Viaţa străzii. Blocurile şi faţadele lor… pe jos…

        Oare trebuie să cadă bucăţi de tencuială ori tot peretele unui bloc peste cineva pentru ca Inspecţia în Construcţii să se (auto)sesizeze?… Zilele acestea aproape că un eveniment similar s-a întâmplat, chiar pe Calea Călăraşilor, în preajma Spitalului Municipal „Sf. Pantelimon”.

        O bucată destul de mare de faţadă s-a desprins şi a trebuit intervenit imediat. Noroc de cei care administrează spaţiul comercial respectiv, că sunt oameni gospodari şi au remediat peretele, că altfel… ar fi rămas în stadiul de ruină, cum sunt multe asemenea prin oraş. Problema însă e delicată. Şi necesită intervenţia autorităţilor, dar şi a… Asociaţiei de Proprietari – dacă îi pasă cuiva de integritatea imobilului şi de cei care domiciliază acolo…

      Îmi arăta unul dintre cei direct interesaţi de aspectul peretelui că situaţia a devenit critică datorită burlanului de scurgere a apelor pluviale, care a fost îngropat în ciment, şi la care s-a intervenit cu brutalitate (s-au introdus obiecte contondente) pentru a se sparge gheaţa pe perioada iernii…

       Dar de distrugerea pereţilor de prin apartamente întreabă cineva cât ajunge să dăuneze unei construcţii de tip bloc de locuinţe? Dar de estetica balcoanelor – mereu altfel, nu contează unitatea faţadei… – are cineva habar? Şi întrun caz, şi în celălalt, legea este clară: fără intervenţii care să perturbe aspectul iniţal al clădirii. Dar cine oare să vegheze la respectarea (şi a acesteia…) legii?

Concursul de artă plastică “Copilăria prin ochii copiilor” al Palatului Copiilor – vernisaj la Prefectura Brăila

       Lucrări de pictură, grafică, modelaj şi design vestimentar au fost expuse în holul mare al Prefecturii Brăila, vernisajul expoziţiei având loc în după-amiaza zilei de 1 iunie. Evenimentul este prilejuit de finalizarea Concursului de artă plastică “Copilăria  prin ochii copiilor“, aflat la editia a III-a şi coordonat de artistul plastic prof. Nela Constantinescu de la Palatul Copiilor şi Elevilor Brăila.

       La competiţie au participat 140 de elevi din 11 unităţi ale Ministerului Educaţiei, mai precis de la Palate ale Copiilor şi Elevilor din Arad, Baia Mare, Brăila, Buzău, de la Cluburi ale Copiilor din Lipova, Olteniţa şi Tecuci, de la Şcolile cu clasele I – VIII “Vasile Alecsandri”, “I. L. Caragiale” şi “C. S. Aldea” din municipiul Brăila, de la Colegiul naţional “Gh. Munteanu-Murgoci” din municipiul Brăila. Competitorii au fost departajaţi după criteriul vârstei (5-7 ani; 8-10 ani; 11-13 ani; 14 – 18 ani), lucrările fiind jurizate şi pe secţiuni – compoziţie, portret, natură statică, peisaj, pitură pe suport neconvenţional, icoane pe lemn, icoane pe sticlă.

        O listă a premianţilor poate fi vizualizată aici tabel elevi Palat Copii

       Diplomele au fost înmânate câştigătorior prezenţi la vernisaj de Veronica Macri – subprefect al judeţului Brăila – şi de dr. Carmen Soare – consilier Afaceri europene în cadrul Prefecturii Brăila.

       Expoziţia – un dar minunat de Ziua Copilului nu numai pentru cei mici, ci şi pentru adulţi – poate fi vizionată până pe data de 5 iunie.

La CSEI – activităţi în proiecte destinate copiilor cu nevoi speciale, cu parteneri din şcolile brăilene

       La Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (CSEI) din municipiul Brăila – unitate de învăţământ destinată elevilor cu Cerinţe Educaţionale Speciale (CES), situată pe Şos. Rm. Sărat – s-a desfăşurat pe 1 iunie o activitate inclusă în cadrul Proiectului Asociaţiei SNAC (Strategia Naţională de Acţiune Comunitară din România). Elevii de la CSEI au prezentat un program artistic cu seriozitatea deja cunoscută, bucurându-i astfel pe educatori, profesori şi părinţi.

