-a stabilit în finele deceniului şapte al veacului trecut, ori în alte spaţii geografice. Diana Coşarcă de la Serviciul de Relaţii Publice al Muzeul Brăilei ne-a invitat la un program deosebit, pregătit pentru această aniversare care, din păcate, s-a petrecut fără sărbătorit. În schimb, în spaţiul consacrat întâlnirilor cu publicul la muzeu au fost aduse trei dintre scuplturile în lemn ale sărbăritului – busturile Vasile Băncilă, Nae Ionescu, Anton Dumitriu – şi pe care Nicăpetre le visa turnate în bronz şi expuse în spaţiu public.

De pe unul din afişele manifestării, ne priveşte Nicăpetre – solar! – fotografiat de Angelica Iordan.

„Muzeul Brăilei marchează această sărbătoare prin organizarea unei întâlniri la care sunt aşteptaţi, deopotrivă, cei care cunosc valoarea şi apreciază opera sculptorului sau doresc să-l revadă în secvenţe filmate, să-l audă vorbind despre sculpturile sale şi să afle noutăţi despre posteritatea lui artistică”, subliniază Maria Stoica – unul din artizanii momentului aniversar Nicăpetre, şef al Secţiei muzeală de Artă.

Întâlnirea a cuprins, pe lângă evocarea realizată de Maria Stoica, alte două momente: lansarea volumului „Nicăpetre – Dezvelirea lemnelor” de Virgil Untilă – sosit special din Canada – şi vizionarea filmului documentar „Clipa de Artă” produs de Sorin Ceauş. Filmul cuprinde un interviu cu Nicăpetre, una din cele mai emoţionante mărturii din ultimii ani de viaţă ai sculptorului. Coloana sonoră aparţine lui Radu Şeu

Revenind la firul evenimentelor, să încep cu… primul moment. În imagine (de la stânga) Ionel Cândea, Maria Stoica, Virgil Untilă.

Ionel Cândea – directorul Muzeului gazdă – a deschis întâlnirea, menţionând-o în categoria datoriilor de onoare şi a omagiului adus adevăratelor valori.

Amintindu-ne cu bucurie despre Artistul sărbătorit

Maria Stoica a fost cea care s-a străduit să dea – în ciuda sentimentului de tristeţe… în fond, e atât de aproape momentul când încă îl puteam întâlni pe Nicăpetre în drum spre Centrul Cultural din str. Belvedere care îi poartă numele din 2001 – o notă de normalitate aniversării: „Întâi de toate ar trebui să vă spun că Nicăpetre este… şi pentru că artiştii nu mor niciodata, niciodată nu-l vom comemora. Deci pentru noi, 27 ianuarie este ziua lui de naştere. Am ţinut să avem aproape, cât va dura aceaastă întâlnire, cele trei portrete care fac parte din ultimul proiect a lui Nicăpetre pentru Brăila, singura dorinţă pe care încă nu i-am putut-o îndeplini, şi anume transformarea spaţiului urbanistic, care este Piaţa Poligon, într-un spaţiu cultural în care să fie amplasate statuile filosofilor brăileni. Avem aici pe trei dintre ei, mai există un al patrulea, modelat doar, pe Petre Andrei (…)”.

Din amintirile personale, Maria Stoica a regăsit o secvenţă în care însuşi sărbătoritul se arăta oripilat de ideea că după trecerea sa în eternitate oamenii se vor întâlni şi se vor comporta ca la un priveghi în memoria sa: „Atunci i-am spus că o să fie de faţă prietenii dvs., cum sunt şi în momentul acesta şi o să nu amintim cu bucurie despre clipele frumoase pe care ni le-aţi dăruit şi una dintre clipele foarte frumoase şi care fac parte din tezaurul meu de imagini este Nicăpetre mângâindu-şi statuile şi sărutându-le (…)” .

Virgil Untilă a preferat să citească un  text pregătiit dinainte, un adevărat imn închinat artistului pe care îi iubeşte, relaţie mai puţin comodă pentru un comentator/ critic, dar mult mai profitabilă pentru un reprezentant al receptorilor adevăraţi ai unei opere deosebite, masive şi importante ca mesaj, cum este cea a lui Nicăpetre.

Apoi, autorul volumului lansat – realizat de Muzeul Brăilei la Editura Istros, cuprinzând desene şi schiţe lei lui Nicăpetre, şi care a fost oferit în dar tuturor celor prezenţi, cu autograf, un cadou la acre a contribuit şi Centrul Cultural „Nicăpetre” – a ales să dea citire unui capitol din carte, încă o pledoarie pentru Arta lui Nicăpetre – pe care, de altfel, o vom putea admira în multiple faţete la sediul fostei Case a Colecţiilor după ce se va fi finalizat operaţiunea de restaurare.

 Câteva date despre Virgil Untilă ne prezintă organizatorii manifestării: „Eseistul şi publicistul Virgil Untilă a părăsit România în anul 1993, plecând din Timişoara şi stabilindu-se la Kitchener, Ontario, Canada. L-a cunoscut pe Nicăpetre în anul 1996, cu prilejul documentării pentru revista de cultură <VOCI>, al cărei director era. Proiectul cărţii <Nicăpetre – Dezvelirea lemnelor”> s-a născut în anul 2007, în timpul pregătirii unui film documentar, dedicat sculptorului. Aceasta cuprinde un interviu, pagini de jurnal, scrisori, însemnări şi articole, unele publicate în revista <Voci>, precum şi scenariul expodramei <Dezvelirea lemnelor>, pentru un spectacol multimedia ale cărui personaje sunt sculpturile lui Nicăpetre. Nicăpetre l-a considerat <interpretul> care s-a apropiat cel mai mult de spiritualitatea sculpturii sale. Virgil Untilă are în pregătire alte două cărţi: albumul colectiv <Pietre – Nicăpetre> şi volumul de publicistică <vIDEOLOGIE>”.

Nu în ultimul rând, filmul despre Nicăpetre ni l-a readus în faţa ochilor pe artist, aşa cum era cu puţin înainte de plecare, cu un chip pe care se putea citi suferinţa dar care nu lăsa să se vadă abdicarea de la ideal şi de la croirea altor proiecte… Un film frumos, realizat cu sensibilitate şi care trădează emoţia vie a celui care ştie că se află în faţa unui Maestru.

Nu-i plăcea să-i spunem Maestre, dar eu prefer să-l definesc pe Nicăpetre, acum, pentru că nu mai poate să mă contrazică, şi pentru că ştiu că în comparaţie cu mulţi alţii – mari şi ei – Nicăpetre va rămâne prin cel puţin o dimensiune, aceea a căutării sensului profund. În seria „Cariatidelor”, spre exemplu, ori în „Invocaţii”sau „Sămânţa”, Nicăpetre desface firul lucrurilor în patru şi caută să releve Adevărul din materie şi esenţa din ideea Artistul creator, ceea ce este mult mai mult decât face de obicei un artist oarecare, pentru care e mai importantă prezenţa banilor în cont decât Ideea, Mesajul operei de artă.

Rămâi cu noi, maestre Nicăpetre, căci te purtăm în suflet!

Un gând despre „NICĂPETRE – o aniversare emoţionantă, cu un film tulburător şi o carte evocatoare”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.