Când dărnicia chiar ajută – mesaj de la Chiscani, filiala Serviciului de Ajutor Maltez

        Filiala brăileană de la Chiscani a Serviciului de Ajutor Maltez (organizaţie filantropică din Germania – aveţi site http://www.maltez.ro/ pentru România şi pe lista mea de link-uri) a raportat, recent, un an 2009 destul de profitabil în ceea ce priveşte activităţile de voluntariat derulate în sprijinirea persoanelor cu venituri modeste, ale celor suferinde – alese din rândul creştinilor ortodocşi, dar  şi catolici – şi dintre copii. Astfel, în cele 7 proiecte derulate anul trecut au fost utilizate fonduri în valoare de 32.833,65 lei din care 12.891,23 lei au fost oferite de partenerii din Erfurt. Am scris chiar în primele zile de activitate a publicaţiei online “Brăila Chirei” despre una din activităţile sucursalei Chiscani şia veţi amănunte aici  https://brailachirei.wordpress.com/2009/09/16/pelerinaj-in-moldova-prin-serviciul-maltez/ .

       Un ajutor de nădejde – pentru ca activităţile să continue – provine, de asemenea, direct de la brăilenii darnici,  aceştia putând oferi donaţii în bani la urnele postate special în acest sens la magazinele BILLA şi Kaufland din municipiul Brăila. Astfel că, şi la Sărbătoarea Pascală din aprilie 2010 au fost folosiţi, în scop caritabil, 3.400 lei proveniţi din urnele de la BILLA. Totodată, cei doresc să sprijine activitatea organizaţiei pot să doneze cei 2 la sută din venit, conform legii.

Ajutorul social – o datorie a comunităţii

         Brăileancă la origine, şi de câteva decenii locuitor al Germaniei, Lucia Dumitru – responsabilă cu ajutorul în străinătate al Serviciul de Ajutor Maltez din Germania, Filiala Erfurt – pe care deja o cunoaşteţi (am mai scris şi aici https://brailachirei.wordpress.com/2010/03/01/un-martisor-la-%e2%80%9etrebuie%e2%80%9d-cu-oaspeti-din-germania/ dar şi aici https://brailachirei.wordpress.com/2010/03/03/raportul-organizatiei-%e2%80%9ctrebuie%e2%80%9d-cu-oaspetii-de-la-cristophoruswerk-sau-cum-se-pot-vedea-aripile-ingeresti-ale-tinerilor-suferinzi/ ) – apreciază ca extrem de favorabil semnalul oferit de sucursala Chiscani a Serviciului de Ajutor Maltez. Mult, puţin „bănuţul văduvei” – cum stă scris în Biblie – din cutia milei ajută, iar cei care au parte de bucurie prin intermediul acestui mic – dar important – gest sunt demni de atenţia noastră pentru unii dintre ei nu au pe nimeni, ori dacă au, nu pot primi de le ei acest dar, al omeniei.   .

Aceşti membri ai Serviciului de Ajutor Maltez în România, Filiala Chiscani-Brăila sunt oameni care merită toată încrederea şi tot respectul. Muncesc dezinteresat, o fac din milă şi din datorie civică. Cu banii adunaţi din <cutia milei> au pus pe picioare proiecte sociale care au îndulcit necazul unor oameni aflaţi în dificultate. Sunt batrâni bolnavi şi singuri, sunt părinti cu copii suferind de boli cronice, sunt familii care trăiesc în condiţii imposibil de imaginat… sunt cazuri sociale care ar trebui să fie în atentia comunităţii. Aceşti membri maltezi au înţeles că ajutorul social este o datorie a comunităţii şi nu numai a statului. Cinste lor şi cinste tuturor organizaţiilor şi fundaţiilor care se pun în slujba binelui celor dezavantajaţi!”, îmi scria doamna Lucia Dumitru şi împărtăşesc cu voi, dragi cititori şi prieteni, această bucurie a gesturilor omeniei care, repet, sunt destul de rare – de ce, nu ştiu, poate aflăm împreună, ori poate le ajutăm să crească!

Anunțuri

Dezbatere pe marginea propunerilor din Legea educaţiei

     Noua Lege a educaţiei, aflată în dezbatere publică  şi pe site-ul www.unpasinainte.edu.ro a fost subiect de discuţie săptămâna trecută, la Prefectura. Întâlnirea de la sediul Prefecturii brăilene a reunit, joi – 1 aprilie, inspectorii generali ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, cadre didactice ale căror atribuţii sunt de conducători/ manageri de unităţi de învăţământ şi lideri de sindicat, reprezentantul Organizaţiei judeţene a părinţilor. De asemenea, au fost prezenţi prefectul Dumitru Popa, Giana Maria Pătraşcu – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

     Prof. Viorel Botea – inspector şcolar general al ISJ –

a îndemnat la mobilizarea tuturor cadrelor didactice pentru adevărata reformă în educaţie, subliniind punctele forte ale proiectului de lege: descentralizarea, învăţământ bazat pe dezvoltarea competenţelor, finanţarea per capita, sistemul de evaluare al elevilor, includerea în lege a recompensării cadrelor didactice.

Puncte slabe: excluderea titularizării, pierderea calificării la absolvenţii de a IX-a

     Cei care au luat cuvântul s-au adresat adunării expunând puncte de vedere comune grupurilor profesionale şi/ sau de interese pe care îi reprezintă. Astfel, Radu Popescu de la Sindicatul Învăţământ Brăila „Gh. Corneliu Caranica” a pus în centrul atenţiei trecerea clasei a IX-a de la învăţământul liceal la cel gimnazial, subliniind că acest lucru ar conduce la lipsa calificării. Un alt punct subliniat de sindicalist a fost excluderea titularizării din noua lege, aceasta fiind o pierdere a unui drept deja obţinut printrun concurs – ceea ce contravine normelor deja existente privind drepturile angajaţilor din sistemul de învăţământ.

