Lupta cu pirateria. Brăilean amendat de jandarmi

Pirateria electronică rămâne una din activitățile ilicite pentru care greu se găsește o cale de succes. Totuși, micile victorii ale autorităților par să sublinieze necesitatea unei bătălii mai ample, cu mentalitatea, ceea ce este cel mai greu din păcate. La noi,  pare că e mai comod să cumperi la negru decât să mergi la firma care deține licența – deh, criza asta economică prelungește nebunia!

Astfel, duminică – 20 noiembrie 2011 – în jurul orei 10.00, o patrulă de jandarmeri de la IJJ Brăila a depistat, în Tîrgul de animale şi cereale al municipiului Brăila, o persoană care comercializa ilegal suporturi optice inscripţionate pentru calculator.

Cel în cauză a fost identificat în persoana kui F. Valeriu, 44 ani, din Brăila, asupra lui fiind descoperite 167 suporturi optice inscripţionate cu fonograme, videograme şi programe de calculator, fără a avea marcaje holografice.

”Persoanei depistate jandarmii i-au întocmit actele de constatare, sub aspectul săvârşirii faptelor prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, suporturile optice fiind ridicate în vederea continuării verificărilor”, se precizează în comunicatul de la. Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul al IJJ Brăila.

Edvin Morton și vioara sa Stradivarius, la Concertul vienez

Dacă modelul Concertului vienez din capitala României este cel occidental, atunci și ținuta programului se cuvine să fie una specială, astfel că Nicoleta Ion –  PR manager la VreauBilet.ro – ne anunță că la eveniment va performa nimeni altul decât Edvin Morton, ucrainianul care a încântat inclusiv publicul pasionat de patinaj artistic atunci când a cântat împreună cu Evgheni Plușenko la marile competiții pe gheață.

Astfel, așa cum ne anunță organizatorii, Edvin Morton  va veni ”cu vioara sa Stradivarius –  care nu mai ascunde nici un fel de secret pentru artist, fiind instrumentul cu care acesta isi impresioneaza profund auditoriul de fiecare data, oferindu-i o experienta fabuloasa.  Ca o surpriza pentru bucuresteni si pentru a celebra editia aniversara de anul acesta a evenimentului <Craciun Vienez>, ce se va desfasura pe 21 si 22 decembrie la Bucuresti, Asociatia Culturala Maria Domina si Agentia Vreau Bilet vor darui spectatorilor momente muzicale unice create de acest celebru compozitor si maestru desavarsit al viorii. In calitate de invitat special al galei, Edvin Marton ne va rasfata pe parcursul celor doua zile cu arii din repertoriul Strauss pe sunetele divine redate de veritabila vioara Stradivarius. Valorand nu mai putin de 4 milioane de Euro, vioara este folosita cu <zgarcenie> de catre artist, Edvin utlizand-o numai in concertele de mare anvergura sustinute pe tot mapamondul”.

Castigator al Premiului Emmy, Edvin Marton va evolua pe scena Salii Palatului alaturi de European Royal Orchestra, sub bagheta austriacului Gottfried Rabl – dirijorul Orchestrei Simfonice Radio din Viena.

Deci, dacă aveți această șasnă, nu o ratați. Iar dacă l-ați ascultat și pe Alexandru Tomescu la Stradivarius-Elder-Voicu, atunci cu atât mai mult veți dori să faceți comparații care, vă asigur, merită din plin efortul.