       De asemenea, la sediul CSEI a avut loc vineri, 28 mai,  cea de-a treia acţiune din cadrul Proiectului de parteneriat “Mâini dibace avem şi noi”. La eveniment au participat elevi şi cadre didactice de la Şcolile cu clasele I- VIII “I.L. Caragiale” şi “Ecaterina Teodoroiu” din municipiu. Bineînţeles că nu au lipsit nici cei de la şcoala gazdă – CSEI.

       Merită cunoscuţi – şi felicitaţi – cei care s-au implicat în organizare, semn că le pasă de toţi copii, dar şi de cei care au nevoie de mai mult ajutor, pentru că sunt cu CES, dar nu sunt atât de neputincioşi pe cât cred unii… (N. Aut. Am mai spus-o şi cu alte ocazii, aceşti copiii au nevoie de ceva mai multă atenţie, dragoste, tandreţe, şi aceste sentimente şi gesturi pot face minuni ! Trebuie doar încercat !) Astfel, organizatorii sunt cadre didactice din cele trei unităţi partenere în proiect: Valeriu Rusu – directorul Şcolii “Caragiale”, Carmen Budur – directorul CSEI, Georgeta Bălan – director adjunct la CSEI, Nicolae Carnaru – director la Şcoala “Teodoroiu”, Valerica Radianov, Steliana Copae, Mihaela Capatana, Steliana Muşat – de la CSEI, Maria Magdalena Nehoianu, Vasilica Martinescu şi Ioana Rimboi de la “I.L Caragiale”, Maria Tănase de la “Teodoroiu”.

Ajutor necesar

      Şi această ccţiune a demonstrat, dacă mai era nevoie, că tinerii cu CES pot să fi, în ritmul lor, la nivelul cerinţelor de zi cu zi dacă sunt sprijiniţi, dacă li se acordă atenţie şi dacă oamenii de afaceri le oferă acele locuri de muncă în care să poată face faţă,  astfel încât să primească un salariu care să le permită să se întreţină cât de cât, să nu fie o povară pentru familie şi societate, să se simtă şi ei utili, acest ultim aspect fiind de asemenea benefic.

        Din nefericire, la noi în ţară, chiar dacă legislaţia precizează explicit aceste aspecte, mediul de afaceri ezită şi evită să angajaze persoane cu nevoi speciale pe motiv că mai mult încurcă. Dar sunt atâtea activităţi pe care ei le-ar putea duce la bun sfârşit, situaţia – repet – fiind de bun augur pentru toţi cei implicaţi în problemă.

Parteneriat activ al CSEI şi la “Să lucrăm împreună”, cu liceul “Ghica”

            De asemenea, activităţi similare au avut loc şi pe 20 mai, când la sediul CSEI s-a desfăşurat a doua acţiune în cadrul Proiectului Asociaţiei SNAC. Intitulată sugestiv “Să lucrăm împreună” (N. aut. Fotografiile sunt de la acest eveniment), aceasta este rezultatul unui parteneriat cu Colegiul Economic ”Ion Ghica”. În cadrul evenimentului, elevii de la Colegiul “Ghica” au realizat cusături şi desene împreună cu elevii de la CSEI. “Activitatea a urmărit o mai bună cunoaştere şi interrelaţionare între elevii proveniţi din învăţământul special şi cei din învăţământul de masă”, precizează Carmen Budur – directorul CSEI.

            Organizatorii evenimentului din 20 mai au fost profesorii Carmen Budur, Georgeta Bălan şi Valerica Radianov – de la la CSEI, Rita Drîmbei, Gicuţa Caragaţă, Ileana Codreanu, Simona Bodereag, Claudia Berechet şi Narcisa Leiciu – de la Colegiul Economic. De asemenea, au mai participat în calitate de voluntari şi alte cadre didactice: Alina Gherghişan, Ion Marin, Constanţa Oaman – de la CSEI, Daniela Presada, Nicoleta Stanciu, Pompilia Maraloiu – de la “Ghica”.

