* De ce sa nu scrii despre asa ceva? In fond, modernitatea si mediul virtual ne ofera noi si noi provocari…
Pe Hotnews.ro si MedLife.ro, Vlad Mixich scrie despre dragoste si… Facebook. Si chiar daca unii cititori au comentat mai aiuristic, eu cred ca textul lui Vlad are multe idei care merita nu doar cunoscute, ci si dezvoltate. Merita, subiectul in sine, vreau sa zic si o teza de doctorat – una adevarata, oh, Doamne, nu un plagiat! – si o carte de popularizare, unele care sa nu ne sperie si sa ne induca in eroare.
Pana la urma, care e… clenciul? Ca pe retelele de socializare din mediul virtual, gen Facebook, oamenii se cunosc, unii se pacalesc de zor cu imagini false si copiate de pe cine stie ce site-uri, altii care se cunosc si se… indragostesc! Vlad isi incepe textul cu trimitere la un fapt similar petrecut unui cunoscut. Si se intreaba daca nu cumva acest aspect schimba datele unei situatii in care romantismul clasic ar trebui sa fie unul dintre criteriile de baza in problema. „Un fapt este ca intalnesc din ce in ce mai multe cupluri pentru care ritualul indragostirii a curs cu totul altfel decat mi s-a intamplat mie in urma cu zece ani. Insasi natura si sensul intimitatii par a fi modificate de utilizarea virala a retelelor de socializare de tip Facebook. Dar e asta periculos pentru psihicul nostru? Vom fi transformati ireversibil intr-o generatie de borgi cu inimi virtuale?„, afirma Vlad Mixich.
Autorul citeaza si specialisti in psihologie sau antropologie care infirma teama ca asa ceva ar fi nefiresc, anormal si periculos. Iata, spre exemplu, ce spune unul dintre acestia, antropologul Alexandru Balasescu: „Daca vorbim strict de ritualul de indragostire, se stie din studii ca mirosul este foarte important. Cei care fac asta pe Facebook ar putea avea surprize enorme: se intalnesc fizic cu persoana ideala din punct de vedere vizual si intelectual, dar nu apare click-ul chimic. Numarul rateurilor sentimentale la originea carora sta Facebook-ul il depaseste probabil cu mult pe cel al reusitelor, doar ca despre primele nu vrea nimeni sa vorbeasca”.
Concluzia autorului este ca avem de-a face cu un adevarat fenomen mondial in masa, fiind aproape 5 milioane de utilizatori de Facebook, care ne transforma in „monstruleti” doar daca vrem noi sa ne lasam coplesiti de situatie: „Acolo unde cei mai multi dintre noi se distreaza, altii se informeaza si unii se indragostesc fara sa devina borgi cu inimi virtuale. Dar tot acolo se naste o noua generatie, una de Narcisi care zambesc si se indragostesc sub lumina rece a unor monitoare in care isi contempla propriile chipuri„.
***
Vlad Mixich (foto, de pe site-ul Humanitas) este si autorul cartii „Fanaticii. Portretele a zece oameni cu vocatie’, pe care i-am comandat-o cand ii facea reclama impreuna cu Hotnews.ro (aparuta la Editura Humanitas unde are si o prezentare de autor… o redau integral mai jos
„Când cineva mă întreabă de unde sunt, nu pot da un răspuns exact. M-am născut în 1979 la Baia Mare, am copilărit în Craiova, am studiat şase ani la Timişoara şi acum locuiesc în Bucureşti. Şi, ca să ucidem din faşă orice nelămurire, Mixich este un nume croat. Am terminat Colegiul Carol I din Craiova. Unul dintre colegii mei a ajuns director la Steaua, altul – ceva şef în Consiliul Judeţean Dolj, iar unul mai harnic a plecat de mult din ţară. Eu am plecat la Facultatea de Medicină, unde, spre sfârşitul celor şase ani lungi, am început să învăţ psihoterapie. Maestru mi-a fost Hugh Jenkins, terapeut la Institutul de Psihiatrie din Londra, şi nici unul din noi nu bănuia atunci la ce-mi vor folosi deprinderile căpătate. Am pornit-o pe drumul clasic al unui medic, când a intervenit nepre văzutul: aveam nevoie de un reportofon pentru a-mi înregistra sesiunile cu pacienţii. Un concurs al Deutsche Welle pentru tineri jurnalişti oferea aşa ceva ca premiu al doilea. Eu eram deştept, o dată pe săptămână, pentru Gazeta de Sud. Am câştigat, dar nu reportofonul, ci premiul întâi. Aşa am ajuns la Bonn, unde Deutsche Welle m-a uns corespondent în România. Norocul a continuat când am fost primit într-una dintre cele mai independente redacţii din România: HotNews.ro. Astăzi, nu mă văd lucrând altundeva, deşi mă bucur să scriu şi pentru Esquire sau Dilema veche. Mă mai mândresc cu câteva lucruri: premiul <Tânărul Jurnalist al Anului 2008 >de la Freedom House şi bursele în Statele Unite primite de la Carter Center şi German Marshall Fund. Cel mai drag îmi e să călătoresc: o zi am fost cel mai înalt om din neamul meu, atunci când am ajuns la 5414 metri în Himalaya. Când pot lenevi, o fac pe balconul de unde am vedere directă spre casele cochete şi copacii frumoşi de pe strada mea. Atunci reuşesc să uit chiar şi că tatăl meu s-a născut într-un lagăr de deportare comunist. | mixich.ro”
Textul de care va vorbesc aici, cu indragostirea, il gasiti integral la
plus comentarii.
N.aut. Daca aveti chef, astept comentariile voastre si aici, pe „Braila Chirei” – ma intereseaza in mod deseosebit pentru ca si povestea mea de dragoste via Tunisia are mare legatura cu acest subiect.
BRAILA CHIREI 