Invitaţie la Simpozionul judeţean „Respectă-mi dreptul de consumator”

* Organizatorii manifestării, programată pentru luna mai 2011, sunt Liceele „Darclee” şi „Perpessicius” * Cei interesaţi sunt aşteptaţi la înscrieri

Protecţia consumatorilor este parte componentă a politicilor sociale promovate de orice stat şi acesta este motivul pentru care brăilenii vor avea anul acesta o manifestare în domeniu pe plan educativ. Practic, în luna mai a lui 2011 va avea loc Simpozionul judeţean „Respectă-mi dreptul de consumator”, o adevărată provocare pentru dascălii şi elevii brăileni după cum ne confirmă învăţătoarea Liliana Mateescu de la Liceul de Artă „Hariclea Darclee”. Organizatorii manifestării sunt Liceul „Darclee” şi Liceul Pedagogic „Dumitru Panitescu Perpessicius” din municipiul Brăila.

Protecţia consumatorilor trebuie să se constituie ca o politică de sine stătătoare, cu obiective, instrumente şi priorităţi proprii. În acest sens, simpozionul amintit se doreşte o modalitate complementară de educare şi de conştientizare a consumatorului de vârstă preşcolară si şcolară asupra drepturilor şi intereselor sale legale.

Simpozionul este organizat pe trei secţiuni şi se adresează prescolarilor/ şcolarilor din clasele I-IV şi cadrelor didactice din ciclurile preprimar si primar. Manifestarea va avea loc la Liceul “Hariclea Darclee”, în data de 7 mai 2011.
Cei interesaţi sunt aşteptaţi la înscrieri. Regulamentul de participare poate fi consultat accesand site-ul www.darclee.ro.

Anunțuri

Şedinţa Consiliului Local Municipal Brăila

Miercuri, 30 martie 2011, este programată şedinţa Consiliului Local Municipal (CLM) Brăila. Pe lista proiectelor propuse a se afla în atenţia şi dezbaterea consilierilor locali se află şi subiect referitoare la buget, Poliţia Locală, dar şi concesionări, comisii etc.

Ordinea de zi o aveţi intergal aici PROIECT ORDINE DE ZI sedinta ordinara din 30.03.2011

Şedinţa ordinară a CLM va avea loc, de la ora 10.00, la sala de protocol a Companiei de Utilităţi „Dunărea”.