La Biblioteca „Istrati” Brăila, Albania şi Republica Kosovo reprezentată la Festivalul Poeţilor din Balcani

* În programul festivalului sunt şi recitaluri ale oaspeţilor, ale poeţilor brăileni şi gălăţeni, prelegeri despre poezia albaneză, balcanică * Premiaţii şi poemele lor se regăsesc în volumul “Balcanica 4”, iar ceilalţi participanţi în revista “Caietele balcanica”

        Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăil  şi Consiliulul Judeţean (CJ) Brăila organizează în zilele de 24 şi 25 septembrie Festivalul Poeţilor din Balcani, ediţia a IV-a. Conform proiectului iniţial al manifestării, al cărui obiectiv major este este promovarea literaturii balcanice prin reprezentanţii ei, în fiecare an sunt invitaţi speciali poeţi şi artişti din câte o ţară balcanică. Anul acesta a venit rândul Albaniei, după ce în anii trecuţi a fost Serbia, Macedonia, Bulgaria (foto mai jos – de la ediţia 2009, juriu şi organizatori; la microfon – Mircea Muthu, preşedintele juriului). Juriul ediţiei 2010, prezidat de Vasile Spiridon, îi are ca membri pe Radu Voinescu şi Nicolae Oprea – preşedintele Filialei Argeş a Uniunii Scriitorilor din România (USR).

       Festivalul se deschide vineri, 24 septembrie, de la ora 17.00 la sediul Bibliotecii Judeţene urmând să rostească alocuţiuni Gheorghe Bunea Stancu – preşedintele CJ Brăila, Luan Topciu – ministru consilier la Ambasada Albaniei la Bucureşti, Bardhyl Londo – consilier al Ministrului Culturii al Albaniei, Corneliu Antoniu – preşedintele Filialei Brăila – Galaţi a USR. Dragoş Neagu – directorul instituţiei gazdă – va modera întâlnirea, prezentatorul oaspeţilor fiind poetul Nicolae Grigore Mărăşanu. Întâlnirea continuă cu recital de versuri oferit de poeţi români – Adrian Alui Ghoerghe, Victoria Milescu, Rodian Drăgoi, Horia Zilieru, Miruna Vlada, Adrian Munteanu, Valentin Talpalaru, cu siguranţă un alt momentul atractiv fiind şi acela în care este programată – de la ora 19.00 – poeta Ileana Mălăncioiu.

      Sâmbătă, evenimentele se deschid la ora 10.00 cu prelegerea „Literatura albaneză în spaţiul balcanic” susţinută de dr. Luan Topciu, urmată de o alta – „Viaţa culturală din Kosovo” – susuţinută de dr. Sami Pirraj – director al Dpartamentului pentru Cultură de pe lângă Ministerul Culturii din Republica Kosovo. La ora 11.00 este programat Ansamblul „Serenada” al Asociaţiei Liga Albanezilor din România cu un moment artistic tradiţional.

        Din programul zilei de sâmbătă mai amintesc întâlnirea oaspeţilor cu membrii Cenaclului literar “Mihail Sebastian”, vizitarea unor obiective culturale din municipiul Brăila, vernisarea (la ora 16.30) unei expoziţii de documente albaneze cu participarea lui Marius Dobrescu – membru marcant al Uniunii Albanezilor din România, născut la Brăila, traducătorul lui Ismail Kadare în ţara noastră, recital al poeţilor brăileni şi gălăţeni (cu începere de la ora 17.00), nu în ultimul rând lansarea publicaţiilor festivalului – volumul „Balcanica 4. Poeţi români şi albanezi” şi revista „Caietele Balcanica” – şi festivitatea de premiere (de la ora 19.00). Voi reveni.