Apel APD pentru revenirea la vechiul Institut de Investigare al Crimelor Comuniste

Coaliţia pentru Statul de Drept, formată din Asociaţia Pro Democraţia (APD), Active Watch – Agenţia pentru Monitorizarea Presei, Transparency Internaţional România şi Centrul de Resurse Juridice – îşi exprimă indignarea faţă de evenimentele recente care privesc Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. În “Folosindu-se prilejul transformarii IICCM în Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), au fost eliminate două dintre obiectivele iniţiale ale acestuia: investigarea crimelor comunismului şi depunerea de sesizări penale în vederea anchetării responsabililor pentru aceste crime.

De asemenea, prin Hotărârea de Guvern nr. 134 din 23 februarie 2010 se dispune că Institutul nu poate cerceta cazurile de încălcare a drepturilor omului de către fosta poliţie politică”, precizează reprezentanţii APD pe site-ul propriu al organizaţiei neguvernamentale la rubrica “Ştirile lunii februarie”.

Totodată, Coaliţia pentru Statul de Drept a dat publicităţii un Apel adresat preşedintelui şi primului-ministru, asumat de mai multe organizaţii şi personalităţi ale vieţii politice, în care se solicită ca Institutului să-i revină atribuţiile deţinute anterior, iar cadrul legal de funcţionare să fie modificat, atât în ceea ce priveşte funcţionarea IICCMER, cât şi a instituţiilor abilitate să condamne crimele politice. Semnatarii îşi bazează solicitările pe o serie de rezoluţii referitoare la acest subiect, adoptate la nivel european. Apelul rămâne deschis pentru toţi cei care doresc să se alăture acestui demers.

Reclame

O lume desenată cu nisip pe… lumină

Pentru cine nu iubeşte Arta atât de mult încât să fie cutremurat până la lacrimi de măiestria unui artist, ceea ce povesteşte filmul la care vă trimit aici (printr-o adresă…) s-ar putea să nu însemne mare lucru. Dar pentru ceilalţi, vă asigur, va fi o mare desfătare intelectuală şi o şansă de a vă cupla la un generator de emoţii la cea mai înaltă cotă.

Vă invit, deci, să împărtăşiţi această supremă bucurie şi chiar să plângeţi un pic dacă asta vă înspiră cele vizionate…

VIzionaţi filmul de la  http://www.youtube.com/watch_popup?v=vOhf3OvRXKg  care o arată pe Kseniya Simonova, 24 de ani, din Ucraina –  câştigătoarea unui concurs de talente,  desenând cu nisip pe o tablă luminoasă scene care ilustrează – excepţional din punct de vedere artistic, şi emoţionant totodată, veţi vedea! – cum au fost afectaţi oamenii obişnuiţi de invazia germană în cel de-al doilea război mondial. Acesta a făcut între 8 şi 11 milioane de victime dintr-un total al populatiei ucrainene de 42 de milioane de oameni.

Câstigătoarea noastră a primit un cec de 75.000 de lire sterline. La câtă muncă – şi emoţie – se ascunde în spatele a ceea ce noi vedem, a meritat din plin!