ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI – la Brăila dedicată memoriei lui Cornel Cimpoae

    În 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, la  “Maria Filotti” are loc evenimentul muzical intitulat “Concert pentru privighetoare şi chitară. De la Garcia Lorca la Eminescu şi Esenin” care îi are ca protagonişti pe Maria Răducanu – solista vocalăşi Maxim Belciug  – la chitară. Acesta are loc în Sala Mare, de la ora 19.00. Aşa cum precizează organizatorii, în acest an evenimentul se dedică memoriei lui Cornel Cimpoae (1966 – 2010) – aveţi aici o imagine cu regretatul actor din spectacolul „Angajare de clovn” de Matei Vişniec, în regia lui Radu Nichifor.

    Ziua Mondială a Teatrului se serbează din 1961, la 27 martie, la propunerea Institutului Internaţional de Teatru. Şi tot de atunci, o  personalitate a teatrului mondial este chemată să adreseze un mesaj întregii comunităţi teatrale şi spectatorilor de pretutindeni. Mesajul internaţional, aparţinând actriţei Judith Olivia Dench (foto)

pe care îl aveţi şi aici mesaj international de Ziua Teatrului va fi transmis publicului brăilean în seara de sâmbătă de unul din actori, la fel ca şi în anii trecuţi.

Câteva cuvinte despre soliştii concertului

    Prietenia dintre Maria Răducanu şi Maxim Belciug  (foro următoare) a dat cele mai frumoase roade pe tărâmul muzicii. Fiecare îşi are propria carieră: Maria Răducanu este unul dintre cele mai pregnante nume în jazz-ul românesc, iar Maxim Belciug este emblematic pentru chitara clasică. Împinşi de dragostea lor pentru muzica făcută sincer, cu suflet, cei doi s-au regăsit însă în mod constant într-un proiect comun ce s-a plasat, încă de la debutul lor în duo, în anul 2005, sub semnul autenticităţii emoţiei.

    De o ţinută undeva între clasic şi tradiţional, muzica lor nu e nici jazz şi nici nu are pretenţii autenticiste sau culte. Ci este expresia curată a unui genuin nelăsat la voia întâmplării, capabil să nască în noi zvâcnete pe care nu le mai ştiam ale noastre de când, în loc să înţelegem ce trăim, trăim doar ceea ce înţelegem.

Stimaţi brăileni, sunteţi aşteptaţi la TEATRU!

Reclame

Campanie de colectare – vineri şi sâmbătă

     În cadrul Campaniei naţionale de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, în municipiul Brăila se desfăşoară în zilele de vineri – 26 martie – şi sâmbătă – 27 martie – activitate de colectare în intervalul orar 7.00 – 9.00, în ambele zile. Brăilenii sunt aşteptaţi să depoziteze obiecte, care nu le mai sunt de folos, din această categorie – inclusiv becuri – în faţa locuinţelor sau la punctele de colectare în cazul Asociaţiilor de Proprietari.

    După cum se precizează în comunicatul primăriei municipiului, semnat de primarul Aurel Gabriel Simionescu, „deşeurile vor fi colectate şi transportate de firmele de salubritate – SC Eco SA, SC Brai-Cata SRL, SC RER Ecologic Service SRL – la depozitul aparţinând SC Brai-Cata din Şos. Rm. Sărat nr. 123, cheltuielile aferente fiind suportate de aceste firme”.

     Persoanelor fizice şi firmelor (altele decât cele de salubritate menţionate mai sus) neautorizate le sunt interzise activităţi de colectare a deşeurilor în intervalul precizat aici. În caz contrar, Poliţia Comunitară va aplica sancţiuni contravenţionale.

      Pentru amănunte se poate contacta, la telefon 0239/ 611.682, Direcţia de Administare şi Gospodărire Locală.

     Precizez că la capitolul colectare a deşeurilor electrice şi electronice România se află mult în urma statelor Uniunii Europene şi a normei stabilite de UE. Conform acestei ultime normative, ar trebui să se colecteze anual 4 kilograme de deşeuri pe cap de locuitor. Noi suntem departe de acestă cifră; se pare că ori suntem prea săraci, ori prea ataşaţi de obiectele vechi…

Buna vestire – Fecioara Maria, aleasă Maica Domnului. Hramul Bisericii Greceşti

     Pe 25 martie Biserica brăileană „Buna Vestire” Greacă îşi serbează hramul, prilej pentru credincioşi să se adune în sfântul lăcaş – construit prin grija unui grup de greci cu dare de mână şi frică de Dumnezeu acum mai bine de un veac – şi să se roage, călăuziţi de preoţii pentru care activitatea de păstorire este nu o slujbă, ci o bucurie. Mai cu seamă la Sfânta Liturghie, atunci când se deschide cartea sfântă – Biblia, cuvântul revelat aduce harul Duhului Sfânt şi al dragostei lui Dumnezeu, Hristos fiind prezent în inimile credincioşilor – exact aşa cum s espune că trebuie să fie mereu în sufletele celor care cred în El, Îl iubesc şi Îl respectă (în realitate, asta e „celebra” frică… Este dragoste, încredere, respect).

      Sărbătoarea din 25 martie reface momentul în care Arhanghelul Gavriil aduce Fecioarei Maria vestea că va deveni Maica Domnului: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui preaînalt te va umbri” Şi precum a fost sortit, Fecioara care a s-a supus vrerii divine – “Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”- a zămislit în preacuratul său pântece pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum stă scris în sinaxar.

      În sens profund, spiritual, sărbătoarea – parcă nu întâmplător aşezată în timpul Postului Mare şi în pregătirea creştinului întru întâmpinării Sfintelui Paşte – este şi o formă de pregătire a sufletului creştinului pentru prezenţa intimă a lui Hristos cel care se jertfeşte, la fel cum şi Fecioara Maria îşi predă trupul în “mâinile” Domnului care o alege Mamă a Fiului Său, Mântuitorul nostru. E atâta taină în semnificaţia acestei sărbători încât nici nu ştii ce să faci: să te bucuri, să te întristezi, să meditezi, să petreci (doar e dezlegare la peşte)…        

       Cred că e destul dacă Credem! Şi ne rugăm. Şi postim – că mai e până la crucificare…

Salatele – bucuria unei mese sănătoase şi gustoase

     Aşa cum bănuiesc că aţi observat, stimaţi prieteni şi cititori, atunci când primesc ceva interesant şi util, împărtăşesc tuturor. Acum am primit un document cu retete retete salate, tocmai bune pentru anotimpul primăverii – şi nu numai.

      Sper că veţi reuşi să-l vizionaţi şi să folosiţi sănătoşi reţetele. Poftă bună!

Urările grecilor, de ziua lor

Una dintre cele mai luminoase zile din istoria Greciei moderne este 25 martie 1821. Această zi în care biserica ortodoxă sărbătoreşte Buna Vestire a fost aleasă de către eroicii noştrii străbuni ca să vestească lumii că doresc independenţa naţională şi că sunt hotărâţi să moară pentru ea.

 

Comunitatea Elenă Brăila adresează un salut patriotic călduros cu ocazia sărbătorii de 25 martie tuturor grecilor care trăiesc departe de Patrida!

La mulţi ani!

Cu acest prilej, vă invit să vizitaţi şi site-ul realizat în cadrul Proiectului „Un Grec, Doi Greci… ” – aveţi link direct din pagina revistei online Braila Chirei, se cheama chiar aşa „Un Grec, Doi Greci” .