Mărțișoare, timid… lângă zăpadă


 Martie – luna Mărțișorului, dar și a Zilelor Babelor – are la începutul ei o zi specială, prima zi care este cea dedicată sărbătorii populare a Mărțișorului, acea ”bijuterie-jucărie” cu șnur împletit cu alb și roșu despre acre sunt câteva povești interesante în cultura arhaică.

După Dragobete – capul de Primăvară, logodnicul păsărilor – serbat cam pe la 24 februarie de strămoșii poporului român, tradiția consemnează Mărțișorul în prima zi a lunii martie solemnizând clespsidra timpului în formule minusule, umanizând implacabilitatea drumului spre moarte cu micile mărțișoare în care roșul vieții, al naturii care renaște, se combină în șnur cu albul zăpezii, albul încremenirii, al gheții. 

Pentru această supremă zi a înnoirii ritmului vital există micul simbol, mai scump sau mai simplu, mai aproape de spiritul comercial sau mai subtil, mai artistic – depinzând de gustul cumpărătorului sau de dorința celui care va purta mărțișorul – pe care și comercianții se grăbesc să-l aducă foarte aproape ochii doritorului, indiferent de starea vremii.

 Mai sunt și alte oferte – nu neapărat acolo unde se vede din foto alăturată, mai sunt și mâinile dibace care pot să confecționeze acasă, din materiale la îndemână un mic dar ce musai să fie legat cu șnurul alb și roșu îmbrâțișate și să fie oferit cu zâmbet, cu dragoste. Nu am postat imaginile de mai sus cu intenția de a vă invita să achiționați obiecte comune, ci doar să realizăm că deja Mărțișorul înfruntă gerul.

În fond, Mărțișorul este un simbol, el poate fi conștientizat sau nu, dar este și un semn al faptului că realizăm curgerea timpului, că ne bucurăm de ceea ce trăim, că dăm un sens vieții și că zilele nu trec în zadar pentru noi.

 Foto stânga: obiecte din categoaria Mărțișor realizate de elevii clasei a VIII-a la Școala ”Mihai Eminescu” Brăila, diriginte Marioara Bălan, în activitate de proiect cu Brândușa Ilie de la Muzeul Brăilei, partener în proiect

 

Mai multe despre tradiția Mărțișorului la români găsiți pe site-ul

http://www.traditii.ro/

sau la http://www.crestinortodox.ro/reportaj/martisorul-72310.html

acestea fiind zone pe net unde există o siguranță în buna credință a celor care postează materiale, informații etc. altfel nu aș face trimiteri către ele.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.