Elevii de la SAM Tichileşti, în activitate la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” prin Proiectul „Cartea este cel mai tăcut şi constant prieten”

Niciun loc nu este mai important pentru educaţie, imediat după familie, decât şcoala; iar atunci când aici sunt şi elevi care s-au cam întrecut cu “gluma” – cum sunt cei care frecventează cursurile Şcolii de Arte şi Meserii (SAM) Tichileşti – atunci lucrurile au un final mult mai fericit. În aceşti termini se poate interpreta, cu certitudine, activităţile din Proiectul educaţional “Cartea este cel mai tăcut şi constant prieten” pe care SAM Tichileşti îl derulează în parteneriat cu alte şapte şcoli, scopul lui fiind acela de a-i determina pe elevi să iubească cartea şi mai ales lectura.
Coordonator de proiect este prof. Cristina Elena Moraru, directorul SAM Tichileşti – Camelia Ionelia Enache – fiind, de asemenea, reprezentat al şcolii în proiect. Pentru buna desfăşurare a acestuia s-a încheiat un acord de parteneriat şi cu Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti, deoarece elevii de la SAM Tichileşti sunt persoane private de libertate.

Prima activitate s-a derulat, pe 28 octombrie, la Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” din municipiul Brăila, tinerii vizitând instituţia şi primind a serie de informaţii despre locul unde poţi să fii prietenul cărţii fără să te coste decât consumul propriului… timp. Elevii de la SAM Tichileşti care s-au implicat în prima activitate au fost foarte impresionaţi şi de mediul unei biblioteci, dar şi de interesul celorlalţi elevi participanţi la acest proiect, confirmă prof. psihopedagog Mihaela Pleşca – deopotrivă şi consilier cu imaginea la SAM Tichileşti.

“Prin intermediul acestui parteneriat doresc să îi învăţ pe elevii mei să privească cartea ca pe un minunat şi statornic om, ca pe o cămară cu multe provizii, să îi familiarizez cu manifestările cultural-artistice cum ar fi şezătoare literară, concursurile pe teme literare, expoziţiile, vizitele la Biblioteca Judeţeană Panait Istrati“, sunt precizările oferite de Cristina Moraru – profesor de limba şi literatura română.

Spre exemplificarea exigenţelor iniţiatorilor, enunţ aici şi obiectivele proiectului al cărui parcurs temporal este durata anului şcolar 2010-2011. Astfel, pentru elevi sunt ţintite: îmbogăţirea universului de cunoaştere, dezvoltarea şi cultivarea creativităţii literar–artistice, îmbogăţirea cunoştintelor cu privire la viaţa şi opera scriitorilor, dezvoltarea interesului pentru lectura unor texte variate şi pentru procurarea cărtilor adecvate vârstei, integrarea persoanelor private de libertate.
Pentru profesorii implicaţi în proiect au fost stabilite, de asemenea, obiective: planificarea, organizarea şi desfăşurarea unor activităţi comune materializate prin vizite reciproce, concursuri literare, vizionarea CD-urilor, recitari de poezie, spectacole; relaţionarea pozitivă şi constructivă în rândul cadrelor didactice, dar mai ales în rândul elevilor care se află în diverse situaţii de învăţare.

În context, se cuvine să subliniez faptul că dascălii de la SAM Tichileşti îi ajută pe tineri să fie cât mai aproape de normalitatea şcolară. Un semnal pozitiv a fost, astfel, participarea a două echipaje formate din câte trei elevi la Concursul „Vreau să fiu jurnalist” organizat de SAM Movila Miresii, tinerii răspunzând foarte bine la provocările competiţiei unde am onoarea de a fi partener fidel (n.aut. Semnatara acestor rânduri, dar şi a întregului cuprins din site-ul „Brăila Chirei”, de altfel), încă de la prima ediţie de acum patru ani.

Din seria „Exemple de bune practici” – lecţie demonstrativă la Şcoala „Mihai Viteazul”

„Aş vrea să fiu…” sunt cuvintele pe care o găsim pe buzele tuturor, mai ales a copiilor. E şi mai greu însă când nu poţi să fii ceea ce îţi doreşti. Pornind de la aceste gânduri lăuntrice pe care le ţinem ascunse în sufletele noastre de teama de a nu ne fi furate de alţii, joi – 28 octombrie, de la ora 12.00, la Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Viteazul” din municipiul Brăila a fost prezentată de către prof. Stroe Daniela o lecţie demonstrativă, care s-a intitulat sugestiv „Aş vrea să fiu… ”, demers inclus în activităţile Comisiei de Consiliere şi Orientare.

