La Fundaţia „Pro Homini”, activităţi în Săptămâna voluntariatului

* Parteneri în activităţi au fost elevi de la Şcoala „Fănuş Neagu” şi Colegiul „Ana Aslan”

În cadrul Anului European al Voluntariatului – 2011, săptămâna 9 – 15 mai a fost declarată Săptămâna Naţională a Voluntariatului, motiv care a declanşat numeroase acţiuni în zonele societăţii civile care pun accentul pe aceste principii. Astfel, şi la nivelul Fundaţei brăilene “Pro Homini” s-au desfasurat diferite activităţi de voluntariat, aşa cum vom vedea în cele ce urmează. De semnalat este faptul că între cele mai importante activităţi, aşa cum precizează membrele Comitetului director al Fundaţiei în frunte cu Liliana Caruz – preşedinte – au fost acţiunile realizate în parteneriat cu Şcoala cu clasele I – VIII “Fănuş Neagu” şi Colegiul Naţional “Ana Aslan”, de asemenea din municipiul Brăila la fel ca şi fundaţia menţionată.

Din calendarul Săptămânii voluntariatului, data de 10 mai coincide cu dezbaterea pe tema voluntariatului desfăşurată la Şcoala “Fănuş Neagu”. Aceasta a reunit elevii clasei a VI-a A, membre ale fundaţiei şi diriginta clasei – prof. Mihăilă; pe parcursul “lecţiei” din sala de festivităţi (foto – cu întreaga „echipă” reunită) li s-a explicat elevilor cum milioane de voluntari din Europa îşi dedică timpul liber acţiunilor în slujba semenilor pe care le realizează în mod benevol, fără să aştepte în schimb vreo recompensă. De asemenea, le-au fost prezentate elevilor imagini cu activităţi desfăşurate de Fundaţia “Pro Homini” atât la sediu cât şi la şcolile partenere şi cu care au fost încheiate protocoale în acest sens. La finalul dezbaterii, elevii au răspuns întrebărilor dintr-un chestionar tematic şi au primit cadouri – tricouri, pliante şi postere cu sigla “Săptămâna Naţională a Voluntariatului”.

Pe 12 mai a fost organizată o vizită la Căminul pentru persoane vârstnice „Sf. Nicolae”, Fundaţia “Pro Homini” având ca partener de această dată Colegiul “Ana Aslan”. Elevii clasei a III-a A, îndrumati de învaţătoare M. Băcanu au prezentat un program artistic deosebit, din care nu au lipsit poeziile, cântecele, dansurile (ca în imaginea alăturată). Totodată, copiii au prezentat şi piesa de teatru „Iedul cu trei capre” de Octav Pancu Iaşi. Bunicuţele şi bunicuţii de la cămin, dar şi elevii, au primit multe prăjituri din partea firmei „Doi Pitici” – sponsor fidel al Fundatiei “Pro Homini”.

O altă activitate care merită subliniată s-a petrecut pe 13 mai – fiind decretată zi ecologică. Acţiunea s-a desfăşurat în Parcul Monument, cu elevi ai Şcolii “Fănuş Neagu”. Elevii voluntari au primit, ca să-şi amintească mai bine de activitate, tricouri şi braţări inscripţionate cu sloganurile din “Săptămâna Naţională a Voluntariatului”; în acest fel, cei care nu fost prezenţi vor face diferenţa!

„Provocări adolescentine”, o minunată competiţie în Zilele Colegiului „Edmond Nicolau”

* Ca de obicei, în concursul devenit tradiţional liceenii au dovedit multă imaginaţie, curaj în idei şi talent

