Prietenia Brăila – Bulgaria, un reper cultural deopotrivă contemporan


* Vizită din oraşul prieten Shumen

Dacă nu mai privim ca în perioada predecembristă posturile tv bulgăreşti, oricum (trebuie să) ştim sigur că Bulgaria are în Brăila un loc special cel puţin din punct de vedere istoric. Aici au trăit o perioadă de timp importante personalităţi culturale ale ţării vecine, mă refer la Hristo Botev, dar şi Dobri Voinicov, acesta având contribuţii esenţiale la dezvoltarea teatrului, a muzicii din ţara de la sud de Dunăre. Ambele personaje amintite, uriaşe pentru Bulgaria, au în urbea noastră repere pe măsură: Hristo Botev are un bust în zona de la intersecţia fostei regale cu bulevardul Independenţei, fostul Carol I – ca să păstrăm repererele adevăratei istorii, iar o plăcuţă amplasată pe un bloc din vecinătate atestă faptul că acolo chiar a locuit eroul naţional bulgar.
La rândul său, în cinstea lui Dobri Voinoicov a fost aşezat, în anii din urmă, în foaierul Teatrului “Maria Filotti” un basorelief şi periodic au loc evenimente teatrale şi musicale care să amintească şi de contribuţia adusă de Dobri Voinicov la creşterea în plan calitativ a celor două arte, dar şi faptul că aici, la Brăila, s-au jucat piese de teatru ale sale în premieră. De altfel, în 1855, omul de cultură şi deopotrivă revoluţionar asemeni conaţionalul Botev a pus la Brăila bazele unui teatru bulgar, în aceeaşi perioadă preocupându-se şi de editarea unui ziar, contribunind şi la înfiinţarea, în 1869, a Societăţii Academice Bulgare la Brăila – care care stă la baza apariţiei, în 1911, a Academiei Bulgare.

Pentru a marca în cotemporaneitate aceste aspecte, oraşul bulgar Shumen s-a înfrăţit cu Brăila. O delegaţia din Shumen a sosit zilele acestea la noi şi, pe 26 octombrie, în Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti” au avut loc câteva evenimente organizate de Centrul Cultural „Dobri Voinikov -1856” din Schumen în parteneriat cu Primăria Schumen şi Primăria Brăila. Salutul de bun venit a fost dat de Doiniţa Ciocan, viceprimarul municipiului Brăilei asigurandu-i pe membrii Centrului Cultural că orice invitaţie din partea municipalităţii Schumen de a participa la un festival sau concert similar cu cel din Brăila va fi onorată cum se cuvine de formaţii similare din oraşul nostru.
Astfel, a rulat un film de prezentare a vieţii şi activităţii lui Dobri Voinikov, film realizat de Nikolay Nikolov – directorul Casei de Cultură din Shumen, care a fost şi conducător al delegaţiei oaspeţilor. Filmul a prezentat aspecte din personalitatea complexă a Dobri Voinikov, demne de atenţia asitenţei din care au făcut parte membri ai Comunităţii bulgarilor din Brăila.
Un alt eveniment care a încântat audienţa a fost concertul formaţiei vocale „Mica Serenada”, formaţie aparţinând Casei de Cultură din Shumen, din repertoriu făcând parte piese populare nu doar bulgăreşti, ci şi din arta de profil a altor ţări.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.