Cine câştigă la Concursul “Lasă Dunărea să te inspire”?

      Cu siguranţă mulţi dintre voi, dragi elevi, aţi particpat la interesanta competiţie “Lasă Dunărea să te inspire” – de fotografie, desen şi… matematică (la alegere…) – organizată de profesorul de matematică Cătălin Nicolae Stănică în colaborare cu omul de afaceri Cătălin Hagiu. Acum, după ce emoţiile participării încet-încet se sting, rămân celelalte (aşteptarea…) şi inevitabila interogaţie: cine câştigă?

      Aşa cum aţi aflat deja din textul de la

https://brailachirei.wordpress.com/2010/06/23/concursul-de-ziua-dunarii-mai-sunt-doua-zile-de-inscrieri/ – între timp s-a mai prelungit un pic termenul de înscriere… – premiile sunt tentante, dar şi destul de multe.  

       Premianţii sunt postaţi pe site-ul http://ziuadunarii.weebly.com/index.html

iar festivitatea de premiere este anunţată de organizatori pentru data de vineri – 2 iulie, pe platoul Independenţei unde sponsorul principal al concursului, firma Marina Brăila, are o expoziţie de ambarcaţiuni.

Unic în peisajul românesc. Marşul culturii, de la Bucureşti – Sarmisegetusa

 * Iniţiatorul manifestării, scriitorul Laurian Stănchescu, doreşte să aducă în atenţie marile culturi ale civilizaţiei * Programat pentru luna septembrie a anului 2010, marşul va avea 500 de kilometri, la el fiind invitaţi oameni de cultură din diferite domenii * Vor fi opriri în oraşele importante pe traseul ales, inclusiv la Complexul Brâncuşi

       În luna septembrie a acestui an va avea loc un marş al culturii inedit, unic în peisajul românesc, al cărui iniţiator este Laurian Stănchescu – membru al Uniunii Scriitorilor din România. Marşul se va desfăşura pe o distanţă de 500 de kilometri, pe un traseu de la Bucureşti la Sarmisegetusa, scopul declarat al lui fiind acela de a promova cultura naţională şi de a readuce în actualitate marile culturi ale lumii, cele care au îmbogăţit de-a lungul istoriei spiritul umanităţii. Aşa cum precizezaă iniţiatorul marşului, cei aproape 500 km vor fi străbătuţi pe jos, cu opriri în toate oraşele importante aflate de-a lungul traseului. Foto: Laurian Stănchescu la Muzeul Brăilei

      Una dintre opriri, deopotrivă simbolice, va fi la Târgu Jiu, la Complexul Brâncuşi unde va avea loc o întâlnire a artiştilor importanţi din ţară – scriitori, muzicieni, artişti plastici – aceştia aducând şi un omagiu sculptorului Constantin Brâncuşi, model exemplar nu numai pentru cultura noastră, ci şi pentru cea universală. Ultima oprire va fi pe ruinele Sarmisegetusei, capitala Daciei, important spaţiu cultural, economic, militar şi administrativ în lumea antică.

      Marşul se va finaliza printr-o întâlnire şi un spectacol desfăşurate între zidurile anticei Sarmisegetusa, care ar trebui să devină, în opinia iniţiatorului marşului, un spaţiu sacru, un loc de pelerinaj al tuturor românilor.

      De menţionat este şi că Laurian Stănchescu a organizat alte trei evenimente similare: primul la Băile herculane în anul 2008, al doilea la Curtea de Argeş în acelaşi an şi al treilea la Drobeta Turnu-Severin în data de 27 martie 2010, în memoria lui Nichita Stănescu. Scriitorul este şi iniţiatorul/ realizatorul, în premieră, a unei integrale Nichita Stănescu din care a publicat deja primele şapte volume.

      Dacă nu aţi reuşit să ajungeţi pe 27 mai a.c. la Muzeul Brăilei unde Laurian Stănchescu şi-a lansat două volume aveţi aici https://brailachirei.wordpress.com/2010/05/27/poetul-laurian-stanchescu-%e2%80%9cmacar-o-risipire-sa-existe-din-nichita-%e2%80%9d-dubla-lansare-de-carte-la-muzeul-brailei/  amănunte.

     Notă: Cei interesaţi să devină parteneri media ai evenimentului sunt rugaţi să contacteze „Brăila Chirei” la aaarmanda@gmail.com