Colegiul tehnic „Edmond Nicolau” din municipiul Brăila îşi serbează la 21 mai patronii spirituali, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. În perioada şcolară – de obicei o săptămână întreagă – se serbează Zilele Colegiului, acestea culminând cu tradiţionala serbare-concurs „Provocări adolescentine”. Ca şi în alţi ani, concursul a reunit întreagul colectiv în curtea liceului vineri – 20 mai 2011 – pe scena improvizată urcând, rând pe rând, cele 18 echipe înscrise, reprezentând fiecare clasă de la forma de învăţământ de zi. Aşa cum subliniază organizatorii, Concursul s-a bazat pe competiţie între clase şi ideea de bază a concursului a fost de a da posibilitatea fiecărui elev al Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” Brăila să înveţe lucruri noi, să-şi dezvolte spiritul de echipă şi de competitivitate, să-şi pună în valoare abilităţile practice, artistice, interpretative. Competiţia a fost precedată de un Te Deum oficiat de părintele Cristian de la Caplea Militară, programul şi echipele fiind prrezenatte de prof. Teodora Turcoianu.

Juriul a fost format din prof. Cristina Ritzi – inspector şcolar, prof. Daniela Turcu – inspector şcolar, prof. Mirela Calu de la Liceul „Matei Barsarab” Măxineni, asistent universitar Alina Sulicu de la Universitatea „C. Brâncoveanu”, prof. Elena Neguţ – pensionară, fost acdru didatic la liceul gazdă, (subsemnata…) Armanda Filipine – reprezentant mass-media locală. S-au acordat note pentru prestaţia în momente artistice, amenajarea clasei (fiecare echipaj a ales o temă şi un aranjament adecvat – foto mai jos din clase), dar şi pentru cea mai activă… galerie (alcătuită din colegii competitorilor).

A fost un concurs plin de surprize plăcute, tinerii demonstrând ingeniozitate, talent – uneori i-am confundat cu liceenii de la Artă, curaj în alegerea temelor şi dezvolatrea lor. Spre exemplu, clasa a IX-a condusă de prof. Teodora Ilie, fostul director al liceului (îi veţi regăsi pe lista premianţilor, foto în stânga-sus) a ales ca temă mita şi a găsit de cuviinţă să critice prestaţia politicienilor şi a altor categorii de cetăţeni, certaţi cu bunul simţ şi cu legea.

Iată palmaresul:
Locul I – echipa clasei a V-a (foto în dreapta), diriginte prof. Cristescu Mădălina, a ales tema „Între copilărie şi adolescenţă”;
Locul II – clasa a IX-a A, diriginte prof. Ilie Teodora, echipă ce a prezentat o parodie muzicală ce a dat numele şi echipei: „Anti moca”;
Locul III – clasa a IX-a B, diriginte prof. Dună Magdalena cu ansamblul folcloric „Moştenitorii”;
Cea mai activă galerie: echipa „Românaşii”, clasa a XI-a A, diriginte prof. Puia Maria;
Cel mai talentat elev: Ercuţ Adrian, clasa a XII-a C;
Cel mai original moment artistic: clasa a XII-a C, elevii alegându-şi numele „Atlantida”, după un poem de Adrian Păunescu.

Sărbătoarea educativ-culturală s-a întins pe parcursul a mai multor ore, scriind o frumoasă poveste în cartea de aur a liceului. În faţa scenei, deranjate de vântul care şi-a cam făcut de cap, erau expuse lucrări participante la simpozionul naţional derulat la liceu în aceeaşi perioadă.

Întregul program de Zilele Colegiului, derulat în perioada 16 – 20 mai 2011, îi aveţi aici program Zilele Colegiului Edmond Nicolau Braila, mai 2011

Concurs judeţean “Alpha Math” la Măxineni, ediţia a III-a

* Peste 100 de elevi din 17 şcoli rurale au participat la competiţia în juriul căreia a fost şi inspectorul şcolar general Viorel Botea, dar şi Mihai Ruse – primarul comunei Măxineni