Copiii de aur – Portrete de olimpici. Martina Orlea de la Şcoala “Fănuş Neagu”

        Pentru că sunt mulţi tineri care merită, din plin, promovaţi şi cunoscuţi de colegii lor şi de cât mai multă lume – ca exemplu, ori cum spun europeneii “de bune practici”… – am decis să continui şi pe paginile virtuale ale “Brăilei Chirei”prezentarea performerilor elevi, studenţi în cadrul unei categorii aparte, numită chiar aşa  „Copiii de aur – Portrete de olimpici”.

       Avem acum o prezentarea a elevei Martina Orlea pe care şi-o face singură – n.aut. Aşa am rugat-o… – şi care, după veţi observa, nu face decât să enumere premii şi menţiuni, fără emfază şi laude, ci pur şi simplu ca o constatare.  O veţi regăsi pe Martina şi aici https://brailachirei.wordpress.com/2010/06/02/performeri-braileni-la-olimpiada-nationala-de-matematica-clasele-v-vi/ un text în care am scris despre olimpicii cei mai… proaspeţi ai Brăilei. Ceilalţi colegi olimpicii sunt în fotografia de mai jos, împreună cu prof. Daniela Tilincă.

       <Numele meu este Martina Orlea şi sunt elevă în clasa a VI-a D la Şcoala cu clasele I-VIII ,,Fănuş Neagu”. Profesorul meu de matematică este Tilinca Daniela, o doamnă profesoară excelentă care mă îndrumă pe drumul pe care am ales să merg, drumul matematicii. Anul acesta şi în clasa a V-a am obţinut rezultate deosebite la materia mea favorită, matematica. De ce îmi place matematica? Pentru că este o materie activă, ce mă ajută să-mi dezvolt gândirea şi logica, chiar dacă unora li se pare lipsită de sens, eu cred că matematica mă ajută şi în problemele vieţii>.

        <Printre cele mai importante rezultate de anul trecut se numară locul I la Concursul interjudeţean ”Petru Moroşan-Trident”, locul I la faza judeţeană a Olimpiadei de matematică, premiul I la Concursul internaţional “Olimpiada şcolilor cu numărul 2” şi locul I pe judeţ la Concursul “Cangurul” datorită căruia am participat la Tabara Poiana Pinului.

Anul acesta, cel mai important rezultat al meu a fost Medalia de Bronz la faza naţională a Olimpiadei de matematică desfaşurată la Călăraşi între 26  şi 28 mai. Datorită matematicii şi cu ajutorul Fundaţiei “Sigma” am depăşit graniţele ţării şi am fost la conferinţa de matematicăEuromath 2010” în Bad Goisern, Austria (25 – 28 februarie 2010) împreună cu alţi patru elevi din ţară. La conferinţă am prezentat în engleză lucrarea “THE HISTORY OF NUMBERS” (“Istoria numerelor”), profesori coordonatori fiind DANIELA TILINCĂ (matematică) şi ALINA CONDURACHE (engleză). Am obţinut Medalia de Argint şi locul II la Concursul de matematică “Dan Barbilian – Ion Barbu” de la Călăraşi, locul II pe judeţ la Concursul naţional “Lumina Math”, locul II pe judeţ la faza judeţeană a Olimpiadei de matematică, menţiune la Concursul interjudeţean “Congruenţe”, premiul II la Concursul interjudeţean “Petru Moroşan-Trident”, menţiune la Concursul interjudeţean “Cristian Calude” de la Galaţi, menţiune la faza judeţeană a Concursului ”± Poezie”, menţiune baraj la “Cangurul”.

       Am reuşit să fac performanţă doar cu ajutorul doamnei mele profesoare de matematică – Daniela Tilincă, care m-a îndrumat şi sfătuit la fiecare pas pe care l-am făcut, fiind o doamnă profesoară deosebită, căreia doresc să îi mulţumesc pentru călăuzire>.

