“Povești de familie” spuse cu delicatețe de regizorul Vlad Cristache


* Lumea poate deveni și mai tristă, și mai dură dacă nu suntem atenți la noi și la ce se întâmplă în jur – o lecție de istorie, dar și de conștiință, în spectacolul ce deschide și festivalul de teatru și stagiunea dramaticului brăilean

Stagiunea 2011 – 2012 oferă publicului Teatrului “Maria Filotti” Brãila ocazia să mediteze asupra unei perioade nu tocmai plăcute, cea comunist-socialistă, regizorul Vlad Cristache (foto, în decorul spectacolului, faza de pregătiri ) aducând în scenă “Povești de familie” de Biljana Srblianovici unde există aceste aspecte (și e foarte bine așa, citându-l pe Nicolae Iorga… cine uită, nu merită). Spectacolul s-a jucat la Sala Studio, în premieră, în seara de 24 septembrie 2011, la deschiderea Festivalului Internațional ”Zile și nopți de teatru european la Brăila”.

Printre invitații tânărului regizor la premieră s-au aflat părinții săi, dar și actorul Alexandru Repan, criticul de teatru Ileana Lucaciu (foto dreapta, împreună cu Mircea Bodolan – directorul TMF). 

Lumea plină de traume a vecinilor iugoslavi, așa cum reiese din piesă, nu este departe de cea românească, iar copiii laolaltă cu adulții – și ce minunat se transfigurează actorii-personaje din oameni la vârste mici în oameni la vârste mari – nu fac decât să reflecte în mic dramele suportate de acea parte din omenire pentru care societatea comunistă, socialistă și plină de mărețe vise – utopice, bineînțeles, pentru că oamenii nu sunt egali și nici nu pot fi toți la fel ca să amintim doar câteva din ideile care au fost vehiculate și la noi, în România, timp de peste cinci decenii – a produs traume sufletești și chiar intelectuale greu de cuantificat și de vindecat.

Se cuvine apreciat la justa valoare jocul deosebit al actorilor din distribuție: actrița brăileancă Emilia Mocanu (Milena), foarte tinerii Alexandra Sălceanu (Nadejda, copilul – câine), Ionuț Vișan (Andrei), Silviu Debu (Voin). Este cu siguranță meritul lor personal, acest joc minunat care scoate în relief nuanțele și contururile personajelor, dar și al tânărului regizor Vlad Cristache – același care a pus în scenă la Brăila în stagiunea trecută ”Peer Gynt” de Ibsen, cu Marius Stănescu (actor invitat) în rolul principal, și a fost nominalizat la Gala UNITER pentru debut (pe bună dreptate, e reușit să scoată în evidență poezia din ”Peer Gynt” mai mult decât confrați cu experiență...). Emilia Mocanu este când copilăroasă, când serioasă și dură, Silviu Debu poate fi ba copilul visător, ba tatăl serios și uneori exagerat de dur. Ionuț Vișan dă dovadă de o versalitate debordantă, având gesturi și priviri complet noi pentru situațiile conflictuale mereu în schimbare, reușind să surprindă gingăția și dulceața copilăriei, dar și sentimentul ucigător – și al unui ucigaș, în final – al dramelor trăite. Alexandra Sălceanu este acel personaj care multă vreme pare mut și e numit… câine, dar actoria fără cuvinte e la fel de ofertantă ca și cea cu replică pentru un actor cu talent, tânăra reușind să traducă în mimică și gesturi, în sunete, ceea ce textul doar sugerează.

Fiecare dintre secvențe, prin elementele de pe scenă și prin jocul actorilor subliniază cu delicatețe, cu gingășie aș zice – și Vlad Cristache reușește iarăși să ne arate că se poate să vorbi despre subiecte sensibile cu foarte mult bun simț – atacând și cele mai dure aspecte cu mijloace la îndemâna inteligenței creatoare, armonizând contrariile și eliminând grotescul, traducându-l în limbaj îngurgitabil.  Faptul că granița dintre copilărie, trecut și prezent dispare în scenă, că actorii sunt când copii, când adulți și trecerea este cam bruscă ar putea să producă ceva conflicte de interiorizare a mesajelor la publicul care gustă cu predilecție Thalia pentru deconectare. Dar acest spectacol este mai cu seamă pentru inimă, pentru minte și creier, pentru Omul și Conștiința lui  – mulțumim, Vlad pentru această nouă lecție oferită în dar!

Traducătoare este Ioana Flora, regizorul Vlad Cristache apelând la scenografia lui Gheorghe Mosorescu și ilustrația muzicală semnată de compozitorul Cornel Cristei pentru a întregi această poveste de familie care se destramă, care murdărește și ucide și care ne atrage atenția asupra pericolelor la care ne supunem dacă nu suntem atenți cu noi și viața familiilor noastre, cu societatea și cum ajungem să avem ceea ce dorim.

Cred că ceea ce este la fel de binevenit provine din chiar miezul subiectului ”Poveștilor…” (foto de la momentul aplauzelor, de la stânga Ionuț Vișan, Alexandra Sălceanu, Emilia Mocanu,  Silviu Debu), anume aspectele istorice ale regmului de tristă amintire – comunist la noi, socialist numit în spectacol. Este foarte bine că echipa de realizatori este alcătuită din tineri, ei vor avea o audiență pe măsură și poate astfel tinerii spectatori, care nu au trăit acele vremuri oribile – și care în piesă îl transformă pe tânărul erou în ucigaș, deformându-l interior iremediabil – să dorească să afle mai mult, să întrebe, să citească despre ”ciuma” care a cuprins lumea în secolul trecut și de care a fost vrăjit – la început doar, vă mai amintiți sper ”Spovedania pentru învinși” – până și Panait Istrati al nostru…   În consecință, spectacolul ”Povești de familie” a deschis festivalul, dar și stagiunea teatrală 2011 – 2012  la ”Maria Filotti” și merită să ne aflăm în Sala Studio la următoarele reprezentanții.

5 gânduri despre „“Povești de familie” spuse cu delicatețe de regizorul Vlad Cristache”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.