Liceul „Matei Basarab” din Măxineni, judeţul Brăila, a fost gazdă – sâmbătă, 21 mai 2011 – a Concursului judeţean de matematică „Alpha Math”. Aflată la ediţia a III-a, competiţia a reunit 108 elevi din 17 şcoli – Liceul Măxineni, Şcolile cu clasele I – VIII Latinu, Romanu, Râmnicelu, Baldovineşti, Cazasu, Surdila Găiseanca, Salcia Tudor, Gemenele, Movila Miresii, Unirea, Siliştea, Ţepeş Vodă, Tichileşti, Măicăneşti şi Năneşti. Comisia de selecţie şi elaborare a subiectelor a fost formată din prof. Mihaela Giurcă – inspector şcolar de specialitate – şi prof. Anda Crăcan – director adjunct al Liceului „Basarab”.
Juriul concursului, prezidat de prof. Viorel Botea – inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, a fost alcătuit din prof. Mihaela Giurcă, Mihai Ruse – primar comunei Măxineni, prof. Ion Ştefănescu – director Liceul „M. Basarab” – şi prof. Anda Crăcan.
În concurs au fost implicate peste 30 de cadre didactice. Conducerea liceului gazdă apreciază organizarea concursului ca o oportunitate de punere în valoare a cunoştinţelor şi abilităţilor elevilor în rezolvarea problemelor de matematică şi în acelaşi timp posibilitatea de comunicare ştiinţifică între profesorii din diferite şcoli. Alte opinii subliniază valenţele concursului.
Iată câteva dintre acestea:
Prof. Bogdan Hulea : „Este realizare deosebită organizarea, dar şi desfăşurarea, acestui concurs”.
Prof. Georgeta Milea: „Acest concurs s-a desfăşurat într-o atmosferă plăcută realizată de gazdele de la Liceului Măxineni. Implicarea elevilor şi a profesorilor în acest concurs, prin activităţi matematice are drept scop realizarea unei egalităţi de şanse între elevii din mediul rural şi cei din mediul urban şi oferirea într-o zonă propice a unui concurs de matematică serios, corect, care să încurajeze şi să stimuleze activitatea intelectuală a elevilor şi profesorilor din mediul rural”.

Pe parcursul perioadei de corectare a lucrărilor a avut loc un program artistic cu momente susţinute de elevii Liceului „Matei Basarab” şi pregătite sub îndrumarea prof. Nicolae Ciutacu. Elevii au interpretat cântece, dansuri, în plus au fost şi melodii interpretate de dl. Vasile Badiu şi dl. Valentin Florea. Cum deja a intrat în tradiţie, în program a fost şi o vizită la Mănăstirea Măxineni – ctitorie voievodală a lui Matei Basarab (ridicată la 1636), monument care se restaurează prin grija Muzeului Brăilei, sprijinul specialiştilor atestaţi de Ministerul Culturii cu fnanaţare de la Consiliul Judeţean Brăila.
Prof. Liliana Ţacu: „Elevii au fost deosebit de încântaţi de concurs, dar şi de activităţile propuse de organizatori şi desfăşurate în perioada corectării lucrărilor”.

Din comisia de evaluare au făcut parte profesorii Georgeta Milea, Anda Crăcan, Nicolae Ţâru, Ştefan Stanciu, Marcela Alexandru, Liliana Ţacu, Bogdan Hulea, Maria Scurtu, Eremia Gâscă, Florentina Aftodor. Rezultatele concursului şi aspecte inedite din timpul organizării şi desfăşurării lui găsiti pe site-ul http://liceulmateibasarab.freehostia.com

S-au acordat premii în valoare totală de 900 lei. Premiile au fost oferite de Primăria Măxineni, iar sponsorizările pentru activităţile de organizare şi desfăşurare au fost realizate de SC Risk Com SRL (1.000 lei), SC Spectrum SRL şi SC Cavmario SRL.

Concursul judeţean “Culorile Bărăganului” la Şcoala Movila Miresii, ediţia a III-a

* Concurenţi au fost copiii din clasele I – IV de la şcoli din judeţ * Ei au avut bucuria să audieze şi câteva explicaţii de specialitate, aca un adevărat curs de artă plastică, de la prof. Ion Pirnog – preşedintele juriului

O fi oare vreo bucurie mai mare pentru dascălii şcolari decât aceea de a-i vedea pe elevii lor atraşi şi de activităţile extraşcolare? Cred că nu, mai ales că de ceva vreme copiii au tendinţa să stea prea mult la tv şi la calculator, dar şi să piardă timpul – uneori împreună cu părinţii… – prin supermaket sau aiurea…
Aşa că atunci când ne întâlnim la un eveniment ca cel de care vă voi povesti aici, cu siguranţă ne simţim mai umani şi mai buni, învăţând fiecare ceva nou în minunata experienţă.