      Şi o „menţiune” a profesorului: Martian Orlea a participat în mai 2010 la faza naţională, alături de trei elevi, cu Proiectul “Actori pe scena violenţei – o scenă fără cortină”, împreună cu doamna lor dirigintă Florentina Plugaru.

“Stejarul din coş” continuă – campanie APD de colectare a deşeurilor de hârtie

         Clubul Brăila al Asociaţiei Pro Democraţia (APD) continuă şi în acest an campania pentru dezvoltare durabilă prin care se colectează deşeuri de hârtie de la brăileni. Scopul acţiunii este de a trage un semnal de alamă asupra poluării şi de a-i invita pe concetăţeni să devină donatori de hârtie. Banii se vor strânge din vânzarea deşeurilor vor fi utilizaţi, ca şi anul trecut, la achiziţionarea şi plantarea de puieţi în municipiul şi judeţul Brăila.

        Din scrisoarea, semnată Mariana Bâtcă – preşedinte al clubului brăilean APD, pe care organizaţia neguvernamentală a transmis-o la instituţii şi şcoli aflăm amănunte despre acţiune:

Vă invităm să susţineţi campania de conştientizare pentru dezvoltare durabilă, prin urmare vă invităm să fiţi donatorii deşeurilor de hârtie din instituţia pe care o conduceţi. Campania iniţiată de Asociaţia Pro Democraţia Club Brăila anul trecut la nivelul judeţului Brăila şi intitulată <Stejarul din coş – advocacy pentru dezvoltare durabilă>.  În perioada iunie – decembrie, în cadrul acestui proiect, s-au desfăşurat campania de informare – conştientizare cu privire la conceptul de dezvoltare durabilă şi activităţile de colectare a deşeurilor de hârtie, vânzarea acestora, achiziţionarea şi plantarea de stejari pe raza judeţului Brăila.  În această perioadă am strâns de la instituţii publice, precum unităţile de învăţământ şi Primăria municipiului Brăila, dar şi de la agenţi economici brăileni, 7,5 tone de hârtie. Prin valorificarea acestei cantităţi de hârtie donată, completată cu suma obţinută din sponsorizări, am cumpărat 3.000 de puieţi de stejar. În luna decembrie 2009, au fost plantaţi în oraş 500 de puieţi (în parcul Monument şi în cartierele ANL), iar 2.500 de puieţi au fost plantaţi pe raza comunei Măxineni. Colaboratori în proiect au fost Asociaţia GREEN, Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, TV Brăila, SC Ecomax Energy SRL, Penitenciarul Brăila, Primăria comunei Măxineni, şcolile din Brăila şi Măxineni.  În acest an hârtia va fi colectată de Tango Scraps Company, noul colaborator în cadrul acestui proiect. Ziua în care se face colectarea deşeurilor de hârtie, la solicitarea dumneavoastră, este vinerea. Vă aşteptăm alături de noi pentru ca împreună să facem o lume verde!”

Conferinţa „Actualităţi în diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor ORL” – eveniment organizat de Colegiul Medicilor Brăila

       Colegiul Medicilor Brăila este organizatorul conferinţei  „Actualităţi în diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor ORL”, eveniment creditat cu 17 ore EMC care are loc în perioada 4 – 6 iunie, la Teatrul “Maria Filotti” din municipiul Braila începând cu ora 9.00.

        “Vă invităm la o plimbare imaginară pe Strada Regală care, aşa cum o descrie Fănuş Neagu, este Brăila în spaţiul reductibil: pornim de lângă bariera Râmnicului, salutăm cu distincţie Halele, ajungem în Piaţa latinităţii dominată de statuia Împăratului Traian şi de Turnul Ceasului, dincolo de care coborâm pe Strada Portului… Ne sunt alături în această plimbare colegi care s-au născut sau au învăţat în oraş fiind demne prezenâe brăilene în şcoala medicală românească: prof. Ana Aslan, prof. Mina Minovici – fondatori de specialităţi medicale, dar şi oameni de cultură precum Panait Istrati, Mihail Sebastian, Dumitru P. Perpessicius, Nae Ionescu, Ştefan Mihailescu-Brăila şi, bineînteles, Maria Filotti”, afirmă organizatorii.