Actorii acestei piese vii au fost elevii clasei VII A, de copii inimoşi şi cu suflete mari care nu sunt la prima ispravă de acest gen. Aici sunt copii sensibili, deschişi la nou, dornici de a învăţa lucruri necunoscute, de a explora ceea ce e dincolo de puterea noastră de înţelegere, de a ne oferi soluţii la probleme fără răspuns, chiar dacă uneori nu reuşesc chiar tot ceea ce îşi propun. Acum, însă, şi-au propus să îşi deschidă sufletul în faţa profesorilor, să vorbească deschis despre planurile lor de viitor, să găsească soluţii la criza copilăriei pe care o resimt din plin, să fie naturali şi spontani, să fie cum sunt de obicei.

Dacă au reuşit sau nu, doar cei prezenţi pot să ne spună, şi anume directorul adjunct prof. Cristina Mihalcia, prof. Viorica Matei, prof. Gabriela Iaurum, prof. Fana Andronic, prof. Liliana Iacob şi prof. Nicolae Iugulescu. Aceştia au avut, de altfel, de completat şi o fişă de asistenţă structurată pe următoarele componente: puncte tari, puncte slabe, oportunităţi, ameninţări şi recomandări.
Pentru exemplificare, voi cita din însemnările directorului Cristina Mihalcia. „Puncte tari – alegerea temei, formularea clară şi concisă a obiectivelor, anunţarea acestora elevilor, strategiile didactice variate, resursele materiale meticulos alese şi introduse în momentele oportune, derularea orei s-a caracterizat prin naturaleţe, spontaneitate, elevii şi-au adus o contribuţie foarte importantă în desfăşurarea orei, lecţia s-a caracterizat prin diversitate, atractivitate şi accesibilitate, obiectivele fiind în totalitate realizate. Puncte slabe – neîncadrarea în timp. Oportunităţi – deschiderea elevilor şi sensibilitatea acestora. Ameninţări – … Recomandări – să ne chemaţi mai des la asemenea lecţii şi să editezi un caiet de lucru pentru temele orelor de dirigenţie spre a fi publicat”.

Ora a avut şi un desfăşurător care a fost scris pe tablă şi care a servit drept ghid pentru profesor şi pentru elevi: exerciţiul de dezgheţ (brainstorming), anunţarea titlului lecţiei, a scopului şi a obiectivelor formulate, a regulilor pe care le respectăm la orice oră, afişul meu publicitar, lucrul pe grupe, săculeţul cu surprize (exerciţiul preferat de către elevi), jocul fulger al ideilor nenăscute şi feed-back-ul care a constat în aplicarea uni chestionar intitulat sugestiv «Testul sincerităţii». La ultimul punct nu s-a reuşit încadrarea în timp, însă acesta nu a fost un motiv pentru d-na prof. Stroe Daniela de a afla ce mesaj au copiii dânsei pentru diriginte. Astfel, elevul Ifrim Cristian a menţionat că are un mesaj de mulţumire pentru domnia Sa referitor la această oră. La sfârşit, elevii erau mulţumiţi, iar profesorii prezenţi s-au arătat încântaţi de această reuşită, dovadă fiind faptul că au plecat cu zâmbetul pe buze. Şi e mare lucru să mai putem zâmbi în zilele noastre. Încă o dată s-a adeverit faptul că doar copiii ne mai pot face să zâmbim, ei sunt raza noastră de speranţă în vremurile de schimbare permanentă.

Profesoara Daniela Stroe, autoarea acestei lecţii deosebite, este încrezătoare în viitorul copiilor: „Am învăţat că trebuie să mai şi zâmbim, să căutăm fericirea în sufletele noastre şi să ne bucurăm de fiecare clipă de bucurie pentru că viaţa e scurtă, ea merită să fie trăită din plin, iar încercările la care suntem supuşi în fiecare zi sunt treptele pe care le urcăm pe scara reuşitei noastre. Ca o concluzie a acestei ore, putem reţine faptul că elevii ştiu să se orienteze către meserii/profesii de actualitate, care sunt cerute pe piaţa forţei de muncă dar care le aduc şi satisfacţii, inclusiv de ordin material. Câţiva nu au renunţat la visul de a ajunge profesor de limba română Iuliana Oprea, învăţător – Vulcan Florentina, poliţist – Alexandra Beiliciu, iar răspunsul cel mai sincer a venit din partea elevei Dan Andreea care a mărturisit că nu ştie – cel puţin, acum – ce va ajunge în viaţă, însă se vede în postura de a căuta prin ziare la rubrica « Angajări». Pentru tot ceea ce au făcut, vreau să le mulţumesc elevilor mei şi să le doresc să li se îndeplinească toate visele, iar clipele petrecute împreună, cu bune şi cu rele, să fie păstrate undeva în sufletele lor”.