Deci, ne-am reîntâlnit vineri – 20 mai 2011 la Şcoala cu clasele I – VIII Movila Miresii (fostă Şcoală de Arte şi Meserii), la ediţia a III-a a Concursului judeţean „Culorile Bărăganului”. Prof. Emilia Danciu – directorul şcolii gazdă – a avut, ca de obicei, atenţia îndreptată spre echipa de coordonare şi spre oaspeţi, iar întregul parcurs competiţional s-a dovedit fără greşeală având în vedere şi dăruirea, atenţia deosebită a întregului colectiv didactic implicat şi din care au făcut parte educatoarele Florica Munteanu, Ionica Ciocârlan (în foto, alături de câiva concurenţi), Angelica Iordan.

Pe holurile şcolii – cea mică, renovată destul de curând, cochetă, cu flori în curte – au fost amenajate simeze, câteva din tablourile tinerei Bianca Pîrlog (fostă elevă, membră a Cenaclului Plastic „Coloana H” de la Brăila condus de profesorul şi artistul plastic Hugo Mărăcineanu, tânâra acum se află în Franţa) fiind expuse împreună cu minunate flori. Organizatorii au făcut, ca şi în alte ocazii, o adevărată expoziţie florală, alese cu grijă din curţile personale şi culese de pe câmp, ideea fiind nu doar să arate frumos spaţiul pe perioada concursului, ci să fie un model pentru copii, având în vedere tematica şi titlul competiţiei.

În acest an, profesorul implicat în concurs a fost Ion Pirnog, dascălul de pictură şi desen oferindu-le la început şi final de concurs micilor concurenţi un adevărat expozeu critic, elementele audiate având rolul să le dezvăluie şi mai bine lumea atractivă a artei plastice. Şi pentru că arta înseamnă altceva decât… copiatul după natură, Ion Pirnog a ţinut să le amintească elevilor că a picta înseamnă în primul rând a-ţi folosi la maximum imaginaţia şi curajul, altfel pagina va fi la final doar o copie palidă a unei realităţi banale, cunoscute.

Am avut privilegiul (n. aut. Armanda Filipine, mă ştiţi doar, autorul „Brăilei Chirei” de aici…) să fac parte din juriul prezidat de prof. Ion Pirnog; i-am avut alături şi pe prof. Mirela Tarţa – dirctor adjunct al Şcolii Movila Miresii, bibliotecar Liliana Panţuru – reprezentantul Primăriei Movila Miresii în concurs, învăţător Milan Ciocîrlan. Foto – la jurizare.
Concurenţii, câteva zeci de copiii care au lucta loc în băncile din mai multe clase, şi-au scris numele pe spatele lucrărilor, şi abia după ce au fost selectate lucrările de premiat am cules numele de pe verso.

După cele două ore pe care copiii le-au avut la dispoziţie, juriul a decis următoarea ierarhie.

La clasele I – II

Premiul I – Cristina Ştefan, clasa I la Şcoala Vădeni;
Premiul II – Ionela Oprea, I B la Movila Miresii, şi Mariana Mocanu, a II-a la Şcoala Şuţeşti;
Premiul III – Maria Budur, clasa I la Şuţeşti;
Menţiuni: Ana Maria Constantin, a II-a la Baldovineşti; Cosmin Mihalache, Clasa I la Ţepeş Vodă – structură a Şcolii Movila Miresii; Adelina Postolea, a II-a la Şuţeşti

Clasele III – IV

Premiul I – Alexandra Georgiana Radu, a III-a la Ţepeş Vodă, şi Daniela Condurache, a III-a la Vădeni;
Premiul II – Maryem Yildiz, a IV-a la Movila Miresii (am întâlnit-o şi la Concursul „Vreau să fiu jurnalist” organizat tot de Şcoala Movila Miresii);
Premiul III – Alina Golea, a IV-a la Movila Miresii, şi Alexandra Grosu, a IV-a la Şuţeşti;
Menţiuni; Claudia Nicoleta Dima, a IV-a la Vădeni; Silviu Axente, a IV-a la Unirea; Miruna Trofin, a IV-a la Vădeni; Adina Ţigănuş, a IV- la Movila Miresii.

