“Soarele nimănui”, primul volum de versuri ale lui Nicolae Ungureanu lansat la Muzeul Brăilei


Ar fi trebuit să fie publicat acum câteva decenii în urmă, când era programat cu titlul “Soarele tuturor”…, ni s-a confesat profesorul Nicolae Ungureanu la evenimentul din seara de 14 octombrie, la Muzeul Brăilei, prin care şi-a lansat astfel volumul de debut cu poezii. Intitulat acum “Soarele nimănui” şi publicat întro formulă elegantă la Editura Istros, a muzeului gazdă, volumul cuprinde şi poeme mai recente, toate având structură clasică, rimă şi ritm, dar mai cu seamă un farmec deosebit conferit atât de talentul “versificatorului” – nu prea vrea să fie numit poet… – cât şi de cultura sa prodigioasă – n. aut. Cultură pe care o recunosc, de generaţii, colegii de breaslă din catedrele brăilene de limba şi literatura română şi, deopotrivă, mai noii colegi din Cenaclul literar “Mihail Sebastian” unde s-a dovedit un critic extrem de abil, capabil să demonstreze cu argumente viabile un punct de vedere ori altul; de altfel, tinerii din sala muzeală au fost invitaţi în majoritate de o colegă de cenaclu, Luminiţa Dascălu, şi ea scriind poezii.

În imagine, de la stânga: Ionel Cândea, Dumitru Anghel, Nicolae Ungureanu – care a dat citire şi unor poeme – şi Zamfir Bălan

Un debut, iată, întârziat, aşa cum ne-a dezvăluit Nicolae Ungureanu pe parcursul interesantei întâlniri – plină de amănunte extrem de şocante pentru urechile tinerilor, mulţi elevi la Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu”, din care au aflat cum funcţiona cenzura comunistă în domeniul umanist, cum ”trebuia” (ghilimelele sunt utile aici pentru selecţia aşa-ziselor norme ale regimului de tristă amintire în care nimeni nu avea voie să fie decât în ton cu preletcultismul, doctrina vremii).
Cu respectul de rigoare, şi subliniind fără mărinimie de salon, ci cu reală admiraţie, produsul literar astfel adus în faţa publicului a fost prezentat de Ionel Cândea – directorul Muzeului Brăilei – care i-a fost elev la Liceul nr. 3 (actualul Liceu theoretic “N. Iorga”), Zamfir Bălan – director adjunct al aceluiaşi Muzeu, dar şi de profesorii şi publiciştii Dumitru Anghel, Ioan Vasile Zbarcea.
De asemenea, în final au rostit urale… epigramiste Păun Condruţ, Vasile Mandric, Ionel Negruţ şi Stela Şerbu Răducanu (din creaţia sa voi oferi catrene în finalul materialului de faţă).

Coleg de generaţie cu un alt Nicolae, mai celebru, şi anume Labiş, autorul nostru este un produs al Şcolii de literatură ce fiinţa în anii 1950 şi a dat nume precum Radu Cosaşu, Ion Gheorghe, Doina Sălăjan – aceasta din urmă suferind rigorile legii (închisoarea) în perioada de tristă amintire. Nicole Ungureanu ne-a oferit, de altfel, la lansare suficiente amănunte din vremurile tinereţii, tulburi datorită comunismului “tăietor” de aripi pentru artiştii care nu se aliniau ingerinţelor… Excelentă lecţie, repet, despre o istorie recentă, mai ales pentru tinerii care nu au cum să înveţe aceste aspecte la şcoală pentru că nu fac încă parte din manuale şi nici de acasă, pentru că adulţii familiei sunt ori foarte ocupaţi ori nu au îndrăzneala să spună lucrurilor pe nume despre acea perioadă.

