Școală de vară la Muzeul Ianca, tema ”Deportările în Bărăganul brăilean” atrăgând profesori și elevi

Timp de două săptămâni, la Muzeul Ianca s-a desfășurat Școala de Vară, ediția a IV-a, cu tema ”Deportările în Bărăganul brăilean”. Așa cum ne confirmă prof. Ion Bărbuceanu – deopotrivă custode la secția muzeală de la Ianca – pe lângă prezentările științifice realizate de cadrele didactice participante, au fost efectuate împreună cu elevi și vizite de documentare în așezările deportaților – Rubla, Măzăreni (Urleasca), Conacul Pană și la rezervația arheologică Lișcoteanca, precum și la Casa Conților Italieni din Viziru.

La Școala de Vară au participat 16 elevi din orașul Ianca. Ultima zi a acțiunii este vineri, 4 august, 2011, când a fost programată o vizită în centrul istoric al municipiului Brăila, unde vor afla și informații despre hrubele din zona veche a fostei cetăți.