Dezbateri cu liceeni brăileni în Cluburile pentru Democraţie


* Tema a fost ”Adoptarea legii privind eutanasierea câinilor fără stăpân” * Au participat echipe de la Colegiile Naționale ”Bălcescu”, ”Aslan” și Tehnic ”Nicolau”, Liceele Pedagogic, ”Sebastian”, ”Angelescu” Ianca  

Asociaţia Pro Democraţia Club Brăila a organizat un nou eveniment în Proiectul „Cluburi pentru Democraţie” implementat cu sprijinul financiar oferit de Fundaţia Konrad Adenauer – România. Astfel, liceeni membri ai Cluburilor pentru Democraţie s-au confruntat în dezbateri pe tema necesităţii adoptării legii eutanasierii câinilor fără stăpân. Evenimentul s-a desfășurat vineri, 18 noiembrie 2011, în sala de conferinţe a sediului nou al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Brăila (strada Petru Maior la intersecție cu fosta Regală). Foto stânga: echipa Liceului ”Sebastian”

Cluburile pentru Democraţie pregătesc liceenii de astăzi pentru argumentarea şi susţinerea propriilor puncte de vedere în cadrul unor dezbateri, aceste dezbateri pregătindu-i pe tineri pentru viața publică de mâine. Foto dreapta: echipa Colegiului ”Nicolau”

Așa cum precizează Mariana Bâtcă – președintele APD Club Brăila – scopul proiectului este acela de a creşte nivelul de informare, înţelegere şi aplicare  de către tineri a valorilor şi principiilor democratice, utilizând mecanismul dezbaterii argumentate de tipul „world schools”. Conform regulilor, echipa afirmatoare prezintă tema şi definiţiile termenilor cheie, demonstrează şi argumentează tema – în cazul de față necesitatea adoptării legii, resping argumentele adversarilor. De partea cealaltă, echipa negatoare prezintă poziţia contrară și se opune logic interpretării şi definiţiilor date de echipa adversară, respinge argumentele cazului afirmator, dar susţine şi reconstruiește cazul cu propriile argumente.

În competiţie s-au înscris 6 licee cu câte o echipă alcătuită din 4 tineri coordonaţi de un cadru didactic. Timp de 4 ore, echipele s-au confruntat în trei meciuri, conform tragerii la sorţi, cu pauze pentru calcularea punctajului şi anunţarea rezultatelor de către  cei doi arbitri – Viorel Grosu din partea APD Club Brăila şi Ionuţ Negruţ din partea ANMRF „Louis Pasteur”. Foto stânga: echipa Colegiului ”Aslan”

În primul meci s-au confruntat tinerii Nela Moşescu,  Georgiana Zaharia, Tina Manta şi Alexandra Marinde la Liceul Teoretic „Constantin Angelescu” din Ianca (foto stânga), coordonator prof. Oana  Guiu, ei susţinând necesitatea adoptării legii menţionate; au fost în opoziţie cu Dana Nicolae, Laura Mihaiu, Paula Picuş şi Ana Maria Constantin de la Liceul Teoretic „Mihail Sebastian”, coordonator prof. Raluca Ionescu.

În al doilea meci, tinerii au dezbătut cu argumente solide problema eutanasierii câinilor fără stăpîn, echipele fiind de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” – respectiv Mihaela Furnică, Viorica Bria, Dănuţ Mămăligeanu şi Cristian Tomoianu, coordonator prof. Cornelia Miler, şi tinerii negatori de la Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius” (foto dreapta) – Cosmina Loredana Ronete, Maria Mihaela Negoiţă, Andreea Mădălina Grama şi Laura Fetic, coordonator prof. Manuela Mirela Bertescu.

În cel de al treilea meci, în banca afirmatorilor s-au aflat tinerii din Colegiul Naţional „Ana Aslan” – Ştefan Bărbuş, Raluca Ştefania Iordache, Elisa Coman şi Diana-Alina Cîrlan – coordonator Ene Cristian, de partea cealaltă, cei care au negat necesitatea adoptării acestei legi au fost tinerii de la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” – Dana Cristina Ilie, Maria Prisecaru, Dan Cătălin Ciutacu, Sebastian Costin Blischer (foto stânga), coordonator prof. Elena Adela Horvaţ.

Organizatorii subliniază: ”Misiunea arbitrilor a fost grea, întrucât tinerii au venit pregătiţi cu argumente pro şi contra  necesităţii adoptării legii eutanasierii câinilor fără stăpân, cu date statistice privind numărul câinilor, cheltuielile necesare pentru eutanasierea acestora sau pentru sterilizarea lor şi cu exemple de bune practici din Uniunea Europeană (Germania) sau din România (Oradea) în managementul politicilor publice din acest domeniu. Tinerii au atins şi latura sensibilă a opiniei publice cu afirmaţii de genul <cei care consideră că aceşti câinii fără stăpân trebuie eutanasiaţi s-au murdărit deja de sângele acestor animale> sau cu exemple în care câini comunitari au sfâşiat oameni”.

Asociaţia Pro Democraţia Club Brăila felicită toţi tineri concurenţi pentru modul în care s-au implicat şi au susţinut propriile idei cu privire la problema câinilor fără stăpân, şi consideră toţi participanţii ca fiind câştigători, întrucât prin participarea la dezbateri îşi dezvoltă abilităţile de oratorie şi retorică.

În urma deliberării arbitrilor, au obţinut punctaj pentru a merge în etapa următoare echipele de la Liceul Teoretic „Mihail Sebastian”, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” şi Colegiul Naţional „Ana Aslan”, urmând să se confrunte pe 25 noiembrie, începând cu aceeaşi oră şi în acelaşi loc, pe tema „Mass-media are un rol decisiv în alegerea modelelor de viaţă”.

 

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.