Ioana Maria Lupaşcu, în concert simfonic la Târgu Mureş

Pentru pasionaţii de muzică clasică anunţ un eveniment deosebit al cărui personaj principal este Ioana Maria Lupaşcu – pianistă, brăileancă (şi de curând mămică!). Astfel, pe 25 februarie, de la ora 19.00, la Filarmonica de Stat Târgu Mureş are loc un concert dedicat memoriei maestrului Lazar Berman. Aşa cum se prezintă afişul, Orchestra Filarmonica Târgul Mureş va fi dirijată de Mika Eichenholz din Suedia, Ioana Maria Lupaşcu va fi la pian.

În program: Uvertura „Olympie” de Martin Kraus, Concert pentru pian şi orchestră nr.5 în Mi bemol major „Imperial” de Ludwig van Beethoven, Simfonia nr.2 în Re major de J. Sibelius.

Ioana Maria Lupaşcu a studiat la Conservatorul din capitală. Are masterul de virtuzitate la Conservatoire din Lausanne, pe care nu l-a încheiat pentru că a fost admisă la Masterul de Perfecţionare Solistică de la Accademia Europea di Musica din Italia. Aici l-a avut maestru pe Lazar Berman.

Stilul interpretativ al pianistei este bine primit de vocile din critica de specialitate. Iată cum scria Daniela Caraman Fotea după un concert al Ioanei Maria susţinut la Ateneul Român: „… are o tehnică viguroasă, sunet bogat, dar şi o sensibilitate care nu mizează pe bravură, fără însă a nu o exlude. Publicul vine în audiţie şi pentru a  <vedea> solistul; pe scena Ateneului a întâlnit graţie, eleganţă”.

Pianista este şi autoarea unui volum – “Prinţul baghetei” – o îmbinare armonioasă de amintiri şi reflecţii, poveşti care se citesc uşor şi îţi lasă o impresie profundă.

Ioana Maria Lupascu este şi unul din supravieţuitorii unuia dintre cele dramatice evenimente climaterice: tsunami-ul din Asia, din 2004. Iată cum a comentat pianista în cuprinsul unui interviu: „Acum am înţeles că orice întâmpinăm în viaţă, o facem pentru că trebuie, este ceva ce ne este dat să ducem, iar felul în care gestionam încercările la care suntem supuşi… ei, bine, aici ne ajută Dumnezeu, trebuie doar să îi cerem! Este o experienţă care m-a maturizat ca om şi ca artist, am învăţat să duc durerea, să am răbdare, să nu îmi mai fie frică, am înţeles că nimeni nu moare în altă zi decât în cea în care îi este scris. Mai groaznic decât momentul acela şi decât zilele care au urmat, a fost moartea tatălui meu, care s-a prăpădit crezând că m-a pierdut pe mine. Cel mai greu mi-a fost să înteleg şi să accept asta, să reuşesc să depăşesc suferinţa îngrozitoare„.

Exemplul Ioanei Maria este unul demn de urmat, inclusiv în ceea ce se va petrece la concertul din aceată lună.  De ce? Doar v-am spus: acum este şi mămică. Nu a lăsat să treacă doi ani, nici măcar şase luni nu sunt…, pentru a intra din nou în contact cu publicul – aşa cum îi stă bine unui artist. Şi, cu siguranţă, alături de dedicaţia numită pe afiş va mai fi una, pentru fiica ei.

Ioana Maria Lupaşcu (fotografiile de aici sunt din colecţia artistei) are numeroase premii la concursuri de naţionale şi internaţionale. A fost în concert şi la Brăila – şi să sperăm că va reveni pe o scenă brăileană ca să ne încânte cu interpretarea ei plină de sensibilitate. De asemenea, este şi membru de onoare al Asociaţiei Românilor din Italia, titlu care o bucură foarte mult.

Pentru mai multe date, aveţi site-ul său în lista de link-uri la “Muzica” – daţi click pe numele pianistei.

Mărţişoare pentru domniţe

Acest text este adresat în special acelora care vor să păstreze tradiţia de mărţişor. Pentru că, în fond, ce este un mărţişor altceva decât un obiect mic şi drăgălaş, un simbol care să transmită ideea de primăvară – acesta este de fapt şi scopul lui profund – şi sentimentele de dragoste, simpatie ori atenţie.

Aşa că vă propun să faceţi un drum în zona centrală, şi nicidecum la piaţă – unde, în afară de flori şi de pietre semipreţioase (dacă mai e taraba cu acest profil pe-acolo) nu găsiţi decât obiecte de un kitsch care frizează prea mult bunul simţ, prea grosolane, obiecte care mai şi costă destul de mult pentru aspectul lor jalnic.

Deci, vă invit să faceţi o vizită la Galeriile de Artă din Piaţa Traian unde sunt mărţişoare realizate de artişti plastici, mici bijuterii – unele amuzante, altele pur şi simplu delicioase – care costă extrem de puţin.

Doar ele vor fi demne de 1 Martie mult mai mult decât cele de la piaţă.. credeţi-mă! Şi vor fi purtate cu mai mult drag, pentru că arată frumos, în sensul artistic al noţiunii de Frumos! Sunt realizate din piele sau pânză, din ceramică, cu aplicaţii delicate – scoici, spre exemplu – şi repet, preţul lor este unul pentru care merită să faceţi o vizită la Galerii.

… şi să nu uităm legenda Mărţişorului. Ea merită spusă, pentru că are legătură cu relaţia  sacru – profan (din nefericire, mai mereu compromisă în zillele noastre, când se pare că ne preocupă alte aspecte ale vieţii…)

Se spune că, odată, demult, Soarele a coborât pe pământ şi a ajuns într-un sat pe când sătenii erau adunaţi la tradiţionala horă. Aici, Soarele a luat chip de fecior, dorind să cunoască mai multe despre oameni. Dar un zmeu l-a răpit şi l-a închis. După aceea, păsările nu au mai cântat, izvoarele nu au mai curs… Totuşi, nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Într-o zi, un tânar voinic s-a hotărât să salveze soarele. A mers acle lungă toată vara, apoi toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi s-a luptat cu zmeul. S-au înfruntat zile întregi şi în final tânărul l-a învins pe zmeu şi a eliberat Soarele care s-a ridicat din nou pe cer bucurând toată lumea vie. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul care l-a eliberat n-a ajuns sa vadă primăvara, fiind mult prea rănit în luptă. Zăpada s-a înroşit de la sângele lui curs din rănile adânci.Lângă trupul voinicului, pe moarte, răsăreau florile primăverii. Doar el s-a stins. În cinstea lui – eroului care depăşeşte condiţia umană prin curaj şi voinţă – tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor dragi. Roşul simbolizează dragoste pentru bine şi frumos, amintind de curajul voinicului. Albul simbolizează tărâmul de unde vine Soarele – în numele căreia merită să faci sacrificii – dar şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii care era cât pe ce să se facă roşie de la sângele viteazului care s-a lupta cu zmeul ca să salveze Soarele…