Povești din călătoria persană cu Daniela Zeca-Buzura, la Târgul ”Gaudeamus”


Am citit povești ale lumii arabe și m-au fascinat, nu doar pentru insolitul atmosferei ci și pentru farmecul incontestabil al personajelor umane, altfel decât cele din poveștile vestului: șeici, prinți, magi, crescători de cămile, fabuloși și incitanți bijutieri, neguțători, înțelepți – mai ales aceștia din urmă (să nu uităm că arabii sunt printre primii mari matematicieni, filosofi, medici… ai lumii). Așa că mă încântă cu atât mai mult faptul că o conațională, Daniela Zeca Buzura, a ajuns pe tărâmurile fantastice ale lumii din deșert și, mai mult decât atât, a publicat un adevărat jurnal în episoade despre aceste călătorii. De aceea vă și prezint aici acestea, dar și pentru că avem ce învăța – nou, inedit, incitant.

În 2009, la Editura Polirom a apărut ”Istoria romanțată a unui safari” – care are deja ediția a II-a, în 2010 aceeași editură i-a publicat ”Demonii vântului” (despre care au povestit, cu pasiune, autoarea și Horia Roman Patapievici la emisiunea ”Înapoi la argument” pe postul TVR Cultural) volum în care personaje principale sunt bijutieri și… pietre prețioase (despre care metafizicienii și astrologii cunosc mai multe, inclusiv despre capacitățile de vindecare și alte virtuți, spirituale… ).

Din aceeși serie, a poveștilor unei călătorii persane, este și ”Zece zile sub văl” – un jurnal foto de Daniela Zeca-Buzura și cu imagini realizate de Mihai-Andrei Buzura, carte album editată la Litera și care a avut lansarea la Târgul Internațional Gaudeamus – carte de învățătură sîmbătă, 26 noiembrie 2011, cu o prezentare realizată de jurnalistul Luca Niculescu – și el cu o emisiune de succes, la TVR 1, și anume ”Fără frontiere”. În imaginea de mai jos, autoarea la lansare (foto din arhiva Daniela Zeca-Buzura) împreună cu un prieten iranian, Amir

Cu siguranță cei prezenți au avut ocazia să audieze câteva impresii ale autoarei  despre Iranul contemporan, așa cum l-a văzut autoarea, și să achiziționeze cartea-album cuprinzând 120 de fotografii și notițe din jurnalul celor 1.000 kilometri pe traseul Teheran – Esfahan – Yazd. 

Seducător și contrastant până la irealitate, Iranul a fost experiența-limită a vieții mele de jurnalist și de scriitor. Acest foto-jurnal de călătorie s-a născut de-a lungul celor aproape o mie de kilometri pe care i-am parcurs de la Teheran spre Esfahan și Yazd, căutându-mi personajul Omar. Pentru că prea multe voci m-au întrebat de ce nu am dezvăluit <atelierul> celor două romane – Istoria romanțată …și Demonii vântului – îndrăznesc să pun luminile, pentru o clipă, în avant-scena unei ficțiuni și să vă fac părtași la pregătirea celui de-al treilea spectacol oriental”, scria zilele trecute pe pagina de FaceBook autoarea jurnalului de călătorie pe tărâmul poveștilor celor 1001 de nopți.

Daniela Zeca a studiat la Facultatea de Litere din București, la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. În 2001 și-a dat doctoratul în filologie la Universitatea București. Este lector la catedra de presă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea București, director al TVR Cultural. În 2006 a primit premiul „Personalitatea europeană a anului pentru România” – secțiunea televiziune, acordataă de Fundația Eurolink și de Comisia Europeană. Este și autoarea volumelor: ”Orfeea” (poezie, Editura Viitorul Romanesc, 1994), ”Îngeri pe carosabil” (proză, Editura Coresi, 2000), ”Melonul domnului comisar” (critică literară, Editura Curtea Veche, 2005), ”Jurnalismul de televiziune” (Polirom, 2005), ”Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother” (Editura Polirom, 2007), ”Veridic. Virtual. Ludic. Efectul de real al televiziunii” (Polirom, 2009).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.