       Cu aşa o tradiţie cultural-ştiinţifică, Brăila este locul potrivit pentru a discuta subiecte de interes general în practica zilnică, aspecte clinice particulare rezultate ale studiilor clinice sau experimentale, probleme privind formarea şi perfectionarea continuă a medicilor care activează în domeniul oto-rino-laringologiei. De altfel,lucrari cu acest gen de subiecte sunt susţinute de medici români şi de medici din Franţa, Australia. Printre invitaţii şi oapeţii evenimentului se află Michael Dobson, Eye and Ear Hospital, Melbourne, Secretary General Australian Society of Otolaryngology Head and Neck Surgery din Australia, Emmanuel Racy, CHU Bicetre, Paris, Universite Paris Sud XI, Service d’Orl et de Chirurgie de la Face et du Cou; Clinique St. Jean de Dieu de la Paris, profesorul universitar Codrut Sarafoleanu de la Facultatea de Medicină şi Farmacie, Spiltalul Clinic Sf. Maria din Bucureşti, conferentiar universitar Dan Cristian Gheorghe de la Facultatea de Medicină şi Farmacie, Spitalul Clinic Marie Curie din Bucureşti, medic primar ORL Corneliu Codreanu, Spitalul Clinic Sf. Apostol Andrei din Galaţi, medic primar ORL Iulian Bojoc, Spitalul Clinic Sf. Apostol Andrei din Galaţi, medic primar boli interne Petru Ganciu de la Spitalul Judeţean Braila, medic specialist ORL Manea Claudiu de la Spitalul Clinic Sf. Maria din Bucureşti, medic specialist ORL Lucian Lapusneanu de la Spitalul Judeţean Brăila, medic primar Medicină de Familie Monica Lapusneanu, C.M.I.

        Programul ştiintific se va încheia cu o plimbare pe Dunăre cu vaporul Borcea – prima navă cu zbaturi construită în şantierele navale româneţti la începutul secolului trecut, înscrisă azi în patrimoniul naţional la categoria “Tezaur”, cea mai înaltă clasă a patrimoniului, la pozitia a treia.

Organizatorii ţin să mulţumească şi pe această cale sponsorilor şi partenerilor care le sunt alături pentru reuşita acestui eveniment.

     Firmelor: Abbott, Sodimed, Bayer Schering Pharma, GSK, Romsound. Sponsorilor locali: Apan Auto, Estima Motors, Lactaprod, Global Business Centre, Adconf Brăila. Partenerilor locali: Primăria Brăila, Teatrul „Maria Filotti” şi SC Unita Turism.

Performeri brăileni la Olimpiada naţională de matematică clasele V-VI

      În perioada 28 – 30 mai s-a desfăşurat, la Călăraşi, etapa natională a Olimpiadei de matematică pentru clasele V-VI. Profesorul însoţitor al lotului olimpic a fost Daniela Tilincă de la Şcoala cu clasele I-VIII „Fănuş Neagu”. Brăilenii au obţinut performanţe care îi situează pe o poziţie fruntaşă în categoria elevilor cu aceleaşi preocupări şi pasiuni.     

     Iată care sunt cei mai buni matematicieni de la clasele a V-a şi a VI-a din acest an şcolar:

     Martina Orlea (foto mai jos), a VI-a la Şcoala „Fănuş Neagu”, prof. Daniela Tilincă – a obţinut Medalie de Bronz din partea Societăţii de Ştiinţe Matematice din România (SSMR);

       Silviana Miruna Chiţu, a VI-a la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” (CNNB), prof. Carmen BoteaMedalie de Bronz din partea SSMR;

Răzvan Neacşu – a V-a la CNNB, prof. Gabriel DaniilescuMedalie de Bronz acordată de SSMR;

Patricia Adriana Mateiu, a V-a la CNNB, prof. Gabriel Daniilescu – a obţinut Menţiune (premiu acordat de Ministerul Educaţiei) şi Medalie de Argint din partea SSMR.

Felicitări premianţilor şi la mai multe rezultate similare!