Elevi brăileni în „Festivalul luminii”

Seara de 7 mai 2011 a fost un moment important în evenimentul numit „Festivalul luminii”. Practic, el a reunit pe platoul din Piaţa Independenţei, în faţa Palatului Administrativ brăilean, nu mai puţin de câteva sute de tineri, elevi din gimnazii şi liceeni. Iniţiatorul, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” a desfăşurat – prin membrii filialei locale, Brăila, şi a simpatizanţilor – o impresionantă activitate voluntară, în intervalul orar 20.00 – 22.00 tinerii amplasând cam 3.500 de lumânări aprinse în spaţiul menţionat. Cu sprijinul reprezentanţilor Primăriei municipiului Brăila, de la ora 21.00 până la 21.41 luminile de pe platou s-au stins şi zona a devenit spaţiul de exprimare artistic-simbolistică, miile de lumănărele licărind şi formând un desen reprezentativ.

Aşa cum subliniază organizatorii pe pagina web http://www.festivalul-luminii.ro/ ideea festivalului aparţine cercetaşilor din Cluj Napoca, scopul acţiunii fiind acela de a atrage atenţia lumii asupra lucrurilor simple. Prima activitate s-a derulat în 2004 şi de atunci tot mai mulţi tineri încearcă să-şi manifeste ingeniozitatea cu prilejul „Festivalului luminii” utilizând în principal tipul de acţiune gen flash-mob.

Sugestiv pentru ce s-a petrecut la Brăila este mini-jurnalul de impresii al liceenilor de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, aşa cum ne dezvăluie prof. Magda Dună:
Un alt fel de festival, un spaţiu de manifestare artistică a tinerelor talente, o atmosfera creată timp de 2 ore au avut loc sâmbătă seara între orele 20.00 şi 22.00 cu ocazia Festivalului luminii. În acest an, la prima ediţie şi în Brăila, această acţiune s-a organizat pe platoul din faţa Palatului Administrativ – zona . Organizaţia Naţională Cercetaşii României – Centrul local Brăila – a strâns în jurul ideii de a descoperi frumuseţea lucrurilor mărunte elevi, părinţi, cadre didactice, voluntari ce s-au implicat în aprinderea a 3.500 de lumânări. Deşi vremea ne-a dat bătai de cap, frigul şi vîntul ne-au încercat tot timpul, căldura participanţilor şi a lumânărilor aprinse a adus mare bucurie în sufletele noastre. Grupurile de tineri au uitat de vreme şi au cântat, au dansat, lupişorii s-au jucat, până ce ploaia ne-a alungat. Promitem o ediţie viitoare incendiară!