Salon Internaţional de Caricatură la Brăila, ediția VI

În toamna lui 2011, Salonului Internaţional de Caricatură de la Brăila a ajuns la ediția a VI-a și prezintă publicului lucrările a 185 de caricaturişti din 45 de ţări. Organizatorii, Consiliul Judeţean Brăila şi Centrul de Creaţie Brăila, au ales ca temă a Salonului, deopotrivă competiție de anvergură – caricaturiștii sunt încântați să se întâlnească și să se ”dueleze” intelectual și artistic pe malul Dunării, la Brăila, anul acesta duelu fiind pe tema ”Doctori şi pacienţi”. Salonul s-a deschis la Promenada Mall, pe 30 septembrie 2011, la ora 17.03 (”gluma” orară favorită a lui Costel Pătrășcan!)

Juriul l-a avut și de această dată ca președinte de onoare pe criticul de artă și scriitorul Tudor Octavian, brăilean trăitor în capitală. De asemenea, din juriu fac parte și caricaturiştii Mihai Stănescu, Ion Barbu, Leonte Năstase, nu în ultimul rând Costel Pătrăşcan – brăilean, care trăiește la Brăila și face tot posibilul să asigure tot sprijinul pentru ca manifestarea să se ridice la cote înalte de audiență și calitate. În total, s-au primit 558 înscrise în competiția umorului desenat, astfel că sarcina juriului a fost extrem de dificilă.

Palmaresul Salonului la ediția a VI-a

Darko Drljevic din Muntenegru – Marele Premiu (foto 1, stânga);

Pavel Constantin din România – premiu I (foto 2, dreapta);

Vladimir Semerenko din Rusia – premiul II (foto 3, stânga);

Ilya Katz din Israel – premiul III (foto 4, dreapta);

Pavel Botezatu din România – premiu special;

Mihai Ignat din România – premiu special;

Doru Axinte din România – premiu special

”Salonul nu numai că permite privitorului de toată condiția să aibă o părere cu substrat umoristic și să conlucreze cu autorii desenelor, dar și să se simtă, la rându-i, actor în piesă. Faptul deosebit la această ediție vine din premierea a trei desenatori din orizonturi culturale și istorice cu probleme – Israel, Muntenegru, Rusia – pe care arta îi face prieteni. Totodată, premiile românilor întregesc acest festin al inteligențelor ilustrând astfel vechea zicere: deștepții se caută și se găsesc mai repede decât proștii. Bineînțeles, la ușa doctorului”, precizează Tudor Octavian – cuvânt care se regăsește și în catalogul ilustrat (altă bună tradiție a organizatorilor, al cărui concepție grafică aparține lui Costel Pătrășcan) cu lucrările premiate și o selecție riguroasă a celor mai
interesante dintre caricaturile participante.

În catalog sunt publicați cu lucrări ale caricaturiștilor membri ai juriului, dar și ale altor artiști, din cei selectați pentru finala competiției (iată că i-am copiat aici pe toți, pentru dumneavoastră stimați prieteni și cititori, sper să fie foarte puține greșeli sau.. deloc…): Ross Thomson din Marea Britanie, Bert M. L. Witte din Olanda, Olimpia Borș din România, Antonio Garci din Mexic, Stunnerberg Constantin din Belgia, David Evzen din Cehia, Run Tang Li din China, Mihai Boacă din România, Vladimir Pavlic din Slovacia, Constantin Ciosu din România, Iulian Pena – PAI din România, Horia Crișan din România, Milenko Kosanovic din Serbia, Alfredo Martirena Hernendez din Cuba, Yari Kosoburin din Ucraina, Paul Miranda din Sri Lanka, Slobodan Obradovic din Serbia, Stefan Provijn din Belgia, Kfir Weizman din Israel, Vladimir Kazanevsky din Ucraina, Romeo Răileanu din România, Pavel Cucuzynski din Polonia, Pavel Botezatu din România, Georgiev Valentin din Bulgaria, Federico Ozanan din Brazilia, Alexey Mikhaylusev din Ucraina, Gabriel Rusu din România, Georgilevski Miroslav Miro din Macedonia, Dusan Duca Gadjanski din Serbia, Grigori Katz din Israel, Valeriu Kurtu din Republica Moldova, Marien Barbara Witold din Suedia, Danny de Haes din Belgia, Victor Chirioaie – Chiril din România (brăilean), Guibao Gai din China, Tsocho Peev din Bulgaria, Cristobal Reinoso din Argentina, Khsan Dviono din Indonezia, Erico Junaqueira din Brazilia, Ravshan Egamberdiev din Uzbekistan, Ronaldo Cunha Diaz din Brazilia, Octavian Bour din România, Vahid Alimohhamadi din Iran, Kartoens de Mathjis din Belgia, Oleksiy Kustovsky din Ucraina, Irien Tredafilov din Bulgaria, Armen Hamonangan din Indonezia, Mihai Victor Eugen  – VEM din România, Mehmet Kahraman din Turcia, Famil Baghestani Amin din Iran, Nicolae Ioniță din România, Emilio Isca din Italia, Luc Vernimmen din Belgia, Marian Șerban din România, Nicolae Lengher din România, Raed Khalil din Siria, Hamed Mortazavi Alavi din Iran, Iovan Prokopljevic din Serbia, Bekti Widi Gunawan din Indonezia, Iovcho Savov din Bulgaria, Czseslaw Przezak din Polonia, Boris Erenburg din Israel, Enn Ehala din Estonia, Peter Puszta din Germania, Miroslav Barvicak din Slovacia.

 

 

Reclame

Hai la festival – ”Zile și nopți de teatru european la Brăila” la Teatrul ”Maria Filotti”

A nu se rata ultima zi – 2 octombrie 2011 – din Festivalul ”Zile și nopți de teatru european la Brăila”, ediția VI. Teatrul ”Maria Filotti” (TMF) este gazda perfectă în acest moment, manifestarea pregătită de TMF cu sprijinul Consiliului Local Municipal Brăila, Primăria Brăila și Ministerul Culturii anunță evenimente atractive, interesante, de suflet.

 Să fie la fel de călduroase aplauzele!

Ora 17.00 – în Foaier, recital de muzică de cameră susţinut de elevii olimpici Ana Diaconu, Cristina Roşioru, Alexandra Satnoianu, Marta Piroşcă şi Cristina Grigore de la Liceul de Artă ”Hariclea Darclee” Brăila

Ora 18.00 – la Sala Mare, Teatrul Odeon Bucureşti cu Natură moartă cu nepot obez, regia Eugen Făt

Ora 19.30 –  Hol Monumental, Scurtă istorie a eşecurilor mele, regia Răzvan Mureşan. Un spectacol cu Diana Roşca

Ora 20.30 – Sala Studio, Trecut si prezent – Cătălina Buzoianu. Universul lui Panait Istrati, mari spectacole pe scena braileană: ”Chira Chiralina”, ”Mediterana”, ”Odiseea”; amintiri din turneele europene. Realizator documentar: Anca Cismaru. Cu participarea doamnei Cătălina Buzoianu 

Ora 21.30 – Sala Studio, Compania Unteatru cu Frumoasa Călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt, regia Cătălina Buzoianu

Ora 22.00 – Hol Monumental, recital – închiderea festivalului