La Grupul Școlar ”Saligny” Brăila, proiect de art-terapie ”Artistul din sufletul meu”


* Derulat cu sprijinul Fundației Educația 2000+ și finanțat de Fundația Soros, acesta își propune să fie de ajutor unui grup de 40 de elevi din medii defavorizate * Între obiective se numără reducerea absențelor și a tulburărilor emoționale la tineri, formarea de abilități în relaționare

 

Munca pentru un cadru didactic nu se termină la sunetul clopoțelului – sau al soneriei, ca să fim în ton cu modernitatea – ci are de fiecare în vedere, dacă dascălii sunt din cei cu vocație și pasiune pentru profesie, binele elevului și dincolo de sala de curs, gândul că tânărul trebuie ajutat și din punct de vedere educativ nu numai instructiv. În acest sens se derulează majoritatea proiectelor extrașcolare, fie că sunt cu banii de la părinți sau comunitatea locală, fie că sunt ca cel despre care voi vorbi aici, cu fonduri de la nivel național.

Astfel, la Grupul Școlar Industrial ”Anghel Saligny” din municipiul Brăila – prima unitate care a primit statutul și certificatul de
Școală Europeană în urbe – o echipă din cancelarie și-a propus să dezvolte proiectul numit ”Artistul din sufletul tău” și pentru aceasta a primit finanțare de la Fundația Soros prin Programul Fondul de Urgență, cu ajutorul Fundației Educația 2000+ în cadrul proiectului Parteneriat pentru educație.

Proiectul se derulează la liceul brăilean în perioada 1 martie – 31 octombrie 2011 și are ca grup țintă  un număr de 40 de tineri care urmează cursurile fie la clase de liceu, fie la clase de profesională și care fac parte din medii dezanvantajate (una din cerințele finanțatorului).

Prezentarea acestuia a avut loc duminică – 6 martie 2011 – la sediul liceului, în prezența câtorva elevi din grupul de beneficiari, prof. Petruța Adriana Simionescu (foto stânga, aici compunând o foaie de  prime impresii cum a dorit finanțatorul)– directorul liceului, prof. Georgiana Troia (foto dreapta) – coordonatorul proiectului, prof. psiholog Rodica Neofit, prof. psiholog Diana Bratosin – inspector școlar, câțiva membri din Comitetul de părinți pe școală și elevi de la alte licee, parteneri cu echipa de conducere a Consiliului Elevilor. 

Bugetul total al proiectului, de 15.000 lei, va fi utilizat în principal pentru achiziționarea de materiale din care tinerii vor confecționa – și deja ne-au prezentat mostre de produse, într-o expoziție atrăgătoare – felicitări, broșe, brățări, alte mici obiecte utile sau de podoabă.

Activitățile vor avea loc în cadrul unor ateliere de art-terapie unde se va pune problema  atingerii obiectivelor proiectului: stimularea creativității celor 40 tineri beneficiari, reducerea tulburărilor emoționale și de comportament ale tinerilor implicați, prin descărcarea creativă a tensiunilor acumulate, și nu în ultimul rând, reducerea absenteismului în rândul elevilor implicați în proiect, formarea abilităților de relaționare și adaptarea la nevoile și cerințele grupului. Foto alăturat, dreapta: tinerii și Rodica Neofit

Deja s-a observat, în cele câteva zile de când au demarat proiectul, că tinerii manifestă interes și curiozitate, idei susținute deopotrivă de tinerii înșiși dar și de cadrele didactice implicate, trup și suflet cum spuneam la început, în acest proiect care nu este primul și nici ultimul și care face din acest liceu unul din locurile pentru care Educația trebuie pronunțată cu majusculă și unde profesia de dascăl are toate caracteristicile pentru care în societatea românească era la mare prețuire la un moment dat (sperăm să revină!) – de aceea și avem în literatură personaje cu statură nemuritoare în acest sens.

 

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s