* Micuţii au prezentat un program artistic echipei de la Centrul Europe Direct
„Uniunea Europeană este un vis al tuturor copiilor, vis ce promite o construcţie ce respectă libertatea şi identitatea tuturor popoarelor de pe acest continent”, cam în aceşti termeni le-a fost explicată preşcolarilor de la Grădiniţa nr. 14 din municipiul Brăila importanţa datei de 9 Mai – ziua Uniunii Europene.
Sub îndrumarea institutoarelor Elena Moroianu, Adriana Budur şi Anişoara Muşat, copiii brăileni au sărbătorit evenimentul, unindu-şi gândurile şi ideile cu ale celorlalţi copii din România şi din întreaga Europă. Totodată, momentul festiv le-a permis să împărtăşească şi cu alţi brăileni bucuria aniversării europene şi, în acest sens, micuţii şi educatoarele au mers la Centrul de Informare Europe Direct Brăila, la sediul din staţiunea Lacu Sarat, unde au desfăşurat o activitate extracurriculară. În cadrul acesteia au confecţionat steaguri ale ţărilor membre UE, au fost parteneri în jocul didactic “Călătorie prin Europa” şi au oferit gazdelor un program artistic dedicat zilei de 9 mai.
“Întreaga activitate a avut menirea să dezvolte dimensiunea europeana a educaţiei, să contureze creativitatea şi libera initiativă, să formeze valori şi atitudini necesare unui bun cetaţean european”, au sublinit organizatorii în obiectivele activităţii.
Chiar dacă sunt foarte mici, copiii au primit elementare cunoştinţe pentru a constientiza că visul europenilor, şi al românilor deopotrivă, este acela să existe peste tot în Europa pace, dreptate, solidaritate, o viaţă mai bună.