          Marcel Stănescu a adus puncte de vedere ale Organizaţiei Judeţene a părinţilor, unul dintre ele având legătură cu art. 82 alin. (2) şi (5) unde sunt precizări referitoare la Consiliul de Administraţie (CA). Astfel, doleanţa reprezentantului părinţilor a fost ca la adoptare, legea să prevadă prezenţa a oamennilor din şcoală în proporţie de 50 la sută între membrii CA şi 50 la sută reprezentanţi ai comunităţii, propunere care este susţinută şi de alte categorii – cadre didactice, fie că sunt sindicalişti sau nu. De asemenea, în context s-a subliniat necesitatea ca directorul – manager – să rămână conducător al CA-ului, nu simplu membru, cum se propune acum în noua lege. Tot Marcel Stănescu a propus angajarea a câte unui psiholog şi unui jurist în cazul înfiinţării consorţiilor şcolare.

        Rămânerea clasei pregătitoare în cadrul învăţământului preşcolar a fost susţinută de Rodica Topal – director la Grădiniţa nr. 2 din municipiu,  iar prof. Nicoleta Dincă – director al Şcolii cu clasele I – VIII Tichileşti – a susţinut propunerea ca finanţarea de bază să acopere doar cheltuielile de personal. Din partea cadrelor didactice care predau la forma de învăţământ liceal a vorbit prof. Teodora Ilie – director al Grupului Şcolar „Edmond Nicolau”, referindu-se la prevederile art. 28 alin. (4).

Puncte tari: formarea adulţilor, portofoliul elevilor, recompensarea cadrelor didactice

         Prof. Marian Cloşcă – directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Brăila– a propus măsuri concrete de reglementare a practicii pedagogice şi a subliniat că speră în norme metodologice, ulterioare textului legislativ, care să nu modifice deloc sensul acestuia. Fără să sublinieze neapărat lipsuri ale corpusului de lege, prof. dr. Elena Cristina Anton – directorul Casei Corpului Didactic Brăila – a precizat şi salutat includerea în propunerea actuală a funcţiei de profesor documentarist în CDI-uri, un pas important în activitatea de formare a adulţilor – o idee europeană necesară.

        La rândul său, prof. Romeo Cezar Mocanu – inspector şcolar general adjunct al ISJ –

s-a referit punctual la două aspecte. Unul dintre ele, apreciat ca atare pentru utilitate, este faptul că elementul central al evaluării este propunerea legislativă protofoliul elevului. Pentru cei care au nevoie de lămuriri, merită precizat că în contextul actual un aelv care ajunge la liceu este cunoscut îniţial de profesori doar prin intermediul mediei generale, al notelor în particular. Acest lucru nu spune foarte mult despre tânăr, iar un portofoliu va da lămuriri în privinţa celor mai multe limite, competenţe, abilităţi, pasiuni etc.

      Evaluarea pe bază de competenţe şi portofoliul sunt utile pentru că la clasa a II-a va fi testat elevului la citit şi matematică, la clasa a IV-a vor fi teste (pe eşantioane de elevi) după sistemul de evaluări internaţionale, la clasele a VI-a şi a IX-a testările de limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe, probă practică de cunoştinţe în domeniul informaticii. Prin urmare, prof. Romeo Mocanu apreciază că acest gen de evaluare încurajează o educaţie holistică. La fel, ideea aceasta este coerentă şi în ton cu „cea privind măsurarea performanţei, la profesor putându-se cuantifica mai uşror progresul şcolar”, afirmă inspectroul general adjunct al ISJ Brăila.

     Celălalt punct adus în discuţie de Romeo Mocanu a fost oportunitatea introducerii în lege a anului de mentorat pentru cadrelele didactice debutante, mai ales pentru că la acest moment în facultate practica nu mai ajută pentru toate situaţiile posibile din spaţiul realităţii.

Cei interesaţi de subiectul dezbaterii pe tema Legii educaţiei pot să aceseze site-ul www.unpasinainte.edu.ro şi să afle noutăţi, să înscrie idei şi să propună soluţii pe forum.

“Imagine şi mesaj” – expoziţie la Casa “Perpessicius” pe tema Sfintelui Paşti

     Dacă nu aţi avut vreme sau nu ştiaţi, acum e momentul să faceţi o vizită la Casa Memorială “Dumitru Panaitescu Perpessicius”, secţia muzeală unde veţi descoperi o altă viziune despre sărbătoarea creştină a Sfintelor Paşti.

      În expoziţia intitulată sugestiv “Imagine şi mesaj”, muzeografii secţiei Muzeului Brăilei sub coordonarea Elenei Ilie – şef Secţie Memoriale – au selectat cărţi poştale ilustrate tematic, unele foarte vechi, de un secol, una mai interesantă decât alta.

Poate că pentru dumneavoastră, stimaţi cititori şi prieteni, obişnuiţi cu modernitatea şi elementele ei, aceste simpatice şi arhaice viziuni pot apărea ca fiind puerile…

       Dar dincolo de simplitate – care este, ea însăşi o calitate! – veţi remarca, sper, mesajul şi farmecul acestor desene, simbolsitica lor fiind de departe mult mai aproape de semnificaţia Pascală şi de ceea ce transmite Paştele, primăvara, Învierea Mântuitorului.

       Aşa că, fără prea multe alte cuvinte, vă învit împreună cu muzeografii organizatori la expoziţia care rămâne deschisă până pe 10 mai. Şi nu uitaţi să mergeţi împreună cu cei mici, ei vor aprecia – cu siguranţă – aceste deosebite exponate!