Pensionarii liberali şi-au ales conducerea


* Membrii din structura de partid destinata pensionarilor, una din putinele de acest fel din Braila, l-au votat pe inginerul Costică Bratu in functia de preşedinte al Organizaţiei Pensionarilor PNL * Biroul de conducere cuprinde 7 vicepreşedinţi, 13 membri şi 8 membri supleanţi
 Ca si Gala femeilor de succes despre care v-am povestit aici http://brailachirei.wordpress.com/2012/03/26/gala-femeilor-de-succes-un-eveniment-marca-ofl-braila/, Teatru „Maria Filotti” din municipiul Braila a găzduit, sâmbătă – 31 martie 2012, Adunarea Generală a Pensionarilor Liberali din Organizaţia Municipală a PNL Brăila. La eveniment au participat aproximativ 200 de persoane, scopul principal fiind acela de a se alege preşedintele şi Biroul de conducere al Organizaţiei Pensionarilor Liberali din Brăila asa cum, de altfel, am prezentat din vreme anuntul organizatorilor http://brailachirei.wordpress.com/2012/03/27/pensionarii-liberali-sunt-invitati-la-adunarea-generala/
 În urma votului celor 156 de membrii cu drept de vot (130 de voturi au fost valabil exprimate, iar 23 au fost anulate), inginerul Costică Bratu a fost ales preşedinte, acesta obţinând 67 de voturi . Contracandidaţii săi la funcţia de preşedinte au fost Florea Moldovan (33 voturi) şi Gheorghe Trandafir (30 de voturi). 
Biroul de conducere cuprinde urmatoarele persoane: Mihail Balaban, Vasile Dediu, Ana Florea, Ion Militaru, Florea Moldovan, Vasile Toma şi Gheorghe Trandafir – vicepreşedinţi, Adrian Anton, Nicu Butnaru, Marin Ciubuc, Adrian Constantin, Virgil Croitoru, Vasile Dani, Ninel Dobre, Tache Jinga, Gheorghe Simion, Vasile Leu, Ilie Martin, Ştefan Moşneag şi Gheorghe Radu – membri,

 Mihai Brezuică, Ionel Câşu, Ion Chilă, Neculai Dinu, Gabriel Mircea, Victoria Muşat, Valeria Teodorescu şi Vasile Vrabie – membri supleanţi.

Evenimentul organizat de liberalii brăileni a fost prezidat de Alecxandru Zaharia = presedintele Organizatiei Municipale a PNL Braila si viceprimar al municipiului, avand alaturi membri marcanti ai formatiunii liberale. Colegul (fost, de breasla) Eduard Bucuresteanu, acum psiholog, a transmis si colegilor jurnalisti care nu au fost la intalnire toate amanuntele.

De asemenea, la reuniune a participat şi primarul Aurel Gabriel Simionescu din partea PSD, partidul din alianta USL (PNL si PSD pentru cine nu stie…).

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.