Asociatia Pro Democratia dezaproba votul majoritar intr-un tur pentru alegerea parlamentului

Intr-una material transmis mass-media de Asociatia Pro Democratia (APD), Luiza Balaceanu- coordonator Relatii Publice – semnaleaza derapaje recente la viata democratica pe care mediile politice le fac in speranta ca astfel vor favoriza propriile partide (care au intatietate in sondaje…), Mai jos redau integral comunicatul APD.

Luand act cu ingrijorare de aprobarea rapida in Senatul Romaniei, in absenta oricarei consultari cu partenerii sociali si cu societatea civila, a proiectului de lege privind alegerea Parlamentului printr-un scrutin majoritar intr-un tur, APD isi exprima consternarea si cere Guvernului si partidelor politice sa respecte recomandarile Comisiei de la Venetia si sa accepte sa aplice bunele practici in materie electorala, renuntand la adoptarea, cu doar sase luni inaintea alegerilor parlamentare, a modificarii radicale, intr-un sens profund nedemocratic, a sistemului electoral.   

In urma cu doar cinci luni, partidele care formeaza astazi majoritatea guvernamentala criticau, in contextul aprobarii fara consultare publica si impotriva recomandarilor Comisiei de la Venetia si a altor organisme internationale, prevederile legii cumularii alegerilor locale cu cele parlamentare, lipsa de transparenta si atitudinea autoritara a Guvernului si a partidelor ce il sustineau pentru ca astazi sa foloseasca, se pare, aceleasi metode. Inconsecventa USL care trece cu usurinta peste recomandarile Comisiei de la Venetia si sustine modificarea rapida si radicala a legislatiei electorale, este cel putin alarmanta.

Asa numitul vot uninominal este subiectul unei mistificari metodice de multi ani. Votul uninominal nu exista. Este o formula mediatica simplificatoare, uneori chiar rauvoitoare, folosita pentru a explica caricatural diferitele forme ale sistemului majoritar. In schimb, ceea ce exista este colegiul uninominal (circumscriptia electorala, in limbaj tehnic) ale carui limite sunt trasate la noi in interesul partidelor la putere.

Sistemul electoral votat in Senat este un serios pas inapoi. Acest sistem a fost folosit pe intreaga durata a regimului comunist, din 1948 pana in 1989. Si atunci macar avea o justificare: nu existau alte partide cu care comunistii sa concureze. Oare, spre un astfel de regim ne indreptam?

Adoptarea sistemul majoritar intr-un tur poate produce grave distorsiuni ale democratiei reprezentative si este cel mai probabil neconstitutional. Caracterul egal al votului pentru Parlament prevazut la Articolul 62 din Constitutie, corelat cu asigurarea reprezentativitatii cerute de Articolul 61, este incalcat de sistemele majoritare, in special de cel intr-un singur tur. Mai mult, sistemul majoritar intr-un tur produce guvernari neconsensuale, care, in conditiile crizei actuale, pot creste tensiunea sociala. Suprareprezentarea artificiala a primelor partide, si nu doar a primului, cum se spune in absenta unei analize comparative, amplifica riscurile politice si posibilitatea derivei antidemocratice. Viziunea pe termen foarte scurt, cumulata egoismului de partid sau de alianta politica, pot antrena tara intr-o aventura riscanta.

 In aceste conditii, APD cere Guvernului si partidelor politice: respectarea recomandarilor Comisiei de la Venetia; amanarea dezbaterii pana dupa alegerile parlamentare; realizarea unei dezbateri reale, consistente si de durata, atat asupra sistemului electoral pentru legislative, dar si la celelalte nivele.