Pe Faleza brăileană, Festivalul internaţional “Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”


       Municipiul Brăila este, în această perioadă, nu doar o adevărată capitală a muzicii clasice prin intermediul Festivalului-Concurs Internaţional de Canto “Hariclea Darclee”, ci şi numitorul comun al unui regal al melosului popular printr-o nouă ediţie, a patra, a Festivalului Internaţional de Interpretare “Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”. Evenimentele competiţionale, recitalurile şi Gala Laureaţilor au loc pe scena de la Esplanada Dunării în serile de 30 şi 31 iulie, 1 august.  Şi tot în aceeaşi perioadă, în jurul scenei de la Faleza Dunării se deschide Târgul de meşteşuguri “Tezaure umane vii” la care participă artizani din ţară reprezentanţi a 20 de meşteşuguri populare.

       După cum subliniază Maria Puşcaciu – directorul Centrului Judeţan de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Brăila, instituţie organizatoare alături de Consiliul Judeţean (CJ) Brăila – participă 22 de concurenţi din judeţe ale ţării riverane Dunării, dar şi din Croaţia, Republica Moldova, Serbia, Ucraina. Merită precizat şi  că, prin regulamentului concursului – agreat de speciliştii etnografi şi etnologi, interpreţii prezintă şi câte o piesă din repertoriul tradiţional, cântece culese de la bătrâni, adevărate produse de tezaur şi care arată că, acolo unde folclorul nu a fost pervertit, arta populară se manifestă în toată splendoarea.

      Juriul competiţiei este alcătuit din profesionişti: preşedintele Elise Stan – producător TVR, Niţă Frăţilă – profesor universitar, din Serbia, Daniela Gibescu – specialist la Electrecord, Oana Petrică – director adjunct la Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bucureşti, Petrică Gogu – profesor, conducătorul Muzicii Militare a Garnizoanei Brăila.

      Prezentarea este asigurată de Izabela Tomiţa şi Ovidiu Homorodean. În prima seară, începând cu ora 20.30, publicul va urmări nu doar prima parte a competiţiei, ci şi recitalul lui Nicolae Furdiu Iancu. Pe 31 31 iulie, tot de la ora 20.30,  o nouă etapă a concursului şi recital oferit de laureaţi ai altor festivuluri de profil din ţară. Seara ultimă, pe 1 august, oferă un recital susţinut de Cristian Pomohaci şi aşteptata Gală a Laureaţilor, spectacolul începând de la ora 20.30. 

      Organizatorii acordă binemeritatele recompense pentru cei mai buni interpreţi. Astfel, premiul I este în valoare de  2.000 euro, premiul II – 1.500 euro, premiul III -1.000 euro; se acordă trei menţiuni a câte 500 lei, Premiul Special al CJ Brăila – 500 lei şi Premiul de Popularitate – 300 lei.

       N. aut. Fotografiile care ilustrează acest text sunt de la ediţiile trecute şi îmi aparţin.

Reclame

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.