Ca să vă faceţi o idée despre cuprins, şi să cumpăraţi cartea – n.aut. Muzeul are librăria în incinta clădirii proprii, cu intrare pe Calea Galaţi – vă ofer aici versurile de pe coperta IV cu titlul “De te-ar vedea” şi care sună aşa: “De te-ar vedea, ţi-ar admira oricine/ Făptura fără seamăn, statuară,/ Aşa cum vii în orişicare seară/ Cu ochii-aprinşi privind în timp şi-n tine.// Chiar Prahiteles de-ar putea s-apară/ Cu dalta aspră-n mâinele-I divine,/ El ani şi ani s-ar strădui să-mbine/ Icoana ta şi visu-n arta-i rară.// Mi-aduci în vară năvăliri de stele/ Şi clocotul izvoarelor, fierbinte,/ Cu floarea ierbii aromind în ele.// Şi împreună stăm în ere sfinte/ Şi făurim poemele rebele/ Din amrmură de gând şi de cuvinte”.

Al. Philippide şi cu alţi iluştrii reprezentanţi ai literelor i-au fost mentori, l-au încurajat, dascăl l-a avut pe Garabet Ibrăileanu, a publicat în reviste de prestigiu. Nicolae Ungureanu este un intelectual autentic, memoriile sale – dacă le va scrie – ar face un pic mai multă lumină în epoca predecembristă atât de încâlcită din care abia răzbat, încet-încet, fîşii de adevăr.
Zamfir Bălan, de asemenea absolvent de litere cu doctorat în sfera scrierilor lui Panait Istrati, ne-a prezentat cu profesionalism – rar avem ocazia la Brăila să asistăm la astfel de discurs la o lansare de carte, realmente critic şi fără cuvinte de umplutură – volumul, subliniind câteva caracteristici: rigoare pentru cizelarea formei, considerată de bază, apoi tonul grav al poemelor şi de aici un plan intim al reflecţiei, diversitatea registrelor poetice, uneori teme recurente care încearcă – sigur! – să ocolească severitatea cenzurii vremii.
Apropierea de Gheorghe Tomozei, în calitate şi de coleg de bancă, a autorului, cerbicia cu care îşi apăra/ colecţiona volume rare de proză ori de versuri care îl fac celebru încă din primii ani de profesorat la Brăila, dar şi prezenţa – se pare, în rândul unei minorităţi – a unor pagini de literatură “de sertar” sunt doar câteva din ideile abordate de Dumitru Anghel în prezentarea sa.
Pe de altă parte, Ioan Vasile Zbarcea aduce în faţa auditorului discursul colegului de breaslă – dascăl de litere şi domnia sa – care împărtăşeşte întrutotul rigorile formei şi sensului la care aspiră autorul: “Profesorul poet Ungureanu este din cei care aleargă după cuvinte, le hăituieşte până-l găseşte pe cel dorit (…) Între scoarţele acestei cărţi nu găsim versurile zgomotoase ori de un simplism dezarmant care se regăsesc în inflaţia de publicaţii postdecembriste (…) Tonul poemelor trădează convulsiile unui suflet delicat, mai sunt doi poeţi brăileni aidoma, aici de faţă – Constantin Gherghinoiu şi Maria Mogoşanu”.
Cum deja am lungit – nepermis, aţi zice… în condiţiile de azi – din discursul autorului am să redau începutul: „Erau atunci nişte vremuri crâncene. Era sărăcie, cozi mari, nu se găsea pâine, la magazine se vindeau produsele pe cartelă. Vă daţi seama că în aceste condiţii eu scriam poezii…”.
Dar ce poezii! Merită din plin să le (re)citiţi.

Şi cum am promis, catrenele Stelei Şerbu (foto deasupra, lângă autor, la sesiunea de autografe) – ilustră membră a Cenaclului Umoriştilor Brăileni „Ştefan Tropcea”.

Lectura

„De zi cu zi sau de vacanţă,/ Când vrei să spui, la toate, basta/ Tot e o rază de speranţă/ Să nu mai scoată cartea asta”.

Autorul şi stresul

„Cât despre soare, el susţine,/ Că numănui nu aparţine/ Ai fi tentat, pe loc, să crezi/ E-al mă-sii, când te enervezi!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.