Aşa cum deja ne-am obişnuit, nimeni nu a plecat supărat pentru că simpla participare la concurs a fost o reuşită, o experienţă din care am învăţat câte ceva – repet – cu toţii, copii şi adulţi. Minunata zi frumoasă şi din punct de vedere climateric i-a inspirat, de asemenea pe copii, să realizeze lucrări deosebite, pline de culoare. Foto – am fost foarte atenţi la explicaţiile finale ale preşedintelui juriului.

De la Şcoala ”Alecsandri” Brăila, cu proiectul „Copiii colorează viaţa” în spital

* Activităţile vizează înfrumuseţarea spaţiilor din Spitalul de Urgenţă Brăila, secţia de Pediatrie, cu participarea elevilor de ciclu primar şi gimnaziu

“Copiii colorează viaţa” este un proiect educaţional judeţean ce se desfăşoară în perioada 1 decembrie 2010 – 15 iunie 2011 în municipiul Brăila, este o iniţiativă din cadrul Şcolii cu clasele I – VIII “Vasile Aşecsandri”. Acest proiect are ca obiectiv principal dezvoltarea spiritului de voluntariat al elevilor şi urmăreşte realizarea acestui scop prin activităţi de decorare a Secţiei de Pediatrie II a Spitalului Judeţean Brăila cu lucrări realizate de copii.
Cadrele didactice implicate în proiect sunt prof. Iustina Gavrilă, prof. Safta Constantin, institutoare Gabriela Vlad, instit. Ioana Butoi, prof. Camelia Vlad, prof. Daniela Bărdiganu, prof. Mia Dimian – de la Şcoala ”Vasile Alecsandri” – alături de parteneri din alte unităţi şcolare din municipiu şi judeţ, respectiv instit. Angelica Farţadi de şa Şcoala ”Sfânta Maria”, instit. Angelica Iordan de la Şcoala cu clasele I – VIII Movila Miresii, prof. Emilia Irimia de la Şc. ”Sf. Andrei”, instit. Teodora Nicolau de la Colegiul Naţional „Ana Aslan” şi instit. Adrian Gavrilă de la Şcoala „Nedelcu Chercea”.

“Într-o societate egocentristă, omul uită că trăieşte în comuniune cu alţii şi că alături de el se află semeni ce au nevoie de înţelegerea şi sprijinul său. Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să învăţăm să ne acceptăm, să ne iubim şi să ne ajutăm aproapele, pentru că numai împreună vom reuşi să co-existăm într-o societate democratică europeană. Am considerat oportună iniţierea unui proiect educaţional prin care să deschidem atât sufletul copiilor spre implicare în activităţi comunitare, cât şi al părinţilor şi cadrelor didactice”, afirmă iniţiatorii.

Proiectul are ca scop educarea spiritului de voluntariat al copiilor şi urmăreşte realizarea acestuia prin decorarea Secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila cu lucrări realizate de elevii participanţi. Saloanele şi holul secţiei sunt un spaţiu auster, deloc prietenos cu micuţii internaţi aici. „Cu gândul la cei mai puţin fericiţi decât noi, cu eforturi materiale minime, dar cu multă iubire am hotărât să transformăm locul într-o lume a poveştilor, a desenelor animate, a jocurilor şi jucăriilor. Participarea la activităţile propuse în acest proiect oferă copiilor posibilitatea de a înţelege şi de a conştientiza problemele cu care se confruntă alte persoane din comunitate. Prin acţiunile pe care le vom desfăşura împreună, copiii vor învăţa să recunoască rolul pe care îl au ei în comunitatea locală”, confirmă organizatorii (în imaginea alăturată se observă diferenţa, holurile au căpătat culoare; în cealaltă imagine, aspect de la sărbătorirea Crăciunului în spital) . Antrenarea copiilor în activităţi sociale, de voluntariat ajută de asemenea la dezvoltarea responsabilităţii şi promovează întărirea valorii umane.

Aşa cum ne povestesc iniţiatorii proiectului, e simplu să faci bine: “Prima activitate a proiectului a avut loc în luna decembrie 2010 şi a reunit 200 de elevi ai ciclului primar şi gimnazial din şase şcoli. Elevii din ciclul primar au susţinut un spectacol caritabil; cei din ciclul gimnazial au organizat o expoziţie cu vânzare de felicitări. Cu banii colectaţi în urma acestor activităţi, am achiziţionat un brăduţ şi ornamente. Toate acestea le-am donat cu drag Secţiei de Pediatrie, pentru a aduce o licărire de bucurie în ochii copiilor care şi-au petrecut sărbătorile, din nefericire, departe de familie şi de brăduţul lor. În lunile ce au urmat am decorat saloanele, pe rând, cu desene, picturi şi colaje realizate de elevi, pe teme plăcute celor mici: personaje din desene animate, din poveşti, jocuri şi jucării”.
Altfel spus, este o acţiune excelentă şi pentru a face parte dintr-un posibil catalog cu exemple de bune practici, aşa cum le place colegilor din Uniunea Europeană să spună. Cu atât mai salutară este şi desfăşurare a proiectului în 2011 – declarat Anul voluntariatului la nivelul UE.

Şedinţa Consiliului Judeţean Brăila, mai 2011

Brăilenii interesaţi de activitatea adminitrativă de interes judeţean au la dispoziţie datele de mai jos privind şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Brăila din data de 27 mai 2011, de la ora  11,00,  de la Sala Mare a Palatului Administrativ.

Ordinea de zi propusă este următoarea:

1. Proiect de hotarare privind aprobarea organigramei  si a statului de functii ale aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Braila

2. Proiect de hotarare privind aprobarea organigramei si a statului de functii ale Bibliotecii Judetene “Panait Istrati” Braila

3. Proiect de hotarare privind modificarea anexei nr. 1 la Hotararea Consiliului Judetean Braila nr. 162/21.12.2010 privind stabilirea tarifelor de inchiriere pentru spatii apartinand Consiliului Judetean Braila pentru anul 2011

4. Proiect de hotarare privind stabilirea tarifelor pentru inchirierea spatiilor aferente Salii Polivalente “Danubius” pe anul 2011

5. Proiect de hotarare privind mentinerea valabilitatii “Programului  de transport public judetean de persoane prin curse regulate pentru  reteaua de trasee din judetul Braila, pana la data de 30.04.2013”

6. Proiect de hotarare privind insusirea inventarului actualizat al bunurilor care apartin domeniului public al judetului Braila

7. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare a Comitetului de Coordonare pentru Implementarea, Monitorizarea si Evaluarea ,,Strategiei de dezvoltare Durabila a Judetului Braila 2010 – 2015”

8. Proiect de hotarare privind acordarea unui mandat special Presedintelui Consiliului Judetean Braila, in calitate de reprezentant al Judetului Braila in Adunarea Generala a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara  ECO DUNAREA Braila

9. Raportul Presedintelui Consiliului Judetean Braila, domnul Gheorghe Bunea Stancu, cu privire la vizita desfasurata  in Suedia in perioada 05-09 aprilie 2011

10. Raport de activitate al domnului vicepresedinte Radulescu Neagu Adrian pentru anul 2010

11. Raport de activitate al domnei consilier judetean Pop Elena Gabriela pentru anul 2010

12. Raport de activitate al domnului consilier judetean Moise Eugen pentru anul 2010

13. Raport  privind  activitatea desfasurata de Comisia de buget finanate, administrarea domeniului public si privat a judetului Braila  pentru anul 2010

14. Diverse